Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Simpozionul „Legitimitatea Marii Unirii de la 1 Decembrie 1918”

Miercuri, la Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai” din Oradea

Simpozionul „Legitimitatea Marii Unirii de la 1 Decembrie 1918”

Mai multe instituții și asociații culturale și-au dat mâna în organizarea unui simpozion dedicat Zilei Naționale a României.

Simpozionul „Legitimitatea Marii Unirii de la 1 Decembrie 1918” a fost găzduit miercuri (28 noiembrie 2012) de Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai” din Oradea.
La evenimentul pus în undă de Asociația Culturală „Pro România Europeană” au participat reprezentanți ai Asociației Naționale a Cavalerilor de Clio, Asociației Cultural - Patriotice „Avram Iancu”, Asociației Cultul Eroilor – Filiala Bihor și ai instituției gazde, Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai”. Instituțiile de prim rang, Primăria Oradea, Prefectura și Consiliul Județean Bihor, au fost reprezentate la vârf, având câte o intervenție în plen - un mesaj de transmis legat de tema simpozionului. Lucrările au fost conduse de dl prof. univ. dr. Ioan Simuț – vicepreședinte al Asociației Culturale „Pro România Europeană”. Primul mesaj a fost transmis de dna Ligia Mirișan – directorul Bibliotecii Județene „Gheorghe Șincai”. Au urmat mesajul din partea Cancelariei Prefectului, mesaj prezentat de directorul cancelariei, dna prof. Claudia Timofte; mesajul Consiliului Județean Bihor, prezentat de însuși președintele C.J. Bihor, dl prof. Cornel Popa, mesajul Primăriei Oradea, transmis de secretarul instituției, jr. Ionel Vila; mesajul Universității din Oradea, prezentat de dl prof. univ. dr. Sorin Curilă, președintele Senatului universitar; au mai prezentat mesaje: general de brigadă conf. univ. dr. Vasile Creț – președintele ACMRR „General Traian Moșoiu” și col. r. Grigore Bartoș – președintele A.C. „Avram Iancu”.
Înainte să înceapă prezentarea comunicărilor, președintele A.C. „Pro România Europeană”, dl prof. univ. dr. Ioan Zainea, a înmânat șapte diplome de excelență.
În cadrul simpozionului, au prezentat comunicări: dl prof. univ. dr. Viorel Faur –„Bihorenii în lupta pentru Unire”; col.r. dr. Constantin Moșincat – „Rolul armatei în Marea Unire”; prof. univ. dr. Mihai Drecin – „Sistemul bancar românesc din Transilvania și rolul său în Unirea din 1918”; prof. univ. dr. Ioan Zainea – „Rolul dr. Aurel Lazăr în pregătirea și realizarea Marii Uniri”.
Susținerea Centrului de cercetare în istorie, sub egida Academiei Române  
Asociația Culturală „Pro România Europeană” s-a constituit la 21 februarie 2012, iar inițiativele asociației privesc: promovarea istoriei, credinței, tradiției poporului român, a consensului național, a solidarității și unității românilor de pretutindeni, precum și promovarea valorilor din spațiul Uniunii Europene, inclusiv a minorităților...
Referindu-se la constituirea și inițiativele Asociației Culturale „Pro România Europeană”, dl prof. univ. dr. Sorin Curilă, președintele Senatului universitar, a felicitat conducerea asociației (președinte – prof. univ. dr. Ioan Zainea, iar vicepreședinte – prof. univ. dr. Ioan Simuț) pentru inițiativa de constituire a acestei asociații și a adresat o rugăminte către membrii asociației: „să constituie un curent de opinie pozitiv pentru sprijinirea colegilor noștri de la istorie, care în aceste zile au demarat un demers de constituire a unui centru de cercetare în istorie, sub egida Academiei Române. Constituirea unui astfel de centru la Oradea ar proba, fără echivoc, schimbările care s-au petrecut în ultima perioadă în universitatea noastră, dar și eforturile pe care universitarii orădeni le fac pentru păstrarea tradiției învățământului superior orădean”, a conchis președintele Senatului universitar
„1 Decembrie, zi națională, este victoria ardelenilor în istoria românilor”...
„Este victoria ardelenilor de atunci, de la 1918, ardelenilor de astăzi. În primul rând transilvănenii trebuie să țină la această zi, cu dinții, între ghilimele, să nu accepte comentarii paralele sau tendențioase, neinformate în legătură cu ea”, a ținut să sublinieze distinsul nostru istoric bihorean, dl prof. univ. dr. Viorel Faur.
„1 Decembrie e sfârșitul unui drum. Este încheierea unei opere. Este, cum am afirmat ieri, un proiect politic bine construit. În sfârșit, românii de la 1848 până la 1918, o durată nu prea întinsă, vizavi de istoria lor milenară, au reușit cea mai mare performanță din istoria lor: să ne adune pe toți câți se puteau aduna la ora respectivă între granițele unei singure patrii. Pentru noi, ceea ce au făcut ei atunci e ideal. Noi trebuie să reluăm idealul acesta, pentru că nu este abandonat, chiar dacă timpurile sunt de altă natură. Firește, va trebui să ne descurcăm în timpurile prezente și viitoare, ca să refacem pe deplin această unitate a poporului român. Prin urmare, noi, când sărbătorim această zi, nu facem numai evocare de date, de fapte, de certitudini istorice; trăim cu intensitate toate clipele pe care înaintașii au reușit să se-nalțe. Vedem figurile lor în 1848, înflăcărate, spunând că românii dacă nu se unesc laolaltă se vor pierde în negurile istoriei...”
Cele patru comunicări, care ne-au făcut să vibrăm la intensitatea și măreția faptelor înaintașilor noștri, au fost urmate de un moment artistic emoționat, realizat de un grup de artiști de la Școala de Arte „Francisc Hubic” din Oradea, secția de canto, muzică populară (Alexandru Carțiș, Roxana Berinde, Mădălin Dodu, Violeta Gherman, Anamaria Cheregi și Andrei Dem), conduși de doamna Maria Haiduc, emblemă a folclorului bihorean, truditor neobosit pentru păstrarea neîntinată a folclorului nostru și promovarea valorilor autentice. (Ovidiu DAN)

Trimite email
joi, 26 decembrie 2024, 12:00:01 Ora standard a Europei de Est