Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Artiștii Constanțiu Mara și John Mara expun la ICR Stockholm

Expoziția „Retrospective / Prospective”

Artiștii Constanțiu Mara și John Mara expun la ICR Stockholm

Institutul Cultural Român de la Stockholm prezintă la sediul său expoziția „Retrospective / Prospective” a artiștilor Constanțiu Mara și John Mara.

Expoziția va fi deschisă joi, 15 noiembrie 2012, doar cu câteva zile înainte ca pictorul Constanțiu Mara să aniverseze 75 de ani de viață. Cei doi pictori vor fi prezentați de istoricul de artă Irina Lazarescu.
Invitând tatăl și fiul să expună laolaltă în cadrul expoziției „Retrospective / Prospective”, ICR Stockholm propune o scurtă călătorie în istoria artei. Expoziția are, astfel, două componente. Prima prezintă o retrospectivă asupra operei multidisciplinare a lui Constanțiu Mara – picturi, sculpturi și ornamente povestesc despre o artă plină de curiozitate, care întotdeauna a găsit soluții creative la încercările ivite în cale. Cea de-a doua componentă – pictura lui John Mara – este repetitivă și investigativă. El a găsit o expresie care merită reprodusă și aprofundată. Prin creația sa, Constanțiu Mara invită la o poezie reflexivă, în timp ce John Mara ne oferă o simfonie ritmică de culori.
Expoziția este deschisă până pe 14 decembrie 2012.
Despre Constanțiu Mara
Constanțiu Mara s-a născut la Ineu, Arad în 1937. Pe parcursul lungii sale cariere artistice, Mara a realizat lucrări de conservare, dar și artă monumentală precum fresce, mozaicuri și vitralii în Suedia, România și Italia. Între 1964 și 1979 Constanțiu Mara a fost asistent la Universitatea Națională de Arte din București. În 1972, prin intermediul unei burse a Academiei Române, a avut ocazia să se specializeze în mozaic și vitralii în Franța și Italia.
În picturile sale, Mara folosește des teme din lumea teatrului. Aceasta a fost, încă de la început, o strategie de a se distanța de realitate și de arta impusă de sistemul totalitar. În acest fel, realitatea putea fi interpretată prin mai multe filtre, artistul reușind să pună în lumină ceea ce dorea. Prin măiestria cu care folosește diferitele tehnici tradiționale, combinată cu o abordare reflexivă și plină de curiozitate, Mara reușește să ne ofere, în tablourile sale, atât renașterea, cât și impresionismul.
Constanțiu Mara locuiește în Suedia din 1980. Aceasta este a doua sa expoziție organizată de ICR Stockholm.
Despre John Mara
John Mara s-a născut în 1972 la București. A venit în Suedia la vârsta de opt ani și încă din adolescență a început să studieze arta. A studiat ilustrația grafică și designul grafic la  Colegiul Universitar de Artă, Meserii și Design din Stockholm (Konstfack) și a continuat la School of Communication Arts din Londra. În următorii opt ani, când a lucrat ca art director, Mara nu a încetat însă să picteze.
Arta a fost mereu prezentă în viața lui John Mara. Este o moștenire la care copiii de artiști nu se gândesc întotdeauna. A lucra cu arta este o meserie ca oricare alta. Relația cu arta a existat încă de la început și Mara a avut, încă de timpuriu, păreri despre ce este și ce nu este artă. De exemplu, la vârsta de patru ani rupea cu îndârjire paginile care nu se potriveau în albumele scumpe ale tatălui său. Raționamentul era următorul: peisajul nu este artă, deoarece deja există în natură. Calder, pe de altă parte, a creat ceva ce nu a existat anterior.
Prin intermediul expresionismului abstract, al simțului pentru culori și compoziție, Mara creează autoportrete în care repetarea propriei semnături joacă un rol central. Pentru el pictura este ceva muzical. Uneori compoziția se construiește spontan, aleatoriu, în timp ce alteori necesită o planificare atentă. Raportul de culoare pulsează în ritmul numelui care apare în numeroasele straturi de vopsea; tablourile oscilează între text și imagine. Semnătura capătă rolul unei mantre într-un ritual în care picturile devin o parte din Mara însuși.
John Mara locuiește și lucrează la Stockholm.
Despre Irina Lazarescu
Irina Lazarescu este istoric de artă, pedagog, editor al revistei culturale suedeze Hjärnstorm, membru al grupului artistic Corso și lucrează la Palatul Culturii (Kulturhuset) din Stockholm. (Simona Buzatu)

Trimite email
joi, 26 decembrie 2024, 14:35:31 Ora standard a Europei de Est