Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
29 ianuarie 2025

Profesorii care nu vin la ore, în vizorul ministrului Educației
Voi iniția în următoarele săptămâni o analiză la nivelul sistemului, să văd cât de răspândită este această practică
Daniel David a anunțat, în cadrul unui interviu pentru Edupedu.ro, că va iniția „în următoarele săptămâni o analiză la nivelul sistemului” în privința profesorilor care nu se prezintă la ore. „În primul rând, aștept sesizări concrete, care, după ce au fost la nivel de director și la inspector, n-au fost soluționate”, a spus acesta.
Raluca Pantazi, Edupedu.ro: Problema, în final, se rezumă așa: Ministerul Educației plătește o parte dintre profesori pe fals în acte, condică semnată în fals, pe ore pe care ei nu le efectuează. Care este mecanismul pe care îl aveți în vedere, ca ministru, pentru a vă asigura că nu plătiți, ca angajator, o resursă umană care nu se prezintă la locul de muncă?
Daniel David: În primul rând, aștept sesizări concrete, care, după ce au fost la nivel de director și la inspector, n-au fost soluționate. Le aștept la nivel de minister. Eu am spus că nu toată lumea trebuie să se adreseze ministrului, dar, după ce ai parcurs acele etape și lucrurile nu au fost rezolvate, te adresezi la nivel de minister. Și, în același timp, voi iniția în următoarele săptămâni o analiză la nivelul sistemului, să văd cât de răspândită este această practică. Simplul fapt că faci această analiză începe să-i conștientizeze pe cei din sistem că ministerul ia foarte în serios acest lucru și se uită. Le stimulez, ca să spun așa, întoarcerea spre calea cea bună.
Raluca Pantazi, Edupedu.ro: În trecut erau inspecții ale directorilor din minister către școli.
Daniel David: Vom face acea analiză de sistem, inclusiv verificări, ca să spun așa, într-o variantă neanunțată.
Informații de context
În luna aprilie 2024, Ligia Deca, ministrul Educației la acea vreme, spunea că în cazurile în care profesorii lipsesc nemotivat de la ore ,,trebuie sesizat inspectoratul școlar și chiar ministerul ca să putem să luăm măsurile necesare”.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
3 ianuarie 2025
Ministrul Educaţiei Daniel David:
Planurile-cadru pentru liceu le voi pune în dezbatere în ianuarie și vom avea și o dezbatere națională. Nu sunt pentru a introduce materii noi peste materii noi, mi se pare o greșeală / Problema noastră majoră ține de faptul că nu știm să predăm bine conținuturile pe care le-am stabilit și manualele nu sunt destul de prietenoase
„Eu voi pune în dezbatere, în luna ianuarie, planurile-cadru pentru liceu, veți vedea materiile care sunt acolo. Competențele importante de multe ori ar trebui să apară ca unități de învățare în cadrul disciplinelor pe care deja le avem, nu ca discipline noi”, a anunțat ministrul Educației, Daniel David. Într-o intervenție la Antena 3, David a declarat că după lansarea în dezbatere a planurilor-cadru pentru liceu (lista cu materiile pe care le vor studia elevii de clasele a IX-a – a XII-a și numărul de ore pe săptămână alocat fiecărei discipline), va organiza și o „dezbatere națională”.
Noul ministru al Educației a precizat că nu este adeptul introducerii de materii noi. „Eu nu sunt pentru a introduce materii noi peste materii noi, mi se pare o greșeală atitudinea din ultimii ani: să avem separat și educație pentru mediu, și educație de sustenabilitate, și educație juridică… Toate acestea sunt importante, dar nu ca materii noi, pentru că tot noi ne plângem apoi că copiii au prea multe ore. Putem avea unități de învațare focalizate pe temele astea. Eu voi pune în dezbatere, în luna ianuarie, planurile-cadru pentru liceu, veți vedea materiile care sunt acolo. Competențele importante de multe ori ar trebui să apară ca unități de învățare în cadrul disciplinelor pe care deja le avem, nu ca discipline noi”, a declarat Daniel David, la Antena 3.

Conferința de deschidere a proiectului „Acces transfrontalier la sprijin în afaceri”

Vineri, la Liceul „Don Orione”

Conferința de deschidere a proiectului „Acces transfrontalier la sprijin în afaceri”

Vineri (19 octombrie 2012), în sala festivă a Liceului „Don Orione” din Oradea a avut loc Conferința de deschidere a proiectului intitulat „Cross-border acces for business support – Acces transfrontalier la sprijin în afaceri”.

Evenimentul a avut drept scop  lansarea proiectului HURO/1101/034 „Cross-border acces for business support – Acces transfrontalier la sprijin în afaceri” de către conducerea Societății de Binefacere „Don Orione”, în calitate de Partener Lider, respectiv conducerea Camerei de Comerț și Industrie a Județului Békés, ca și Partener de proiect.
Proiectul a fost depus spre finanțare în cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră Ungaria – România (2007-2013) de către Societatea de Binefacere „Don Orione” Oradea, iar în 15 august 2012, s-a primit înștiințarea oficială despre aprobarea finanțării proiectului. Bugetul total al proiectului este de 696.222,52 Euro, din care 439.500 Euro, revine partenerului lider de proiect, iar 256.722,52 Euro revine partenerului maghiar. Obiectivul general al proiectului este creșterea, într-un mod fezabil, a calității și nivelului de sustenabilitate a mediului de afaceri transfrontalier; obiectivele specifice sunt întărirea cooperării transfrontaliere dintre instituțiile partenere în vederea dezvoltării unui mediu de afaceri sustenabil și asigurarea de instruiri în domeniul afacerilor, crearea unor baze de date pentru tinerii intreprinzători și crearea unei infrastructurii antreprenoriale practice.
Rezultatul principal al proiectului este înființarea unui Incubator de afaceri la Oradea, destinat tinerilor intreprinzători, și crearea unui Centru de afaceri la Békéscsaba.
Faptele lui Luigi Orione – cele mai bune modele de urmat
La conferință, au participat pe lângă reprezentanții celor doi parteneri de proiect și oameni de afaceri din Ungaria, oficialități locale și județene, viceprimarul Ovidiu Mureșan și Szabo Odon, din partea Consiliului Județean Bihor.
În deschiderea reuniunii, părintele Mihai Fechetă, președintele Societății de Binefacere „Don Orione”, a emoționat auditoriul, dând drept pildă faptele fondatorului Luigi Orione, care la 19 ani își începea prima sa afacere. „Afacerea sa are mai mult de 120 de ani și nu s-a terminat. Și este prezentă în peste 30 de țări din lume. În România este la Oradea din 1991, în București și Iași... La 20 de ani a început cea de-a doua afacere, și mai mare, când a ajutat peste 70 de copii să învețe și să aibă o viață cât mai bună...”
Faptele sale sunt și astăzi cele mai bune modele de urmat pentru tineri și tinerii intreprinzători...
Viceprimarul Ovidiu Mureșan a salutat implementarea acestui proiect și, implicit, înființarea Incubatorului de afaceri, care se va adăuga astfel efortului depus de municipalitate de înființare și dezvoltare a celor patru parcuri industriale..., menite să ofere firmelor străine ocazie să investească în Oradea și să creeze noi locuri de muncă... (Ovidiu DAN)
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Conferința de deschidere a proiectului „Acces transfrontalier la sprijin în afaceri”. 

Trimite email
vineri, 31 ianuarie 2025, 08:06:24 Ora standard a Europei de Est