Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Conferința internațională „Perspective și provocări în dreptul secolului XXI”

Joi, a debutat la Universitatea Agora

Conferința internațională „Perspective și provocări în dreptul secolului XXI”

Ieri (joi, 18 octombrie 2012), în amfiteatrul albastru al Universității Agora din Oradea, a avut loc deschiderea Conferinței internaționale anuale a departamentului, domeniul DREPT, ediția a VI-a, cu tema „Perspective și provocări în dreptul secolului XXI”, la care participă personalități din lumea academică juridică.

Directorul Departamentului de Științe Sociale,  doamna prof. univ. dr. Elena-Ana Iancu, a salutat distinșii invitați (între care dl prof. univ. dr. Ovidiu Predescu și dl prof. univ. dr. Virgil Dumitru Diaconu), după care l-a invitat pe rectorul Universității Agora, dl prof. univ. dr. Ioan Dzițac, să adreseze mesajul din partea conducerii universității.
După cuvenitul salut adresat distinșilor invitați și participanților la conferință, dl rector Ioan Dzițac a făcut o succintă prezentare a instituției, fără a ocoli platforma de e-learning instalată pentru studenți începând din acest an universitar – o „deformație profesională”, ca să zic așa, pentru că foarte mulți consideră internetul, la ora actuală, un „rău necesar”, nu avem încotro, nu putem ocoli globalizarea prin internet, inclusiv globalizarea științei și învățământului...”, l-am citat pe dl rector. În continuare domnia sa a prezentat domeniile și specializările Universității Agora, precum și studiile post universitare nou înființate, s-a referit apoi la cele cinci centre de cercetare și cele trei reviste științifice, la proiecte de cercetare și proiecte europene aflate în desfășurare, pentru ca la final să lanseze o provocare (juridică).
Doamna director Elena-Ana Iancu, moderatorul manifestării a invitat apoi la microfon colegii-parteneri de conferință, pe dna decan, conf. univ. dr. Gabriela Bologa, respectiv, doamna Alina-Angela Manolescu, director al  Centrului de Informare Europeană Europe Direct.
Tot în plenul conferinței au mai avut intervenții: dl prof. univ. dr. Virgil Dumitru Diaconu – judecător la Curtea de Apel Pitești „cu un subiect extrem de sensibil (după propria-i apreciere) „Înregistarea convorbirilor și comunicărilor” - un subiect care presează societatea românească. Spun acest lucru din tot ceea ce simțim în jurul nostru, fie jurist sau nejurist. Și nu vreau decât să încerc în câteva minute, sper să nu fie prea multe, dar nici prea puține, în care să arăt din acest punct de vedere, dacă viitorul Cod de Procedură penală reglementează mai bine, mai clar, mai eficient, în favoarea sau defavoarea cetățeanului, tot ceea ce înseamnă acest subiect extrem de incitant astăzi...”; dl prof. univ. dr. Ovidiu Predescu – redactor-șef al Revistei „Dreptul”, vicepreședinte al Asociației de Științe Penale din România. „Am fost de la începuturi sau aproape de la începuturi. Aceasta este ediția a VI-a. Și constat de la an la an că această universitate, facultatea, despre care s-a vorbit cresc frumos, și în special sub aspectul contribuției științifice. Pentru că în final acest lucru contează: ce face o entitate universitară prin cadrele universitare, prin studenți, pentru a îmbogăți doctrina științifică... Eu am venit aici, cu dl președinte Cârstea, să prezint o carte, o monografie, a dlui lector univ. dr. Nicolae Grofu, practic teza domniei sale de doctorat, intitulată „Realizarea scopului și a regulilor de bază ale procesului penal prin metode și tehnici ale criminalisticii”, lucrare argumentată științific. Întrucât autorul nu este aici, nu am să insist asupra acestei prezentări. Cartea cred că se găsește la standul de carte, la expoziția de carte, organizată de Editura Universul Juridic și eu v-o recomand pentru cei interesați, mai ales pentru practicienii dreptului penal, dreptului procesual penal, să o cumpărați pentru că este atât un instrument teoretic, cât și un instrument practic... În 15 minute, doresc să vă prezint „Dreptul la viață și eutanasia”, în lumina Convenției Europene pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, a practicii Curții Europene și a Drepturilor Omului și a Dreptului Penal Român”.
Conferința a fost organizată  în parteneriat cu Centrul de Informare Europeană Europe Direct Universitatea AGORA, Oradea, Nord-Vest, Centrul euroregional de prevenire și combatere a criminalității transfrontaliere și modulele Jean Monnet: „Libera circulație a persoanelor în spațiul Uniunii Europene” și „Uniunea Economică și Monetară”.
În cele două zile, invitații din țară și străinătate au susținut lucrările în plenul conferinței și în cadrul a șase paneluri.
„Subiecte de actualitate din domeniul științelor juridice, analize pertinente și observații critice...”
 „Prelegerile și dezbaterile programate pe parcursul celor două zile, cu subiecte care se subsumează atât temei generale a conferinței, cât și temelor specifice panelurilor formate din specialiști preocupați de tematici corect delimitate și bine definite, au oferit oportunitatea de a analiza conținutul unor noi dispoziții legislative, cu trimitere atât la doctrină, la practica instanțelor de judecată, cât și la problemele care sunt generate de procesul de apariție a unor modificări în dreptul unei țări.
Mă refer aici, la modul în care este elaborată o lege, promovată, dezbătută public, aprobată și pusă în aplicare, moment în care pot apărea soluții ale instanțelor care rămân valabile în raport cu noile prevederi legislative sau care vor duce la situații negative în aplicarea modificărilor legislative.
În concluzie, prin această temă a conferinței ajunsă la cea de a VI-a ediție, organizatorii și-au propus să aducă în atenția participanților subiecte de actualitate din domeniul științelor juridice, analize pertinente și observații critice la adresa legiuitorului, precum și propuneri de lege ferenda  în contextul în care legislația românească se află într-o continuă schimbare, necesară, uneori, greu de realizat datorită faptului că nu există suficientă implicare, coerență  și voință în luarea unor decizii, ne-a declarat dna prof. univ. dr. Elena-Ana Iancu.
În cadrul conferinței au fost prezentate peste 100 de lucrări ale cadrelor didactice, specialiștilor și practicienilor în drept din 5 țări (Cehia, Mexic, Republica Moldova, România, Serbia). Participanții din România au reprezentat 13 centre universitare: Alba-Iulia, Arad, București, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Galați, Iași, Oradea, Pitești, Râmnicu Vâlcea, Sibiu, Târgoviște.
Lucrările selectate în urma recenziei vor fi publicate în revista Agora International Journal of Juridical Sciences, http://www.juridicaljournal.univagora.ro revistă indexată în mai multe baze de date internaționale recunoscute conform anexei 1, pct.1  din Ordinul ministrului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului Nr. 4691/2011.
Din partea co-organizatorilor a prezentat salutul de bun venit și a arătat importanța acestui eveniment pentru comunitatea științifică din euroregiune și pentru centrele de cercetare pe care le conduce lect. univ. dr. Alina-Angela Manolescu, director al Centrului de Informare Europeană EUROPE DIRECT, Universitatea AGORA, Oradea, Nord-Vest. Apoi, domnia sa a prezentat elementele esențiale ale stării Uniunii Europene, în particular proiectele pentru o integrare consolidată a Europei care implică realizarea unei uniuni economice mai profunde bazată pe o uniune politică.
În plenul conferinței au fost prezentate prelegeri pe teme de actualitate care preocupă deopotrivă pe teoreticienii și practicienii din domeniul științelor juridice, cum sunt:
„Aspecte teoretice și practice din legislația Cehiei”, prelegere de dr. PAVEL KLIMA, avocat Republica Cehă; „Noul Cod de Procedură Penală. Repere teoretice și practice”, prelegere de DUMITRU VIRGIL DIACONU, prof. univ. dr., Universitatea din Pitești, judecător la Curtea de Apel Pitești; „Tehnici noi folosite în identificarea criminalistică”, ELENA – ANA   IANCU, prof. univ. dr., Universitatea Agora, director al Departamentului de Științe Sociale, fondator și redactor - șef al revistei AGORA International Journal of Juridical Sciences; „Viitorul democrației europene: eficacitatea dreptului în statele membre ale UE din al treilea val al democratizării”, ALINA-ANGELA MANOLESCU, Universitatea Agora, Facultatea de Drept și Științe Economice, Departamentul de Științe Sociale, director al  Centrului de Informare Europeană EUROPE DIRECT, Universitatea AGORA, Oradea, Nord-Vest; „Reflecții asupra protecției vieții persoanei potrivit noului Cod penal”, CONSTANTIN DUVAC, conf. univ. dr.,  Universitatea Agora, redactor-șef adjunct al Revistei de Drept penal, cercetător științific asociat al Institutului de Cercetării Juridice „acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române, secretar general al Asociației Române de Științe penale, vicepreședinte al Asociației Criminaliștilor din România.
Partea a doua a conferinței s-a desfășurat în șase paneluri prin care s-a urmărit surprinderea celor mai importante noutăți apărute în dreptul secolului XXI, prin reflectarea tabloului general al dinamicii legislative, etapele în care se află diferite proiecte de lege și preocuparea pe care o are legiuitorul în vederea întăririi ordinii de drept în perioada pe care o străbatem. (Ovidiu DAN)
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Conferința internațională „Perspective și provocări în dreptul secolului XXI”.

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 14:17:38 Ora standard a Europei de Est