Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
29 ianuarie 2025

Profesorii care nu vin la ore, în vizorul ministrului Educației
Voi iniția în următoarele săptămâni o analiză la nivelul sistemului, să văd cât de răspândită este această practică
Daniel David a anunțat, în cadrul unui interviu pentru Edupedu.ro, că va iniția „în următoarele săptămâni o analiză la nivelul sistemului” în privința profesorilor care nu se prezintă la ore. „În primul rând, aștept sesizări concrete, care, după ce au fost la nivel de director și la inspector, n-au fost soluționate”, a spus acesta.
Raluca Pantazi, Edupedu.ro: Problema, în final, se rezumă așa: Ministerul Educației plătește o parte dintre profesori pe fals în acte, condică semnată în fals, pe ore pe care ei nu le efectuează. Care este mecanismul pe care îl aveți în vedere, ca ministru, pentru a vă asigura că nu plătiți, ca angajator, o resursă umană care nu se prezintă la locul de muncă?
Daniel David: În primul rând, aștept sesizări concrete, care, după ce au fost la nivel de director și la inspector, n-au fost soluționate. Le aștept la nivel de minister. Eu am spus că nu toată lumea trebuie să se adreseze ministrului, dar, după ce ai parcurs acele etape și lucrurile nu au fost rezolvate, te adresezi la nivel de minister. Și, în același timp, voi iniția în următoarele săptămâni o analiză la nivelul sistemului, să văd cât de răspândită este această practică. Simplul fapt că faci această analiză începe să-i conștientizeze pe cei din sistem că ministerul ia foarte în serios acest lucru și se uită. Le stimulez, ca să spun așa, întoarcerea spre calea cea bună.
Raluca Pantazi, Edupedu.ro: În trecut erau inspecții ale directorilor din minister către școli.
Daniel David: Vom face acea analiză de sistem, inclusiv verificări, ca să spun așa, într-o variantă neanunțată.
Informații de context
În luna aprilie 2024, Ligia Deca, ministrul Educației la acea vreme, spunea că în cazurile în care profesorii lipsesc nemotivat de la ore ,,trebuie sesizat inspectoratul școlar și chiar ministerul ca să putem să luăm măsurile necesare”.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
3 ianuarie 2025
Ministrul Educaţiei Daniel David:
Planurile-cadru pentru liceu le voi pune în dezbatere în ianuarie și vom avea și o dezbatere națională. Nu sunt pentru a introduce materii noi peste materii noi, mi se pare o greșeală / Problema noastră majoră ține de faptul că nu știm să predăm bine conținuturile pe care le-am stabilit și manualele nu sunt destul de prietenoase
„Eu voi pune în dezbatere, în luna ianuarie, planurile-cadru pentru liceu, veți vedea materiile care sunt acolo. Competențele importante de multe ori ar trebui să apară ca unități de învățare în cadrul disciplinelor pe care deja le avem, nu ca discipline noi”, a anunțat ministrul Educației, Daniel David. Într-o intervenție la Antena 3, David a declarat că după lansarea în dezbatere a planurilor-cadru pentru liceu (lista cu materiile pe care le vor studia elevii de clasele a IX-a – a XII-a și numărul de ore pe săptămână alocat fiecărei discipline), va organiza și o „dezbatere națională”.
Noul ministru al Educației a precizat că nu este adeptul introducerii de materii noi. „Eu nu sunt pentru a introduce materii noi peste materii noi, mi se pare o greșeală atitudinea din ultimii ani: să avem separat și educație pentru mediu, și educație de sustenabilitate, și educație juridică… Toate acestea sunt importante, dar nu ca materii noi, pentru că tot noi ne plângem apoi că copiii au prea multe ore. Putem avea unități de învațare focalizate pe temele astea. Eu voi pune în dezbatere, în luna ianuarie, planurile-cadru pentru liceu, veți vedea materiile care sunt acolo. Competențele importante de multe ori ar trebui să apară ca unități de învățare în cadrul disciplinelor pe care deja le avem, nu ca discipline noi”, a declarat Daniel David, la Antena 3.

Primăria demarează lucrările de reabilitare a Pasajului Vulturul Negru

Lucrările încep săptămâna viitoare

Primăria demarează lucrările de reabilitare a Pasajului Vulturul Negru

Viceprimarul Mircea Mălan a susținut azi, 10 septembrie 2012, o conferință de presă în care a prezentat stadiul de implementare a proiectului privind Reabilitarea Pasajului Vulturul Negru și iluminatul arhitectural al acestuia.

La conferință a mai participat șeful Biroului Turism, Cultură, Regenerare Urbană din Primăria Oradea, dl. Dumitru Sim, managerul proiectului - Anca Trifan, arhitectul Anemari Szabo, coordonatoarea tehnică Dorina Bolojan, dar și consilierul local Lucian Popa ca reprezentant al societăților comerciale care desfășoară activități în acest perimetru.
Săptămâna viitoare încep lucrările de reabilitare
„De săptămâna viitoare în Pasajul Vulturul Negru vor începe lucrări de reabilitare de mare anvergură, lucrări care sunt convins că vor aduce pasajului frumusețea de odinioară. Această clădire este un monument foarte important atât din punct de vedere turistic, arhitectonic, cât și economic, monument care a fost ales de orădeni să fie simbolul orașului nostru”, a spus viceprimarul Mircea Mălan în deschiderea conferinței.
„Pasajul Vulturul Negru este cea mai reprezentativă clădire în stil secession nu numai din Oradea, ci și din România, fiind inclusă în lista monumentelor istorice de categorie A”, a completat dl. Dumitru Sim - șeful Biroului Turism, Cultură, Regenerare Urbană din Primăria Oradea.
Proiectul de reabilitare este finanțat prin fonduri europene, prin intermediul Programului Operațional Regional 2007-2013. Valoarea totală a proiectului fiind de 4.036.196 lei, din care contribuția proprie a administrației locale este de 587.085 lei.
Primăria va supraveghea îndeaproape toate etapele lucrările
„Până acum am purtat discuții cu reprezentanții firmei executante și i-am rugat să dea dovadă de seriozitate pe parcursul întregii lucrări. Obiectivul nostru este să îmbunătățim calitatea tuturor lucrărilor care se realizează în oraș și nu vom deroga de la acest principiu nici acum, când vom urmări îndeaproape toate etapele lucrărilor pentru a ne asigura că acestea se desfășoară în parametrii corespunzători”, a precizat viceprimarul Mircea Mălan.
Lucrările de reabilitare care vor începe săptămâna viitoare sunt cu atât mai importante cu cât este vorba de un monument istoric.
Lucrările care se vor desfășura aici vor consta în reabilitarea sistemului de canalizare, reabilitarea sistemului de pavaj și în realizarea iluminatului arhitectural în pasaj.
Modelul mozaicului ales pentru pavajul pasajului datează din anul 1907
„Lucrări de asemenea anvergură nu s-au realizat în Oradea de cel puțin 30 de ani. Lucrarea de realizare a mozaicului turnat este o lucrare extrem de complexă și migăloasă. Un astfel de mozaic de o asemenea complexitate nu a fost realizat în Oradea din perioada antebelică”, a spus dl. Dumitru Sim.
Arhitectul proiectului, Anemari Szabo, a precizat că pentru pavarea Pasajului Vulturul Negru se va executa un model de mozaic, existent în anul 1907 în holul Hotelului Vulturul Negru, dar care azi este acoperit cu un alt pavaj și nu se mai poate vedea. Actualul pavaj din Pasajul Vulturul Negru datează din 1980.
Tot arhitectul Anemari Szabo a mai precizat că cel mai probabil în primăvara anului viitor, undeva în luna martie, se va trece la turnarea mozaicului. (Biroul de presă)

Trimite email
joi, 30 ianuarie 2025, 07:53:21 Ora standard a Europei de Est