Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Ansamblul „Crișana”, la EXPO 2012 Yeosu, în Coreea

În perioada 3 - 5 august

Ansamblul „Crișana”, la EXPO 2012 Yeosu, în Coreea

Ansamblul artistic profesionist „Crișana” din Oradea - un adevărat ambasador al culturii și folclorului tradițional românesc – a fost prezent cu spectacole, în perioada 3-5 august 2012, la EXPO 2012, Yeosu, în cadrul Zilelor Culturii Românești.

Ansamblul s-a prezentat la EXPO Yeosu cu un repertoriu vast, incluzând cântece și dansuri populare de pe întreg cuprinsul României din toate zonele etnofolclorice: Bihor, Oaș, Transilvania, Banat, Muntenia, Moldova sau Oltenia.
Seria de spectacole de la EXPO 2012 a fost susținută de un grup orchestral condus de Petre Popa, dansatori, precum și de interpreți de frunte ai cântecului bihorean, precum: Leontin Ciucur, Luminița Tomuța și Cornel Borza.
„Avem în programul pregătit pentru EXPO Yeosu un instrument interesant, specific regiunii Bihorului – vioara cu goarnă – și melodii interpretate la taragot sau fluier. Am prezentat prin dansurile și interpretările noastre obiceiuri tradiționale folclorice și ne bucurăm că publicul corean este atât de receptiv și de încântat de spectacolul nostru”, a explicat directorul artistic al Ansamblului „Crișana”, Leontin Ciucur.
Vizitatorii Pavilionului României privesc fascinați mișcările artistice ale dansatorilor și frumoasele costume populare, iar la sfârșit, cei care se încumetă sunt invitați la horă. „Prin astfel de spectacole ajungi într-adevăr să cunoști și cultura și tradițiile unei țări. E un spectacol cu adevărat frumos, iar ei sunt niște artiști excelenți. Aceste dansuri sunt captivante, creând o energie aparte. Încă din primele clipe mi-am dorit să mă alătur acestui dans”, spune Na Hyun-Ho, unul dintre numeroșii spectatori.
Pavilionul României promovează, prin astfel de spectacole, o imagine cât mai completă a valorilor artistice și tradițiilor folclorice ale țării.
Promovarea identității și tradițiilor autentice românești în spațiul asiatic
Pavilionul României la Expo 2012 Yeosu găzduiește, în ultimele 10 zile ale Expoziției Internaționale din Republica Coreea (2-12 august 2012), Zilele Culturii Românești – o serie de spectacole de excepție care vor contribui la promovarea identității și tradițiilor autentice românești în spațiul asiatic. Protagoniștii Zilelor Culturii Românești sunt maestrul Grigore Leșe, împreună cu Grupul Landîs, Ansamblul artistic profesionist „Crișana” și, la final, Ansamblul Harghita.
Ansamblul artistic profesionist „Crișana” din cadrul Teatrului „Regina Maria” din Oradea a fost înființat în anul 1998, pe structura Orchestrei populare „Crișana”, care are o tradiție de peste 55 de ani.
Ansamblul este compus din soliști vocali, soliști instrumentiști, echipa de dansuri, orchestră și susține o intensă activitate artistică cu participări la numeroase spectacole, emisiuni tv, festivaluri de folclor, turnee sau participări la manifestări internaționale în țări cum ar fi: Ungaria, Serbia, Germania, Italia,  Egipt, Grecia, Ucraina, Tunisia, Turcia, China și altele. (Ioana Ștef)

Trimite email
joi, 26 decembrie 2024, 14:18:56 Ora standard a Europei de Est