Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Expertiza psihologică, o premieră

Avocatul TV

Expertiza psihologică, o premieră

Cum mintea umană este toposul tuturor gândurilor bune sau mai puțin bune, acțiunile noastre sunt judecate fie în vreo instituție judecătorească, fie pe la biserică sau într-un cabinet de expertiză psihologică, asta depinde de cât de chinuit și turmentat ne-a fost discernământul.

Trebuie să știm că țara noastră nu stă foarte bine cu expertiza psihologică. Dacă la mai toate capitolele europene suntem în urmă, de ce să nu confirmăm și la capitolul expertiza psihologică, acolo unde suntem cu câteva sute de ani în spatele SUA sau Germaniei. Mai contează că țările respective aveau laboratoare psihologice încă din anii 1800 și că furnizau servicii de evaluare instituțiilor de drept?
Corpul execută ce dictează mintea
Ce ne diferențiază pe noi, exponenții rasei umane, de regnul animal este acel element magic numit rațiune, tradus prin discernamânt atunci când avem de executat o anumită decizie. Acest discernământ are și el parte de probleme tehnice, la un moment dat, iar tehnicianul psiholog acreditat să îl repună în funcțiune sau să identifice cauza defecțiunii nu are o sarcină prea ușoară.
Dacă e să ne raportăm la mediul legal și la multitudinea de fapte ilicite care abundă în dosarele judecătorești, comportamentul uman ușor deviat al personajelor principale își prinde tentaculele și pe cele secundare sau episodice, transformând viața într-o telenovelă lacrimogenă, de multe ori fără celebrul happy-end.
Psihologia judiciară din România se cam plictisește
Nu, nu este o glumă proastă, este realitatea cotidiană tristă, care ar merita să fie puțin resuscitată și hrănită cu mai multă glucoză psihologică. Experții psihologi care ar trebui să emită profesional și pe plan judiciar păr să fie afectați de o anumită reticență și teamă cu privire la această practică, inevitabil populată de delincvenți, recidiviști sau martori traumatizați.
Un dialog purtat în condițiile specifice acestei practici poate scoate la iveală anumite comportamente și poate soluționa nenumărate „apucături” antisociale, procesul de recuperare psihică fiind mai greu și mult mai dureros decât o durere fizică pricinuită de vreo intervenție chirurgicală. Handicapul de ordin mintal, cauzat de lipsa discernamântului sau de o fisură în dimensiunea sa, are repercusiuni grave în contextul acțiunilor externe, de multe ori iremediabile.
Sistemul sanitar privat pare să devină un trend la care aderă tot mai mulți pacienți, speriați pe de-o parte de costuri, dar liniștiți pe partea de tratament și vindecare. Știm cu toții că sănătatea e scumpă, iar amanetarea ei în vreun spital de stat s-ar putea să atragă de la sine comisioane usturătoare – ei, cam așa stă treaba și cu expertizele psihologice. Cum sunt niște produse vandabile, încadrate în majoritatea țărilor civilizate în sistemul privat, de acestea beneficiază un lung șir de consumatori de sănătate psihică. Probabil că va mai dura ceva până când țara noastră se va alinia trendului din țările civilizate și sănătoase mintal și va introduce practica de expertiză psihologică în sistemul privat.
Pentru detalii și pentru a te informa suplimentar, accesează www.avocat-tv.ro, secțiunea Subiecte. Acolo, avocat Georgiana Ștefănescu, alături de invitatul său, Ștefan Iulian Laurențiu, oferă informații interesante legate de expertiza psihologică.
Puteți urmări prima parte a emisiunii AICI
Puteți urmări a doua parte a emisiunii AICI
Sursa: Avocat TV (www.avocat-tv.ro)

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 16:32:28 Ora standard a Europei de Est