Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
28 februarie 2025

Pregătire gratuită pentru Bacalaureat 2025 la toate disciplinele și platformă cu materiale și resurse didactice pentru elevii din toată țara, oferite de Universitatea de Vest din Timișoara, UVT. Prima sesiune are loc sâmbătă, 1 martie
Universitatea de Vest din Timișoara, UVT, începe sâmbătă, 1 martie, ediția din acest an a programului de pregătire pentru examenul de Bacalaureat 2025, la toate cele 14 discipline, pentru elevii din întreaga țară. Sesiunile se vor desfășura săptămânal, sâmbăta, în format online, până în data de 7 iunie 2025 și participarea este gratuită.
Exemple de materiale oferite pe platforma bac.uvt.ro:
Pregătire pentru Bacalaureat 2025. Scrierea cu unu, cu doi sau cu trei de „i” / Explicații pentru elevii de liceu, oferite de Universitatea de Vest din Timișoara
Textul argumentativ pentru Bacalaureat 2025. Structură, conectori – explicații și model de rezolvare pentru elevii de liceu, oferite de Universitatea de Vest din Timișoara
Sesiunile de pregătire se organizează pentru toate cele 14 discipline pentru care elevii urmează să susțină probe scrise:
Disciplina aferentă probei 1: limba și literatura română;
Disciplinele aferente probei 2: matematică nivel M1 și M2, istorie;
Disciplinele aferente probei 3: biologie, chimie, economie, filosofie, fizică, geografie, informatică, logică, argumentare și comunicare, psihologie și sociologie.
Înscrierea pentru participarea la programul de pregătire se realizează prin completarea ACESTUI FORMULAR și este gratuită, iar detaliile complete sunt disponibile aici: https://bac.uvt.ro/
Informații și orar
Orarul modulelor de pregătire, pentru fiecare zi de sâmbătă din perioada 01.03 – 07.06.2025, este următorul, fiind stabilit în așa fel încât să permită elevilor participarea la programul de pregătire pentru toate disciplinele la care urmează să susțină proba scrisă în cadrul examenului de bacalaureat:
9.00 – 10.30 – Limba și literatura română;
10.45 – 12.15 – Matematică (nivel M1 și M2) și Istorie;
12.30 – 14.00 – Biologie, Chimie, Economie, Filosofie, Fizică, Geografie, Informatică, Logică, argumentare și comunicare, Psihologie, Sociologie.
De asemenea, pe platforma bac.uvt.ro elevii din întreaga țară și pot găsi, pe lângă informații despre programul de pregătire pentru examenul de bacalaureat organizat de UVT la toate disciplinele și celelalte oportunități din cadrul programului UVT pentru elevi, și materiale didactice suport realizate de cadre didactice din cadrul UVT cu conținuturile teoretice pentru fiecare disciplină de la examenul de bacalaureat și instrumente de testare, precum și lecții video (deocamdată doar pentru disciplina Limba și literatura română).
Programul de pregătire pentru examenul de bacalaureat organizat de Universitatea de Vest din Timișoara face parte din amplul program de sprijin intitulat UVT pentru elevi, care cuprinde, totodată, concursuri dedicate elevilor, webinare de dezvoltare personală, consiliere individuală în carieră și școala de vară West Summer University (WSU).
Infomații suplimentare:
Seria de webinare de dezvoltare personală dedicate elevilor, susținute de echipa Serviciului de Consiliere și Sprijin pentru Studenți (SCSS) din UVT va începe pe data de 12 martie 2025 cu webinarul Secretul unei vieți împlinite, urmând ca timp de 9 săptămâni, în fiecare miercuri, de la ora 15.00, să fie abordată o nouă tematică, până la momentul ulterior susținerii examenul de bacalaureat când programul se încheie cu al 2-lea webinar despre alegerea programului de studii potrivit.

Înscrierea pentru participarea la webinarele de dezvoltare personală se realizează prin completarea formularului, iar detaliile complete sunt disponibile pe site-ul universității.

UVT, prin facultățile componente, a pregătit și un număr de 26 de concursuri pentru elevi, din 16 domenii de studii, o parte dintre acestea oferind condiții speciale în procesul de admitere la UVT elevilor care obțin distincții. Regulamentele de organizare și desfășurare a concursurilor, dar și alte detalii, sunt disponibile pe site-ul universității.

Consilierea în carieră
Serviciul de de Consiliere și Sprijin pentru Studenți (SCSS) al UVT pune la dispoziția elevilor care au nevoie de suport pentru alegerea traseului educațional și profesional și sesiuni individuale de consiliere în carieră, pentru care aceștia se pot programa prin completarea formularului. O altă resursă de care elevii pot beneficia, în scopul unei mai bune orientări spre un anumit traseu educațional și profesional, este platforma YTM, un instrument de testare psiho-vocațională dezvoltat de Universitatea de Vest din Timișoara. Mai multe detalii despre serviciile de consiliere în carieră și despre platforma YTM sunt disponibile pe site-ul universității.

Re-creația de vară, pe ultima sută de metri

La Eco Școala „Avram Iancu” din Oradea

Re-creația de vară, pe ultima sută de metri

În cea de-a șasea săptămână (pe ultima sută de metri) a celei de-a treia ediții a Re-creației de vară de la Eco Școala „Avram Iancu” din Oradea organizată în regim de voluntariat, copiii participanți au avut parte de multe surprize frumoase.

Cadrele didactice (prof. Cîrciumaru Stelieana, Toader Monica, Goina Felicia, Span Claudia, Porteleki Crina, Manolescu Alina, Mare Florica și Pop Dana) au desfășurat în cadrul atelierele de artă decorativă (origami, quilling, materiale reciclabile), limba engleză prin cântec și joc și  limba și cultura italiană diverse activități atractive. Momentele recreative au fost asigurate de către prof. Totorean Irina și Gavriș Iulia.
 Miercuri (25 iulie 2012), de la ora 12.00, copiii și cadrele didactice au mers la Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai”, care, alături de Facultatea de Litere, a organizat a șaptea ediție a Clubului de lectură în limbi străine pentru elevii din clasele primare și gimnaziale. Elevii au fost invitați să participe la o întâlnire - lectură coordonată de Joy și Patrick Hardin, voluntari americani ai Corpului Păcii, care au citit un fragment din poezia „Johnny Appleseed”, de Reeve Lindbergh. Dincolo de oportunitatea de a asculta un text în lectura unor vorbitori nativi ai limbii engleze, copiii au fost îndemnați să se implice în activități-surpriză, interactive  pregătite de către organizatori.
 Joi  de dimineata, copiii ce lucrau de zor în cele patru ateliere au primit în vizită pe Joy și Patrick Hardin, alături de alți 13 voluntari americani. Aceștia au  prezentat un moment artistic (cantece - grup vocal și la  instrumente muzicale), au admirat produsele activității copiilor din această săptămână și din cele anterioare (desene, colaje, cusături, tricotaje) și au participat la realizarea unor obiecte decorative (suport de lumânare - utilizând tehnica quilling), coordonați fiind de dna prof. Stelieana Cîrciumaru. La final, au fost bucuroși și încântați să primească drept cadou câte o brățară confecționată la un alt atelier de artă decorativă (folosind sticle de plastic și mărgele) de către copiii coordonați de dna prof. Monica Toader. Dialogul (în bune condiții) dintre gazde și musafiri a fost posibil cu ajutorul dnei prof. Crina Porteleki. Musafirii au fost serviți cu mere eco din grădina școlii!
În concluzie, nu putem spune decât că-n această săptămână  am învățat (și cei mari și cei mici) multe lucruri noi, deosebite pe care le putem folosi în viața de zi cu zi pentru a ne-o face mai frumoasă.
În luna septembrie, după începerea anului școlar, vă așteptăm pe toți să vizitați expoziția cu lucrările realizate la Re-creația de vară. Atunci participanții vor fi recompensați cu diplome. (Dorina Toader)
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Re-creația de vară, pe ultima sută de metri

Trimite email
sâmbătă, 5 aprilie 2025, 08:31:24 Ora de vară a Europei de Est