Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Grație și poezie

În zile toride

Grație și poezie

Moto: „Dragostea către copii ne dezbracă de patimi și sădește în sufletul nostru toate acele îndemnuri din care se întrupează averea sufletească a unui popor.”

M-am întrebat mereu din ce anume se iscă de fiecare dată frumusețea și farmecul unui copil, ce-l face atât de special, de miraculos. De fiecare dată descopăr lucruri noi, motive pentru care fiecare copil este unic!
Un copil ne poate învăța să ne mulțumim cu puțin, să nu stăm o clipă locului și să punem mereu întrebări...
Copilul ne învață să gândim, ne încălzește sufletul, ne face să iubim viața și să ne avântăm spre înălțimi mai curate și mai senine, departe de ură și răutate...
De la copil nu trebuie să pretindem dovezi de iubire, ci doar să-i lăsăm lui bucuria să ni le ofere, iar atunci când ni le dă, să le primim ca pe un dar...
Fiecare copil este asemeni unei plante însetate de căldură, mângâiere și dragoste. Și oricât de sălbatică ar fi această plantă, dacă dă peste un grădinar priceput, care știe să se aplece asupra ei cu dăruire, pasiune și pricepere, fără să se plângă de prea multă trudă, ocrotind-o cu căldura și frumusețea sufletului său, va rodi de bună seamă, aducându-ne bucurie și mulțumire.
Se topește blând cerul în arșița verii. Binemeritata vacanță oferă din plin copiilor clipe de plăcere și relaxare. Sunt însă și copii care s-au obișnuit să combine utilul cu plăcutul în activități care să le ofere învățare și relaxare în aceeași măsură...
La Avram Iancu, un grup de copii care urmează cursul de dans modern și dansuri de societate, ne-a oferit sâmbătă seara (7 iulie 2012) un spectacol în care au îmbinat gingășia mișcărilor cu poezia melodiilor. Împărțiți pe grupe de vârstă, începând cu copii de grădiniță și continuând cu cei de la „grupa mare”, sub ochiul vigilent și atenta îndrumare a profesoarei lor, dna Gabriela Drimbe, copiii s-au întrecut pe ei înșiși în pași de vals, disco sau muzică latino... Și n-a contat dacă uneori pașii au fost nesiguri și tremurători, nimeni nu s-a supărat dacă emoțiile și căldura au făcut să mai piardă uneori ritmul. A contat doar faptul că ne-au oferit clipe de frumos și senin...
Mulțumiri lor și celei care a crezut în ei, ajutându-i să iubească muzica și mișcarea; părinților ce i-au sprijinit material cu costume care au întregit frumusețea momentului... Ne-am convins încă o dată că nu avem certitudinea zilei de mâine, ci doar certitudinea clipei... Poate de aceea ar trebui să învățăm fiecare din noi să prețuim CLIPA și să ne bucurăm de ea ca de veșnicie...
Anna Cotro
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Grație și poezie.

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 13:35:38 Ora standard a Europei de Est