Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Copilul din spatele ochilor

Luni, în premieră națională, la RadioLynx.ro,

Copilul din spatele ochilor

RadioLynx.ro va transmite live, pe internet, în premieră națională, spectacolul “Copilul din spatele ochilor”, de Nava Semel, luni, 17 decembrie, ora 19.30. RadioLynx.ro, Asociația Femeilor din Teatru, Centrul de proiecte culturale “ARCUB” al Primăriei Capitalei, Asociația “Provita pentru născuți și nenăscuți” București vă invită, luni, 17 decembrie, de la ora 19.30, la Teatrul Nottara din București, sala George Constantin, la spectacolul “Copilul din spatele ochilor”, de Nava Semel.

“Copilul din spatele ochilor” este povestea unei mame israeliene care are grijă de fiul ei atins de Sindromul Down, și încearcă să-l protejeze de greutățile care-l așteaptă.De-a lungul piesei, copilul “handicapat” devine sursă de iubire pentru toți membrii familiei. De fapt, el este cel care-i învață pe toți ceilalți un nou sens al bucuriei de a trăi.
Regia spectacolului este semnată Liana Ceterchi, scenografia, Adriana Raicu Petre, iar interpretarea aparține actriței Gabriela Popescu.
“În scrierile mele mă surprind din nou și din nou aplecată asupra copiilor”, declară autoarei piesei, Nava Semel. “Felul în care ei observă lumea ciudată și înfricoșătoare a celor mari, încercând să găsească un înțeles sub amenințările și sub umbrele ei. Adulții, de asemenea, observă sufletul copilului; adeseori ei însă nu realizează singuratatea lui și sentimentul de a fi diferit”.
Piesa a fost scrisă în urmă cu 20 de ani și interpretată în 11 țări. În Israel, acolo unde trăiește autoarea, “Copilul din spatele ochilor” a primit numeroase premii, în urma celor peste 1000 de reprezentații.
Autoarea Nava Semel, prezentă la premieră, a scris despre producția românească a piesei sale: “Poate arta schimba realitatea”, am fost întrebată într-un interviu la București. “Poate cu o mică bătaie de inimă”, a fost răspunsul meu. În această producție minunată, am fost norocoasă să aud o mulțime de bătăi de inima.”
Actrița Gabriela Popescu, cucerită de intelesul sensibil al acestui demers artistic spune: “Prin bunătate, generozitate, iubire poți câștiga chiar nemurirea. Mulțumesc tuturor prietenilor care au înțeles că sprijinind un gând ca acesta, sprijină echilibrul atât de fragil al vieții.”
Cu o istorie de douăzeci de ani, piesa a fost pusă în scenă în peste 10 țări, depășind suta de reprezentații și producții radio.
“The Guardian” relatează despre text: “nu e vorba aici despre nici o politică... această piesă este un semn care ne aduce aminte ca mamele, indiferent de convingerile lor politice, religioase, naționale își iubesc fiii”...
Bianca BOITAN

Trimite email
sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 23:13:45 Ora standard a Europei de Est

Poza zilei

Conferința anuală ,,Agora”

Ieri, 22 noiembrie 2024, în Aula Albastră a Universității ,,Agora" din municipiul Oradea, s-a desfășurat Conferința anuală ,,Agora" - 2024, cu participarea doamnei rector, conf. univ. dr. Alina Angela Manolescu, a doamnei profesor univ. dr. Adriana Manolescu, președinte fondator, a prorectorilor și decanilor celor două facultăți, cadre didactice universitare, studenți și invitați din partea Primăriei Municipiului Oradea și a Poliției Locale, alți colaboratori ...