Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

„Atenție la hoții din buzunare!”

Campania preventivă

„Atenție la hoții din buzunare!”

Polițiștii de prevenire și proximitate bihoreni previn cetățenii pentru a nu cădea victime hoților din buzunare.

În perioada 15 mai  - 30 august  2012, polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității și polițiștii de proximitate din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor derulează, în municipiul Oradea, Campania preventivă „Atenție la hoții din buzunare!”
Campania se încadrează în prioritatea de acțiune a Poliției Române în domeniul prevenirii criminalității pentru anul 2012, privind prevenirea infracțiunilor de furt.
În acest context, polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, alături de polițiștii de proximitate din cadrul I.P.J. Bihor și de voluntari ai Poliției bihorene desfășoară o serie de activități preventive, menite să contribuie la prevenirea furturilor din buzunare.
Activitățile circumscrise acestei inițiative vizează întâlniri cu grupurile țintă, transmiterea de recomandări cu caracter preventiv și distribuirea unor materiale informativ - preventive, precum și promovarea campaniei prin intermediul mass – media, pentru informarea și conștientizarea opiniei publice cu privire la factorii favorizanți și măsurile preventive ce trebuie adoptate pentru a preveni acest gen de infracțiune.
Polițiștii bihoreni vor distribui în cadrul acțiunilor desfășurate 300 de afișe și 5.000 de pliante cu recomandări educativ – preventive. Afișele vor fi postate în locuri publice aglomerate, în stațiile și mijloacele de transport în comun, piețe, gară și autogară, centre multifuncționale pentru persoane de vârsta a treia, centre comerciale și în alte locuri intens circulate. 
Totodată, a fost realizat un spot audio care va fi difuzat în piețele agroalimentare din municipiul Oradea.
În interacțiunea lor cu cetățenii, polițiștii de prevenire și proximitate bihoreni vor sublinia importanța adoptării unei conduite preventive, în vederea protejării bunurilor personale. Demersul preventiv trebuie să înceapă la nivel individual, un simplu gest fiind suficient pentru a ne feri de infractori. Cetățenii vor fi sfătuiți de polițiști să manifeste mai multă atenție față de propriile bunuri, și, totodată, să dezvolte în educația copiilor spiritul protejării vieții și a bunurilor.
De la începutul campaniei, polițiștii bihoreni au organizat, săptămânal, acțiuni preventive în stațiile de tramvai și în mijloacele de transport în comun din zona Parcului 1 Decembrie, zona statuii lui Mihai Viteazul și la Piața Mare din municipiul Oradea.
Polițiștii bihoreni au beneficiat, pe parcursul acțiunilor preventive desfășurate, de sprijinul a 10 voluntari, elevi din cadrul Colegiului Tehnic „Vasile Voiculescu” și din cadrul Liceului cu Program Sportiv „Bihorul”.
În perioada imediat următoare, polițiștii bihoreni se vor întâlniri cu orădenii în cadrul centrelor multifuncționale pentru persoane de vârsta a treia din municipiul Oradea și în alte locuri intens circulate în sezonul estival, precum parcuri, mall-uri și ștranduri, pentru a preveni furturile din buzunare, genți și din locurile de petrecere a timpului liber. (Ioana INDRIEȘ)
 
Prevenirea furturilor din buzunare
Hoții din buzunare acționează numai în locuri aglomerate (piețe, mijloace de transport în comun, magazine etc.) unde cetățenii sunt mai puțin vigilenți.  
Victimele sunt alese cu predilecție din rândul persoanelor vârstnice, îngândurate, neatente la ce se petrece în jurul lor, cu geanta ori poșeta într-o poziție favorabilă furtului.
Pentru a nu deveni victimele hoților din buzunare polițiștii de prevenire vă recomandă:
Când urcați într-un mijloc de transport în comun nu lăsați geanta sau bagajele nesupravegheate în timp ce compostați biletul de călătorie;
Acordați mai mare atenție poșetei decât plaselor cu cumpărături, deoarece hoții speculează această neglijență;
O geantă atârnată de umăr este întotdeauna la dispoziția hoților. Þineți poșeta foarte strâns și cât mai aproape de corp, imobilizată cu brațul;
Nu păstrați sume de bani în buzunarele laterale ale vestimentației, genților sau sacoșelor. Banii se păstrează în buzunarele interioare ale vestimentației, poșete sau borsete care au închizători sigure;
În aglomerație, dacă vă simțiți atinși sau bruscați de persoanele din jurul dumneavoastră, controlați-vă geanta sau portofelul chiar în acel moment și priviți-le cu atenție;
Dacă sesizați că un hoț atentează la buzunarul dumneavoastră, alertați persoanele din jur și nu-l lăsați să vă scape chiar dacă a abandonat portmoneul sustras;
Când efectuați diverse plăți, nu expuneți întreaga sumă de care dispuneți. Banii se manevrează în interiorul poșetei sau a buzunarului și se scoate doar suma necesară;
Nu numărați banii pe stradă sau când sunt mai multe persoane în jurul dvs. Printre cetățeni pot fi și infractori cărora le oferiți singuri „pontul”;
Dacă ați ridicat de la bancă o sumă importantă de bani, evitați cu desăvârșire locurile aglomerate, mediul favorabil furturilor din buzunare;
Când ridicați sume importante de bani, este recomandat să fiți însoțiți de o persoană de încredere, iar deplasarea spre casă să o efectuați cu un taxi autorizat;
Nu păstrați în același loc banii, actele personale și cheile locuinței.
112 Poliția – apel de urgență!
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: „Atenție la hoții din buzunare!”

Trimite email
sâmbătă, 21 decembrie 2024, 15:20:09 Ora standard a Europei de Est