Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Cupa I Iunie USL

Vineri, la sala de sport a Școlii „Oltea Doamna”

Cupa I Iunie USL

De Ziua Copilului, grupul USL a promis copiilor „Cupa 1 Iunie USL”, în Parcul I.C. Brătianu din municipiul Oradea.
Întrucât vremea nu a ținut cu organizatorii, manifestarea s-a desfășurat în sala de sport a Școlii cu clasele I-VIII „Oltea Doamna” din Oradea.

În deschiderea evenimentului, purtătorul de cuvânt al PSD, doamna Claudia Timofte, a prezentat distinșii invitați (viitorii consilieri ai USL) la manifestarea de 1 Iunie: Ovidiu Mureșan (președinte PSD), Bonchiș Ioan, Costa Traian, Câmpan Ioan, Mocan Aurel, Felix Bujor, Gal Sorin, Onița Lucian, Silvia Ardelean..., după care l-a invitat pe Mihai (de la trupa Hi-Q) să-i salute pe copiii prezenți la competiții.
Fiind înainte de toate o distracție de 1 Iunie, pentru început, artiștii Ansamblului folcloric „Dacia” (de la Școala „Dacia”) ne-au încântat cu câteva cântece populare, interpretate de soliștii: Georgiana Buha, Andreea Oros și Alex Trandafir, urmate de o suită de dansuri populare. Copiii de la Grădinița nr. 16 din grupa drei Rodica Balog au prezentat un montaj de versuri și cântece – „Copilărie fericită”, după care s-au aliniat la întreceri și la pictură pe față. În momentul artistic următor, dansatoarele dnei prof. Laura Ienei au realizat un dans tematic inedit în coregrafia talentatei soliste Miruna Gavriș, vocea de aur a clasei a IV-a D și nu numai.
Au urmat jocurile și concursurile, deliciul celor mici: alergare în sac, săritura în lungime de pe loc, ștafeta cu mingea...
Ca la orice întrecere, am avut și câștigători (toți au câștigat premii, dar premiile au fost mai consistente pentru ocupanții primelor trei locuri).
O să vă facem cunoștință cu ocupanții primei trepte a podiumului de premiere:
Koteles Andrea – la alergare în sac, Timea Tirică – săritura în lungime, Ioan Andrei Timofte – săritura în lungime, Radu George Tărău – la alergare în sac, Andrei Balint (categoria clasele I-IV) – la alergare în sac, Timea Tirică – la alergare în sac...
„Urez tuturor copiilor La mulți ani, de Ziua lor!
Ziua de 1 Iunie, din punct de vedere al societății și oamenilor responsabili trebuie să fie o investiție în copii, în educarea lor. Din păcate, la ora actuală, societatea românească este guvernată de haos și neînțelegeri. Fără susținerea Guvernului și a unei politici în acest sens, școala nu poate și profesorii nu vor reuși să investească în copii și educarea lor. Școala românească trebuie să-și recapete locul pe care l-a ocupat. Dintotdeauna, România s-a mândrit cu o școală de elită, drept dovadă medicii și alți intelectuali care fac cinste școlii românești peste hotare. Dar locul lor este acasă, în țară. Va trebui să creăm condiții și interesare pentru ca ei să se întoarcă acasă, să lucreze în România”, ne-a declarat doamna profesor Claudia Timofte. (Ovidiu DAN)
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Cupa I Iunie USL.

Trimite email
marți, 3 decembrie 2024, 19:22:03 Ora standard a Europei de Est