Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

„Fiți bucuria părinților voștri, și atunci veți fi și mândria noastră”...

Eminescienii au sărbătorit la Teatrul „Regina Maria”

„Fiți bucuria părinților voștri, și atunci veți fi și mândria noastră”...

Cei 287 de absolvenți eminescieni și-au prezentat bilanțul celor patru ani de liceu, joi (31 mai 2012), la Teatrul „Regina Maria”.

Directorul colegiului, doamna profesor Maria Onița, a deschis festivitățile după ce în superba sală a răsunat Gaudeamusul, cu toți sărbătoriții claselor a XII-a pe scenă, cu dascălii diriginți și conducerea în primul rând și cu cei dragi în sală.
„În acest moment de sărbătoare, prilejuit de absolvirea unei noi generații de liceeni ai Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Oradea, doresc să vă aduc aminte de ceea ce spunea Confucius: „Natura ne aseamănă, Educația ne deosebește”- pentru că este un adevăr vechi și totuși foarte actual.
Spun actual, în condițiile în care educația tinerei generații a fost o preocupare esențială a societății omenești în toate timpurile, dar și în prezent, iar școala a fost și a rămas locul unde copiii și tinerii își dobândesc cunoștințe, aptitudini și competențe de bază, precum și multe dintre normele și valorile fundamentale care îi vor călăuzi în viață.
În școala voastră dragă, Colegiul Național „Mihai Eminescu”, dragi absolvenți, ați avut privilegiul pe parcursul celor patru ani de liceu, să vă formați deprinderea de a învăța, de a vă valorifica la maximum potențialul intelectual, de a asimila cunoștințe, de a vă manifesta competențele și aptitudinile necesare pentru o viață de succes într-o societate bazată pe cunoaștere. Și toate acestea se datorează profesorilor voștri, un corp profesoral de excepție, care printr-un efort susținut zi de zi, oră de oră, cu răbdare și dăruire, au contribuit la dezvoltarea personalității voastre, a talentelor voastre, v-au susținut în demersul vostru de a vă pune în valoare potențialul de progres personal, intelectual și emoțional. Scopul nostru final este întotdeauna acela de a vă ghida în direcția învățării pe toată durata vieții voastre, pentru că noi, profesorii voștri, dorim să continuați ceea ce ați început în liceu: să deveniți specialiști în meseria pe care vi-o doriți dar, în același timp, să fiți cetățeni cu spirit critic, în sens pozitiv, și cu o atitudine civică într-o societate guvernată de solidaritate și democrație participativă.
Voi, dragi absolvenți, prin cunoștințele acumulate în liceu, ne dorim să vă asumați rolul de cetățeni responsabili și activi, să vă implicați în tot ceea ce înseamnă viață în plan personal, intelectual și comunitar. Întotdeauna să apreciați valorile și să le susțineți și, mai ales, nu uitați să fiți oameni – în adevăratul sens al cuvântului...
Doar o colaborare reală între școală și familie vă determină să fiți azi ceea ce sunteți...
Fiți bucuria părinților voștri, și atunci veți fi și mândria noastră, a profesorilor de la Colegiul Național „Mihai Eminescu”.
La rândul său, directorul adjunct al colegiului, doamna profesor Hochhauser Eniko, a emoționat adresându-se în limba maghiară părinților și elevilor de la secția maghiară. În rezumat, domnia sa s-a referit la momentul absolvirii care „este un moment al amintirilor, al clipelor petrecute împreună, chiar și în sala Teatrului, dar și un moment de reflecție asupra a ceea ce ne așteaptă în viitor.
Se încheie cea mai frumoasă perioadă din viața voastră. Vă doresc îndrăzneală, să visați lucruri mărețe și curajul și voința să le realizați.
Părinților și colegilor le mulțumesc pentru sprijinul acordat, dorindu-le multă putere de muncă în continuare”.
Au luat cuvântul apoi cei doi șefi de promoție, Biro Arpad Levente (din a XII-a H), cu media 10 și Lisa Crăiuț (din a XII-a D), cu 9,99.
În continuarea festivităților i-am cunoscut pe titrații colegiului dintre cei sărbătoriți la ora adevărului, olimpici naționali, laureați ai unor concursuri naționale și de voluntariat: Ghenț Lavinia Roxana (XII B): premii I , III și I la religie, psihologie, respectiv la concursul național cu trupa de teatru „Magne”; Pop Adina (XII D): I la Evaluarea în Educație la limba română; Porumb Maria Loriana (XII C): I cu echipa la Olimpiada de română și mențiune specială la aceeași olimpiadă; Georgies Annamaria (XII G): mențiune la Olimpiada de astronomie și astrofizică, menține la conc. de cultură și civilizație în România; Șandor Sebastian (XII G): III la Olimpiada de TIC; Duma Alexandra (XII E): mențiune la Olimpiada de logică și argumentare, I și III la concursul de matematică „Adolf Haimovici”; Biro Arpad Levente (XII H): I la Olimpiada internațională de limba maghiară, numeroase premii la olimpiade și concursuri naționale; Pârcălab Bogdan (XII E): III și mențiune la conc. de mate „A. Haimovici”; Diamant Andra (XII F): pr. special la Olimpiada de română și premiul I pe echipe la aceeași olimpiadă, mențiune la Olimpiada de TIC; Lazăr Laurențiu (XII F): mențiune la Olimpiada de info, mențiune la conc. de mate și info „Grigore Moisil”; Suciu Alexandru (XII C): I la Olimpiada sportului școlar; Cirtea Sergiu (XII G): mențiune la conc. de comunicări științifice la istorie; Marinău Radu Florin (XII G): II la concursul AIESEC; Bochiș Alina Ioana (XII D): mențiune la conc. de cultură și civilizație; Lucaci Andreea și Varodi Otilia (XII A): II la conc. de creație „Domn, Domn să-nălțăm”; Banciu Vlad (XII A): III la campionatul național de sport juniori; Halasz Hajnalka (XII I): mențiune la conc. internațional de istorie, mențiune la conc. de mate; Gyorgy Szabolcs (XII I): mențiune la conc. de mate „Gordiussz”; 11 elevi din XII E, C, I și H (Bonca, Corodeanu, Szel, Zlibuț, Bocșan, El Andolousi, Certezeanu, Perțe, Culic, Nyiri și Fabian – activități de voluntariat cu Smurd Oradea; Samasca Nemeș George (XII A): II, Cel mai bun rol masculin cu trupa „Magne”; Oprea Ruxandra (XII A): avocatul elevilor din cadrul CJE Bihor; Kasa Laszlo Levente (XII I): în CE, secția maghiară; Beleuța Tudor (XII F), Brânda Tamas, Naghi Mădălina și Rește Andrada (toți trei din XII B): premii cu trupa de teatru „Magne”.
Să mai spunem că 25 de absolvenți au mediile generale cuprinse între 9.50 și 10. (Ovidiu Dan)
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: „Fiți bucuria părinților voștri, și atunci veți fi și mândria noastră”...   

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 13:07:08 Ora standard a Europei de Est