Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Chirurgul Cătălin Copăescu, invitat să opereze în direct la Congresul de la Roma

Medicii români fac tradiție în lumea medicală internațională

Chirurgul Cătălin Copăescu, invitat să opereze în direct la Congresul de la Roma

Chirurgul Cătălin Copăescu, directorul singurului Centru de Excelență în Chirurgia Bariatrică din România, BariXL, a operat, pentru al doilea an consecutiv, în transmisiune directă pentru Congresul Internațional de Chirurgie Digestivă de la Roma.

Cele două proceduri chirurgicale au fost efectuate la Delta Hospital, în zilele de 17 și 18 mai 2012.
După premiera de anul trecut, cea de-a doua invitație vine ca o recunoaștere a profesionalismului și experienței în chirurgia bariatrică a dr. Cătălin Copăescu. Centrul de Excelență BariXLeste dotat atât cu aparatură laparoscopică ultraperformantă, cât și cu mijloacele video de înaltă definiție necesare transmisunii în direct.
„Chirurgia laparoscopică este considerată viitorul medicinei moderne. Tot mai multe generații de chirurgi sunt instruite în vederea performării acestor proceduri, iar astfel de congrese internaționale sunt o ocazie foarte bună de a face schimb de experiență. Ne bucură încrederea și recunoașterea primite din partea colegilor noștri din alte țări, care completează eforturile făcute de noi pe plan local, în cadrul Centrului de Training în Chirurgia Laparoscopică, pe care l-am înființat pentru a instrui viitorii chirurgi” - dr. Cătălin Copăescu, șef Departament Chirurgie Generală Delta Hospital.
La demonstrația live făcută de dr. Cătălin Copăescu au asistat peste 800 de medici din mai multe țări europene. Au avut loc două proceduri chirurgicale: o operație de reducere a stomacului (gastrectomie longitudinală, engl. Gastric sleeve) și o operație de bypass gastric.
Intervenția chirurgicală de gastrectomie longitudinală (Gastric Sleeve) a presupus îndepărtarea a 80% din stomac, realizând un rezervor gastric cu o capacitate mult mai mică. În acest fel, se reduce considerabil senzația de foame și este facilitată instalarea precoce a sațietății. Durata medie a unei astfel de operații este de circa 50 de minute.
Operația de gastric bypass constă în formarea unui mic rezervor gastric (cu o capacitate aproximativă de 25 cmc) și ocolirea, de către alimentele înghițite, a unui segment important din intestinul subțire (de cca 150 cm), reducând astfel absorbția caloriilor. Intervenția chirurgicală a durat aproximativ 90 minute.
Dr. Cătălin Copăescu este șef al Departementului de Chirurgie Generală la Delta Hospital și singurul chirurg din România acreditat de foruri internaționale pentru efectuarea operațiilor bariatrice. Din 2012, este coordonator al Centrului de Training în Chirurgie Laparoscopică înființat în cadrul aceluiași spital. Până în prezent, a efectuat peste 3.000 de operații la pacienți cu obezitate, diabet zaharat sau alte boli metabolice. 
Despre Delta Hospital
Delta Hospital este un spital ultramodern, finalizat în 2011 și care are o suprafață totală dedicată serviciilor medicale de circa 10.000 mp. Delta Hospital oferă o gamă completă de servicii medicale necesare pacienților, de la consultații, analize, investigații și diagnostic imagistic de ultimă oră, până la tratamente medicale și chirurgicale de top, acoperind toate domeniile patologiei medicale.
Delta Hospital se află într-o clădire pe cinci niveluri, construită special în acest scop. Spațiul are o structură gândită să reziste la cutremure de gradul 9, dispune de trei case ale scărilor cu trei ascensoare și, de acces special al ambulanței pe rampe. Cladirea dispune de sisteme de climatizare, detecție și protectie contra incediilor, sisteme de supraveghere, alarmă și pază și toate dotarile necesare siguranței pacienților. De asemenea, Delta Hospital dispune de rețele de telefonie, intranet, televiziune și internet puse la dispoziția medicilor și pacienților.
Mai multe detalii despre Delta Hospital găsiți pe www.deltahospital.ro (Aura Dumitru)
 

Trimite email
joi, 26 decembrie 2024, 14:17:16 Ora standard a Europei de Est