Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

ASUOFEST la Oradea

În perioada 7-11 mai

ASUOFEST la Oradea

Asociația Studenților din Universitatea Oradea aduce și în acest an, în perioada 7-11 mai 2012, la Oradea, ASUOFEST - festivalul studențesc cu beneficiari direcți studenții Universității din Oradea

Organizarea unui festival studențesc de amploarea ASUOFEST-ului este înainte de toate un act de profundă îndrăzneală, ce presupune punerea în mișcare a unei structuri organizatorice care să funcționeze cu cea mai mare precizie.
Principala idee care stă la baza elaborării și desfășurării unui asemenea proiect ține de o nouă viziune pe care mișcarea studențească din România trebuie să o adopte pentru viitor: studenții trebuie să se afirme în societatea românească în primul rând în plan cultural și civic, fiind vârful de lance al unei elite intelectuale.
Într-o lume mult prea dinamică, măcinată de cotidian, se simte nevoia regăsirii în cultură și creație. În lumina acestei idei, ASUOFEST este conceput ca un mijloc de a-i reuni pe studenți sub tutela unor aspecte comune și esențiale pentru viața studențească.
Cultura, sportul, divertismentul, participarea la actul de creație artistică și de întrecere sportivă, participarea la dezbaterile publice cu privire la marile probleme cu care se confruntă societatea românească acum și în perspectivă, cooptarea studenților la elaborarea de decizii privind aceste probleme, toate acestea motivează în cel mai înalt grad participarea studenților la un festival dedicat lor în întregime: ASUOFEST.
„Distracție gratis, nu degeaba”
Festivalul este organizat de către studenți pentru studenți, spiritul studențesc fiind principalul element care va sta la baza atât a organizării, cât și a participării publicului la acest eveniment.
Un slogan luat, la început, mai ales ca un simplu joc de cuvinte - „Distracție gratis, nu degeaba” - și-a relevat, până la urmă, latura educativă. Nu e vorba de o simplă zbenguială, ci de acoperirea unei necesități resimțite în mediul studențesc. Din 1990 încoace, numărul studenților din România a crescut, au apărut centre universitare noi. Oferta educațională (cum se spune, printr-o expresie acceptabilă cu toată încărcătura ei „lemnoasă”) a rămas, însă, precară. S-au extins vulgaritatea și prostul gust. Chiar exponenți ai artei studențești din anii 80 - „brigăzile” de altădată - au eșuat, mai ales pe sticla televizorului, în vulgarități și prost gust. Poate ASUOFEST va relansa ceea ce cândva se numea, cu destulă acoperire, arta și creația studențească.
Astfel, în săptămâna 7-11 mai, Asociația Studenților din Universitatea din Oradea (ASUO) oferă posibilitatea studenților de a se bucura gratuit de acțiunile cuprinse în programul ASUOFEST.
Luni (7 mai ) – ziua întâi
9.00 - Deschiderea ASUOFEST -prezentare ASUOFEST și StudCard în Aula Magna                      
12.00 - Promovare ASUOFEST în campusul universitar
18.00 – Dezbatere, în corpul E, sala E119     
Marți – ziua a II-a
18.00 - Campionat studențesc de fotbal, pe terenurile sintetice de la L.P.S. Bihor
20.00 - Campionat studențesc de Darts, Biliard și Cruce, la Black & White
Miercuri – ziua a III-a
18:00 - Campionat studențesc de fotbal, pe terenurile sintetice de la L.P.S. Bihor
22.00 - Party Aniversara ASUO, la Avenue Club
Joi – ziua a IV-a
18.00 - Campionat de cros, în Campusul Universității din Oradea
22.00 – Karaoke, la Yellow Submarine
Vineri – ziua a V-a
22.00 - Party de încheiere a festivalului ASUOFEST, la Yellow Submarine.
Biro-Marc Tiberiu

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 13:45:39 Ora standard a Europei de Est