Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
28 februarie 2025

Pregătire gratuită pentru Bacalaureat 2025 la toate disciplinele și platformă cu materiale și resurse didactice pentru elevii din toată țara, oferite de Universitatea de Vest din Timișoara, UVT. Prima sesiune are loc sâmbătă, 1 martie
Universitatea de Vest din Timișoara, UVT, începe sâmbătă, 1 martie, ediția din acest an a programului de pregătire pentru examenul de Bacalaureat 2025, la toate cele 14 discipline, pentru elevii din întreaga țară. Sesiunile se vor desfășura săptămânal, sâmbăta, în format online, până în data de 7 iunie 2025 și participarea este gratuită.
Exemple de materiale oferite pe platforma bac.uvt.ro:
Pregătire pentru Bacalaureat 2025. Scrierea cu unu, cu doi sau cu trei de „i” / Explicații pentru elevii de liceu, oferite de Universitatea de Vest din Timișoara
Textul argumentativ pentru Bacalaureat 2025. Structură, conectori – explicații și model de rezolvare pentru elevii de liceu, oferite de Universitatea de Vest din Timișoara
Sesiunile de pregătire se organizează pentru toate cele 14 discipline pentru care elevii urmează să susțină probe scrise:
Disciplina aferentă probei 1: limba și literatura română;
Disciplinele aferente probei 2: matematică nivel M1 și M2, istorie;
Disciplinele aferente probei 3: biologie, chimie, economie, filosofie, fizică, geografie, informatică, logică, argumentare și comunicare, psihologie și sociologie.
Înscrierea pentru participarea la programul de pregătire se realizează prin completarea ACESTUI FORMULAR și este gratuită, iar detaliile complete sunt disponibile aici: https://bac.uvt.ro/
Informații și orar
Orarul modulelor de pregătire, pentru fiecare zi de sâmbătă din perioada 01.03 – 07.06.2025, este următorul, fiind stabilit în așa fel încât să permită elevilor participarea la programul de pregătire pentru toate disciplinele la care urmează să susțină proba scrisă în cadrul examenului de bacalaureat:
9.00 – 10.30 – Limba și literatura română;
10.45 – 12.15 – Matematică (nivel M1 și M2) și Istorie;
12.30 – 14.00 – Biologie, Chimie, Economie, Filosofie, Fizică, Geografie, Informatică, Logică, argumentare și comunicare, Psihologie, Sociologie.
De asemenea, pe platforma bac.uvt.ro elevii din întreaga țară și pot găsi, pe lângă informații despre programul de pregătire pentru examenul de bacalaureat organizat de UVT la toate disciplinele și celelalte oportunități din cadrul programului UVT pentru elevi, și materiale didactice suport realizate de cadre didactice din cadrul UVT cu conținuturile teoretice pentru fiecare disciplină de la examenul de bacalaureat și instrumente de testare, precum și lecții video (deocamdată doar pentru disciplina Limba și literatura română).
Programul de pregătire pentru examenul de bacalaureat organizat de Universitatea de Vest din Timișoara face parte din amplul program de sprijin intitulat UVT pentru elevi, care cuprinde, totodată, concursuri dedicate elevilor, webinare de dezvoltare personală, consiliere individuală în carieră și școala de vară West Summer University (WSU).
Infomații suplimentare:
Seria de webinare de dezvoltare personală dedicate elevilor, susținute de echipa Serviciului de Consiliere și Sprijin pentru Studenți (SCSS) din UVT va începe pe data de 12 martie 2025 cu webinarul Secretul unei vieți împlinite, urmând ca timp de 9 săptămâni, în fiecare miercuri, de la ora 15.00, să fie abordată o nouă tematică, până la momentul ulterior susținerii examenul de bacalaureat când programul se încheie cu al 2-lea webinar despre alegerea programului de studii potrivit.

Înscrierea pentru participarea la webinarele de dezvoltare personală se realizează prin completarea formularului, iar detaliile complete sunt disponibile pe site-ul universității.

UVT, prin facultățile componente, a pregătit și un număr de 26 de concursuri pentru elevi, din 16 domenii de studii, o parte dintre acestea oferind condiții speciale în procesul de admitere la UVT elevilor care obțin distincții. Regulamentele de organizare și desfășurare a concursurilor, dar și alte detalii, sunt disponibile pe site-ul universității.

Consilierea în carieră
Serviciul de de Consiliere și Sprijin pentru Studenți (SCSS) al UVT pune la dispoziția elevilor care au nevoie de suport pentru alegerea traseului educațional și profesional și sesiuni individuale de consiliere în carieră, pentru care aceștia se pot programa prin completarea formularului. O altă resursă de care elevii pot beneficia, în scopul unei mai bune orientări spre un anumit traseu educațional și profesional, este platforma YTM, un instrument de testare psiho-vocațională dezvoltat de Universitatea de Vest din Timișoara. Mai multe detalii despre serviciile de consiliere în carieră și despre platforma YTM sunt disponibile pe site-ul universității.

Maté Andreea Ioana - premiul I la Concursul Național de Matematică „Adolf Haimovici”

Interviu cu olimpica noastră de aur

Maté Andreea Ioana - premiul I la Concursul Național de Matematică „Adolf Haimovici”

Colegiul Tehnic „Unirea” din Ștei a participat cu succes la Concursul Național de Matematică „Adolf Haimovici”. Așa după cum ați putut afla dintr-un articol anterior, Maté Andreea Ioana a obținut premiul I pe țară, iar Daniel Pele – premiul al doilea.

Sorina Andreea Pirtea ține să ne-o prezinte pe olimpica națională a Colegiului Tehnic „Unirea” și a județului nostru în cadrul unui interviu.
-Andreea, care sunt hobby-urile tale?
-Hobby-urile mele sunt dansul, sportul, cititul și medicina.
-Spune-ne despre concursul de matematică de la Iași.
-M-am pregătit din greu pentru acest concurs, dar a meritat. A fost o experiență inedită de viață, un prilej de a cunoaște oameni și locuri noi. Am întâlnit persoane deosebite și mi-am făcut prieteni noi. Dincolo de participarea la competiția finală, care mi-a umplut sufletul de bucurie, știind că reprezint o școală și un județ, am avut șansa să vizitez locuri minunate din România: Cheile Bicazului, Vatra Dornei, Lacul Roșu, Mănăstirea Voroneț și nu în ultimul rând Iașul, orașul gazdă, un oraș cultural care m-a impresionat în principal prin multitudinea de biserici și mănăstiri, dar și prin căldura sufletească a ieșenilor.
-Cum ai primit vestea că ai obținut premiul I pe țară?
-În primele momente nu mi-a venit să cred, mă uitam pe listă căutând un punctaj mai mare ca al meu (punctajele s-au pus în ordine doar după contestații). Ocupantul locului al II-lea era la o diferență de 0,5 puncte față de mine și având experiența anului trecut, m-am hotărât să fac contestație. Aici am primit 2,5 puncte care m-au menținut pe primul loc. Acum mă simțeam cu adevărat prima. Este un sentiment deosebit cu care nu te întâlnești de multe ori în viață.
-Ce te-a determinat să alegi C.T „Unirea” Ștei?
-Am ales acest liceu deoarece, pentru mine, este cel mai bun din oraș; optând pentru profilul economic, eram convinsă că aici voi găsi o concurență pe măsură.
-Am reținut că ești pasionată și de medicină. Chiar dorești să urmezi medicina?
-Pasiunea pentru medicină a ieșit la iveală încă din clasa a VII-a, dar s-a accentuat în timpul liceului. Studiez biologia și chimia și în particular. Chiar am obținut și premii la olimpiada de biologie, la etapa județeană (premiul II în clasa a IX-a și premiul III în a X-a).
-În încheiere, Andreea, toate felicitările noastre pentru „aurul” pe care ni l-ai adus de la Iași!
-Vă mulțumesc. Mai doresc să adesez mulțumiri din suflet pentru spijinul acordat părinților mei, dnei diriginte Lucan Mihaela care îmi e și profesoară de matematică, pentru pregătire, dnei Coste Diana pentru susținerea morală și nu în ultimul rând vouă, celor mai bune prietene ale mele, ție, Sorina, pentru acest interviu neașteptat, și celeilalte „surioare”, Pașca Andreea.
Câteva cuvinte în plus despre Andreea Maté (colega mea de bancă).
Andreea este o persoană deosebită; o fire sociabilă, altruistă și ambițioasă; știe ce vrea și luptă din toate puterile pentru a realiza tot ceea ce-și propune. Este o persoană de încredere și o prietenă de calitate, care te atrage prin inteligență.(Sorina Andreea Pirtea)

Trimite email
miercuri, 12 martie 2025, 06:41:42 Ora standard a Europei de Est