Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Bilanțul guvernării locale 2008 - 2012

Rezultatele celor patru ani de mandat

Bilanțul guvernării locale 2008 - 2012

Primarul Ilie Bolojan a prezentat în cadrul conferinței de presă de ieri (miercuri, 25 aprilie 2012) rezultatele celor patru ani de mandat în Primăria Oradea.

„Tot ceea ce s-a făcut bine sau rău în acest mandat, este meritul acestei echipe, dar și responsabilitatea ei. Mulțumesc tuturor colegilor din Primărie, începând de la fata de la poartă care te salută respectuos atunci când intri în Primăria Oradea și până la ultimul director din instituție”, a spus primarul Ilie Bolojan în deschiderea conferinței de presă.
Primarul a făcut o prezentare a mandatului său, prezentând punctual o sinteză a bilanțului guvernării locale în perioada 2008 - 2012.
Mandatul 2008 - 2012 a fost descris de primarul Ilie Bolojan ca fiind un ciclu electoral, care s-a derulat într-un context nu foarte favorabil. Þara a trecut printr-o criză economică, care a dus la reducerea investițiilor în România. În acest timp au fost luate o serie de măsuri guvernamentale, printre care și eliminarea subvențiilor la încălzire, iar acest lucru a avut efecte directe asupra cetățeanului. Totodată, impozitul pe salarii a fost redus de două ori, afectând veniturile bugetului local.
„Noi nu am ales să facem ceea ce dă bine, ci ceea ce trebuie”
„A fost un mandat dificil față de cel anterior, dar și de alte mandate derulate în alte orașe ale țării. Diferența constă în faptul, că noi am încercat să guvernăm într-un alt mod. Am încercat să facem ordine în Primăria Oradea și în oraș. Vă rog să vă amintiți cum stăteau lucrurile în domeniul taximetriei acum patru ani, și cum stau acum, cum se derula atunci procesul de repartizare a spațiilor, modul și criteriile după care se extindeau atunci utilitățile. Nu a fost ușor să realizăm investițiile pe care ni le-am propus. A trebuit să trecem peste opoziția pe care am întâmpinat-o la anumite proiecte prin care erau deranjați anumiți riverani. Amintesc aici de construcția Podului Sovata, de construcția noului centru pentru relații cu publicul din Primăria Oradea, de demolarea garajelor de pe Densusianu ca să putem amenaja locuri de parcare, de investițiile din zona Universității către cartierul Nufărul, care au presupus exproprieri. Nu se pot face proiecte mari fără un deranj, dar noi nu am ales să facem ceea ce dă bine, ci ceea ce trebuie”, a spus primarul Ilie Bolojan.
Dacă la începutul mandatului, cele două cimitire, respectiv Olosig și Seleuș erau două spații acoperite de bălării, fiind folosite ca adăpost de către boschetari, acum, după 4 ani avem 6,5 ha de spații cu o cu totul altă destinație, aceea de spațiu verde, parcuri pentru orădeni.
Programul de extindere a spațiului verde a vizat și parcul din șanțul Cetății, care a fost reabilitat prin fonduri europene, dar și malurile Crișului Repede, care au fost amenajate în urma parteneriatului încheiat cu Administrația Bazinală Ape Crișuri.
„În domeniul sănătății s-au făcut lucruri extraordinare”
„Când m-am apucat de lucru ca viceprimar în Primăria Oradea am învățat că săptămâna de lucru nu are 5 zile. A fost o mare bucurie să lucrez cu oameni profesioniști și să particip la implementarea unor proiecte mari. În domeniul sănătății s-au făcut lucruri extraordinare. Spitalele se aliniază acum în fața intereselor comune ale acestui oraș”, a precizat fostul viceprimar, dl Gheorghe Carp.
Prin politica de reduce a taxelor și impozitelor pentru companii s-a reușit atragerea investitorilor în parcul industrial, iar jumătate din acest parc este acum ocupat de firme, care oferă acum peste 1.200 de locuri de muncă orădenilor, și nu numai.
„Cetățeanul orădean accesează mai mulți bani decât plătește”
„În acest mandat, administrația locală a avut șansa de a atrage bani europeni. Resursele financiare contractate de Oradea în comparație cu alte orașe ale țării sunt foarte mari, 187 de milioane de euro (+TVA), proiecte care urmează să fie implementate. Oradea este unul din puținele orașe din țară, în care cetățeanul orădean accesează mai mulți bani decât plătește. A fost un mandat diferit, în care s-au făcut multe lucruri, multe investiții, care se puteau face cu mulți ani în urmă, dar nu s-au făcut: reabilitarea Podului Teodor Neș, centura, proiectele de reabilitare care au vizat spitalele... După un mandat în care am lucrat mult cu toții, răsplata este ceea ce am făcut, ceea ce lasă în urmă această echipă. E plăcut să te oprească un om pe stradă pentru a-ți mulțumi că s-a amenajat o parcare, că s-a construit un drum, un pod sau că s-a amenajat un parc”, a încheiat primarul Ilie Bolojan. (Biroul de presă)

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 14:01:56 Ora standard a Europei de Est