Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Conferința de lansare a proiectului HURO/0802/076 Ruralinfratrans

Ieri, la Restaurantul „California” din Nojorid

Conferința de lansare a proiectului HURO/0802/076 Ruralinfratrans

Joi, 19 aprilie 2012, la Restaurantul „California” din Nojorid a avut loc conferința de lansare a proiectului HURO/0802/076 „Îmbunătățirea infrastructurii de transport rutier la nivelul rural al zonei transfrontaliere reprezentată de comunele Nojorid și Nagyrabe” (Ruralinfratrans).

„Acest proiect este finanțat în cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-România 2007-2013, Axa prioritară 1 (Îmbunătățirea condițiilor de bază ale dezvoltării durabile comune în zona de cooperare), Domeniul de Intervenție 1.1 (Îmbunătățirea facilităților de transport transfrontalier), Acțiunea 1.1.1 (Infrastructura rutieră) și are ca punct de plecare nevoia de creștere a accesibilității și mobilității, de realizare a unor drumuri alternative respectiv de reducere a gradului de izolare a unor comunități din mediul rural”, după cum avea să ne precizeze în deschiderea reuniunii directorul general al A.D.I. Zona Metropolitană Oradea, dl Ciprian Barna.
După deschiderea reuniunii, primarii celor două comune partenere, dl Mircea Crainic – primarul comunei Nojorid, respectiv dna Gyarmati Sandorne – primarul comunei Nagyrabe, din Ungaria și-au prezentat comunele, evidențiind câteva date generale reprezentative, cu referire expresă la proiectul Ruralinfratrans.
Referindu-se la rețeaua de drumuri de pe raza comunei Nojorid, dl primar Mircea Crainic a arătat că din cei circa 35 de km, 22 sunt asfaltați, iar în cadrul proiectului actual s-au asfaltat 5,845 km pe drumul comunal 64, sat Apateu – DN 79, lucrare care va fi finalizată înainte de termen, peste vreo 30 de zile (chiar dacă proiectul se încheie în 30 septembrie), după cum avea să ne asigure dna inginer șef Sanda Romocea de la S.C. Drumuri Bihor S.A., grupul de firme „Selina”. La rândul său primarul comunei Nagyrabe, dna Gyarmati Sandorne, a subliniat faptul că din cei 32 de km de drumuri, circa 98 la sută sunt asfaltați, iar în proiect au cuprins construcția unei secțiuni de aproximativ 1   km de drumuri colectoare Vag și Telekhalom din Nagyrabe. În încheierea intervenției sale, doamna primar a lansat dlui primar Mircea Crainic invitația („obligația” – ca să traducem exact) de a participa, sâmbăta viitoare (28 aprilie), la cea de-a VI-a ediție a unui festival de gătit, la care și-au anunțat participarea peste 80 de echipe de maeștri în arta culinară, care vor prepara mâncăruri tradiționale. Festivalul-concurs se va desfășura în imensul și frumosul parc din centrul comunei Nagyrabe. Revenind la „microfon”, directorul general Ciprian Barna s-a referit atât la obiectivul general al proiectului, cât și la obiectele specifice, la principalele rezultate estimate, dar și la bugetul total alocat prin proiect, care este de 1.702.096,80 euro, din care cofinanțarea UE, prin Fondul European de Dezvoltare Regională, este de 1.446.782,28 euro (85%), cofinanțarea națională este de 255.314,52 euro (11,16%), iar contribuția comunelor Nojorid și Nagyrabe este de 68.005,20 euro (3,84%).
După conferință, dl primar Mircea Crainic ne-a invitat să vizităm șantierul lucrării de modernizare a drumului comunal 64  de la Apateu. (Ovidiu DAN)
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Conferința de lansare a proiectului HURO/0802/076 Ruralinfratrans.

Trimite email
sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 09:56:07 Ora standard a Europei de Est

Poza zilei

Conferința anuală ,,Agora”

Ieri, 22 noiembrie 2024, în Aula Albastră a Universității ,,Agora" din municipiul Oradea, s-a desfășurat Conferința anuală ,,Agora" - 2024, cu participarea doamnei rector, conf. univ. dr. Alina Angela Manolescu, a doamnei profesor univ. dr. Adriana Manolescu, președinte fondator, a prorectorilor și decanilor celor două facultăți, cadre didactice universitare, studenți și invitați din partea Primăriei Municipiului Oradea și a Poliției Locale, alți colaboratori ...