Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Două reuniuni în cadrul proiectului internațional ACES

De la Biharia la Senec (Slovacia)

Două reuniuni în cadrul proiectului internațional ACES

Elevii și cadrele didactice de la Școala „Gáspár András” din Biharia au avut parte în luna martie de două reuniuni în cadrul proiectului internațional ACES.

Școala cu clasele I-VIII „Gáspár András” din Biharia a câștigat un proiect internațional ACES, având ca parteneri școli din Debrețin (Ungaria) și Èièov (Slovacia). Proiectul se intitulează „It’s good to do good” și ajută la implicarea elevilor și a comunității locale în voluntariat. Proiectul este finanțat de Fundația ERSTE, Centrul Intercultural din Viena și de VÈELI DOM din Slovacia.
Școala din Biharia a fost gazda celei de-a treia întâlniri, timp de trei zile. În prima zi, cadrele didactice au programat diverse jocuri didactice și o vizită la biroul primarului, după care au ieșit la Băile Felix; vizita s-a sfârșit cu o baie la Ștrandul Apollo. În ziua următoarea au fost vizitate obiective turistice din Oradea: Palatul Vulturul Negru, Biserica cu Lună, Palatul episcopal greco-catolic, Piața Unirii, Biserica romano-catolică Sf. Ladislau, Primăria Oradea, Sinagoga Neologică Zion, după care am plecat spre Salonta. La Salonta am vizitat Muzeul Memorial Arany János, Turnul Ciunt, Parcul cu statui; am participat la un atelier de meșteșuguri și am vizitat Orfelinatul fondat de Fundația Szent Ferenc din Deva. La orfelinat, elevii au împărțit cadouri și alimente din partea fiecărui partener și au organizat pentru copii câteva jocuri distractive pentru a petrece împreună o după-amiază de neuitat (elevii din Biharia nu s-au întâlnit pentru prima oară cu copiii din orfelinat). Ajunși acasă (la Biharia), seara s-a desfășurat un program comun cu părinții elevilor implicați în proiect, jocuri și concursuri distractive. În cea de-a treia zi s-a vizitat Biserica din Biharia, Castelul Ménmarót, unde elevii școlii au făcut o scurtă prezentare istorică. La sfârșitul activității au depus coroană în cimitirul comunei la statuia soldaților, comemorând astfel ziua de 15 martie.
Întâlnirea de la Senec (Slovacia)
La sfârșitul lunii martie 2012, eleva Barczag Beatrix și coordonatorul proiectului ACES, profesoara Oros Erika, au reprezentat școala la întâlnirea de la Senec (Slovacia), unde România a fost reprezentată de încă 20 de școli, având cea mai numeroasă delegație din cele 15 țări participante. La Senec, am participat la un program de workshopuri și ședințe cu partenerii de proiect. Tot aici a avut loc și prezentarea finală a proiectelor. În cadrul unei festivități, participanții au fost premiați pentru reușitele lor.
Proiectele ACES oferă posibilitatea de a face cunoștință cu alte școli, de a desfășura activități comune, de a lega prietenii și de a deschide noi orizonturi, atât elevilor, cât și cadrelor didactice, dar și comunității locale. (Erika Oros)
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Două reuniuni în cadrul proiectului internațional ACES.

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 14:06:25 Ora standard a Europei de Est