Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Gala premiilor Facultății de Protecția Mediului din Oradea

Miercuri, în prezența decanului, dl prof. univ. dr. ing. Ioan Mintaș

Gala premiilor Facultății de Protecția Mediului din Oradea

Miercuri,11 aprilie 2012, la sediul Facultății de Protecția Mediului din Oradea, a avut loc „Gala premiilor Facultății de Protecția Mediului”, aflată la cea de-a III-a ediție.

Gala a fost deschisă de decanul facultății, dl prof. univ. dr. ing. Ioan Mintaș, care a felicitat cadrele didactice care s-au remarcat prin  activitate editorială și de cercetare în anul precedent, și care vor fi răsplătite în mod simbolic cu diplome. „Poate la anul, vom putea însoți aceste diplome și cu sumele de bani care v-am bucura mai mult”, a ținut să sublinieze dl decan. Totodată a fost felicitat și inițiatorul acestui eveniment, dl prof. univ. dr. ing. Cornel Domuța, cel care a și moderat festivitatea de decernare a premiilor.
„Este binecunoscută importanța care se acordă în prezent publicării de articole în reviste cotate ISI. Autorii acestor articole vor primi diplome de excelență. De asemenea, câștigarea finanțării proiectelor de cercetare în regim competițional constituie o performanță atât pentru cercetători, cât și pentru instituție, iar aceasta va fi marcată de asemenea prin diplome de excelență. Drumul științific spre obținerea unui brevet de invenție este în general foarte lung, astfel că autorul unui brevet de invenție merită pe deplin o diplomă de excelență.
Întotdeauna obținerea titlului de doctor într-un domeniu a constituit o performanță individuală, dar și o mândrie pentru instituția doctorandului. Facultatea de Protecția Mediului se mândrește cu faptul că în anul 2011 alte 17 cadre didactice au obținut titlul de doctor, iar pentru această frumoasă performanță vor fi distinși cu diplome de excelență.
Cărțile - cursuri, îndrumătoare de lucrări practice, cărți științifice – sunt esențiale în procesul de învățământ, de aceea cele 16 cadre didactice care au publicat cel puțin două cărți în anul 2011, vor primi câte o diplomă de excelență. Aceeași distincție va fi acordată și pentru șeful de lucrări dr. ing. Alin Teușdea, autorul unui capitol de carte publicat la prestigioasa editură austriacă Intech Verlag. 28 de cadre didactice care au publicat câte o carte în 2011 vor primi diplome de merit.
În anul 2011, câteva cadre didactice ale Facultății de Protecția Mediului au ajuns la vârsta de pensionare: prof. univ. dr. ing. Maria Zăpârțan, prof. univ. dr. ing. Csép Nicolae, prof. univ. dr. ing. Petru Burescu, conf. univ. dr. ing. Atanase Dalea. Pentru activitatea lor didactică și de cercetare meritorie, domniile lor vor primi câte o diplomă de onoare”, a mai spus inițiatorul și  moderatorul galei, prof. univ. dr. ing. Cornel Domuța. (Ovidiu DAN)
Să-i cunoaștem pe laureații ediției a III-a
Diplomă de excelență pentru lucrări ISI
au primit șapte autori: prof. univ. dr. ing. Gheorghe Ciobanu, prof. univ. dr. Daniel Mierliță, prof. univ. dr. ing. Nicu Cornel Sabău, conf. univ. dr. ing. Adrian Timofte, conf. univ. dr. Simona Vicaș, șef. lucr.dr. ing. Radu Brejea și șef. lucr. dr. ing. Călin Dubău.  
Diplomă de excelență
(pentru director proiect de cercetare câștigat în regim competițional în 2011), cinci autori: prof. univ. dr. ing. Csep Nicolae, prof. univ. dr. ing. Mircea Curilă, conf. univ. dr. ing. Camelia Bara, conf. univ. dr. ing. Simona Vicaș și șef. lucr. dr. ing. Costea Monica.  
Diplomă de merit
(pentru cereri de brevet de invenție depuse la OSIM în 2011), cinci autori: prof. univ. dr. ing. Cornelia Ciobanu, prof. univ. dr. ing. Cornel Domuța, prof. univ. dr. ing. Viorel Șcheau, conf. univ. dr. ing. Maria Șandor, asist. univ. dr. ing. Cristian Domuța.
Diplomă de excelență
(pentru teză de doctorat susținută în anul 2011), 17 autori: asist. dr. ing. Eugen Jude, asist. dr. ing. Cristian Oneț, șef. lucr. dr. ing. Carmen Iancu, asist. dr. ing. Mariana Bei, asist. dr. ing. Giani Bura, asist. dr. ing. Marius Oșvat, asist. dr. ing. Ruska Laszlo, șef lucr. dr. ing. Bartha Szilard, șef lucr. dr. ing. Ghiță Crainic, șef. lucr. dr. ing. Ovidiu Hâruța, șef lucr. dr. ing. Corina Baldea, șef lucr. dr. ing. Elena Cozac, șef lucr. dr. ing. Lucian Roman, asist. dr. ing. Ioana Chebeleu, asist. dr. Anca Chereji, asist. dr. ing. Florin Lup, asist. dr. ing. Paula Tirpe.
Diplomă de excelență
(pentru două sau mai multe cărți publicate), șase autori: prof. univ. dr. ing. Cornel Domuța, șef. lucr. dr. ing.  Radu Brejea, prof. univ. dr. ing. Gheorghe Sarca, șef lucr. dr. ing. Monica Dodu, șef lucr. dr. ing. Anca Dudaș, asist. dr. ing. Anca Chereji.
Diplomă de excelență
(pentru publicare în editură internațională), șef. lucr. dr. ing. Alin Teușdea, Gianina Gabor.
Diplomă de merit
(pentru carte publicată în 2011), 28 de autori: prof. univ. dr. ing. Gheorghe Bandici, șef. lucr. dr. ing. Ileana Ardelean, prof. univ. dr. ing. Gheorghe Ciobanu, șef. lucr. dr. ing. Gheorghe Donca, șef lucr. dr. Gabriela Popoviciu, șef lucr. dr. ing. Eliza Agud, șef lucr. dr. ing. Emilia Pantea, șef lucr. dr. Ana Pereș, șef lucr. dr. ing. Tamara Romocea, șef lucr. dr. ing. Eugen Șerban, asist. ing. Koteles Nandor, asist. dr. ing. Aurelia Oneț, conf. univ. dr. ing. Maria Șandor, șef lucr. dr. ing. Cristina Balș, șef lucr. dr. ing. Nicolae Hodișan, asist. dr. ing. Cristian Domuța, asist. dr. ing. Ruska Laszlo, prof. univ. dr. ing. Ioan Vlad, conf. dr. ing. Adrian Timofte, șef lucr. dr. ing. Sorin Dorog, șef lucr. dr. ing. Stelian Pantea, prof. univ. dr. ing. Daniel Mierliță, prep. dr. ing.  Ioan Chereji, asist. dr. ing. Czirjak Zsolt, șef lucr. dr. ing. Elena Cozac, prep. dr. ing. Codrin Gavra, asist. dr. ing. Florin Lup, asist. dr. ing. Adela Venter, șef. lucr. dr. ing. Alina Moșoiu, șef lucr. dr. ing. Florian Pavel.
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Gala premiilor Facultății de Protecția Mediului din Oradea. 

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 13:57:56 Ora standard a Europei de Est