Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
3 ianuarie 2025
Ministrul Educaţiei Daniel David:
Planurile-cadru pentru liceu le voi pune în dezbatere în ianuarie și vom avea și o dezbatere națională. Nu sunt pentru a introduce materii noi peste materii noi, mi se pare o greșeală / Problema noastră majoră ține de faptul că nu știm să predăm bine conținuturile pe care le-am stabilit și manualele nu sunt destul de prietenoase
„Eu voi pune în dezbatere, în luna ianuarie, planurile-cadru pentru liceu, veți vedea materiile care sunt acolo. Competențele importante de multe ori ar trebui să apară ca unități de învățare în cadrul disciplinelor pe care deja le avem, nu ca discipline noi”, a anunțat ministrul Educației, Daniel David. Într-o intervenție la Antena 3, David a declarat că după lansarea în dezbatere a planurilor-cadru pentru liceu (lista cu materiile pe care le vor studia elevii de clasele a IX-a – a XII-a și numărul de ore pe săptămână alocat fiecărei discipline), va organiza și o „dezbatere națională”.
Noul ministru al Educației a precizat că nu este adeptul introducerii de materii noi. „Eu nu sunt pentru a introduce materii noi peste materii noi, mi se pare o greșeală atitudinea din ultimii ani: să avem separat și educație pentru mediu, și educație de sustenabilitate, și educație juridică… Toate acestea sunt importante, dar nu ca materii noi, pentru că tot noi ne plângem apoi că copiii au prea multe ore. Putem avea unități de învațare focalizate pe temele astea. Eu voi pune în dezbatere, în luna ianuarie, planurile-cadru pentru liceu, veți vedea materiile care sunt acolo. Competențele importante de multe ori ar trebui să apară ca unități de învățare în cadrul disciplinelor pe care deja le avem, nu ca discipline noi”, a declarat Daniel David, la Antena 3.

Gojdiștii - un exemplu de voluntariat

În cadrul campaniei de curățenie

Gojdiștii - un exemplu de voluntariat

În cadrul campaniei de curățenie de primăvară, derulată de Primăria Oradea în perioada 12 martie – 15 aprilie, elevii clasei a VIII-a A de la Colegiul Național „Emanuil Gojdu” și-au adus azi (miercuri, 4 aprilie 2012) contribuția prin activitatea voluntară de salubrizare, pe care au desfășurat-o de-a lungul Aleii Gojdu.

Cei aproape 30 de liceeni, conduși de diriginta lor, dna Lăcrimioara Þic și de părinții Rencsik Otto și Cohuț Mircea, au adunat în saci de plastic toate mizeriile aruncate de trecători pe aleea betonată de lângă apă și pe spațiul verde aferent.
În timpul activității, tinerii au constatat, că trecătorii au aruncat foarte multe mucuri de țigară pe jos. Totodată, aceștia au descoperit un morman de moloz, rezultat din construcții și aruncat la baza unui copac. Gojdiștii au ridicat resturile de moloz și le-au depozitat în saci de plastic în vederea ridicării și transportării de către RER.
Echipele operatorului de salubritate, RER Ecologic Service au desfășurat miercuri activități de salubrizare și de întreținere a următoarelor zone: str. Nufărului, Parcul Þăranilor, Cantemir, Calea Clujului, str. Salcâmilor, str. Vlădeasa, Splaiul Crișanei, str. Octavian Goga, Armatei Române, Oneștilor, Horea, 22 Decembrie.
De asemenea, o echipă de la Penitenciarul Oradea urmează să finalizeze în aceste zile acțiunea de salubrizare de pe malul drept al Crișului Repede (zona Silvaș). (Biroul de presă)

Trimite email
miercuri, 15 ianuarie 2025, 08:21:14 Ora standard a Europei de Est