Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Lecții demonstrative pentru studenții anului I, specializarea Pedagogia învățământului primar și preșcolar

Joi, la C.N. „Iosif Vulcan”

Lecții demonstrative pentru studenții anului I, specializarea Pedagogia învățământului primar și preșcolar

O zi pe săptămână, studenții anului I de la Facultatea de Științe Socio-Umane a Universității din Oradea, specializarea Pedagogia învățământului primar și preșcolar, participă la practica pedagogică.

„Grupa este împărțită în două. 13 sunt prezenți astăzi (joi –n.n.) aici, la lecții demonstrative la clasele a IV-a A și a II-a B, iar ceilalți participă la Grădinița nr. 37, sub coordonarea dnei lector dr. Simona Laurian. După vacanța de Paști, echipele se rotesc. În anul I, ei au  programată practică de sensibilizare profesională în învățământul primar și preșcolar, patru ore săptămânal. În anul II și III vor preda la clasă”, ne-a explicat asistent univ. drd. Denisa Boroș.
La clasa a IV-a A, învățătoarea clasei, doamna profesor Angela Clonda, a susținut o lecție demonstativă la Geografie, iar la clasa a II-B, doamna învățătoare prof. Maria Duma a avut o lecție de Abilități practice. Ambele au fost lecții centrate pe elev, Măria sa participând activ în toate momentele lecției. În ambele cazuri, cadrul didactic a avut rol de îndrumător, de coordonator, iar munca a căzut pe umerii elevilor, ei activând în echipă și individual, potrivit sarcinilor de lucru.
La Geografie, verificarea cunoștințelor s-a făcut prin completarea (dezlegarea) unui aritmogrif în cadrul echipei, clasa fiind organizată din start pe grupe. S-a folosit material didactic bogat și variat în toate etapele lecției, iar tabla a rămas neagră până la final, fiind folosită, la final, pe post de suport pentru planșele (posterele) expuse. Chiar și schema lecției, în etapa de fixare și sistematizare a cunoștințelor, s-a completat individual, în tabelul pe care fiecare l-a avut în față. Doamna învățătoare avea modelul proiectat pe marele ecran. Tot prin intermediul prezentărilor în power point și al atlaselor zoologice de pe bănci, elevii au descoperit cunoștințele, îndrumați să observe și să facă conexiuni, să vadă legătura dintre floră și faună, interdependența dintre climă, vegetație și animale, dispunerea vegetației „pe etaje” în funcție de formele de relief și influența pe care o au factorii de mediu asupra plantelor și animalelor. Cunoștințele științifice s-au însușit astfel într-o strânsă interdependență, așa cum există ele în realitate în cadrul disciplinelor, ele fiind de fapt feliate doar din raționament pur didactic.
În cel de-al doilea caz, la ora de Abilități practice, interdisciplinaritatea a transpirat dintru început prin acel cântecel-joc (de rol) cu care s-a pornit la drum. Împărțiți pe grupe, elevii au lucrat individual în proporție de 95 la sută, cofecționând puișorul din carton, având în față două modele: modelul viu al unui puișor de găină, mascota pe bancă și modelul didactic pe tablă, prezentat în și pe etape de construcție. După scurtele indicații primite în efectuarea corectă a sarcinilor de lucru, fiecare a trecut la decupare și lipire, iar la final, la expunerea modelelor pe posterul grupei în aranjament creativ și original. În evaluarea muncii și lucrărilor s-a ținut cont de criteriile pe care ei le aveau expuse pe marele ecran prin săgeți distincte.
Lecțiile au bucurat deopotrivă ochiul, auzul și mintea asistenților, dar și pe protagoniștii „asediați” care nu au avut parte de momente de reverie ori pentru alte preocupări neortodoxe. În descoperirea și consolidarea cunoștințelor a fost folosit un arsenal de metode, tehnici și mijloace didactice, materiale suficiente pentru a sluji la eficientizarea lecției, la realizarea (și nu atingerea) scopului propus. Obiectivele au condus la obținerea produsului final în cazul Abilităților practice, respectiv la întocmirea schemei lecției la Geografie. Notele acordate de asistentul universitar și studenții practicanți învățătoarei și elevilor nu pot fi decât cele meritate unui dascăl care l-a transformat pe elev din obiect în subiect al propriei sale formări (instruiri și educări)!
Felicitări doamnelor învățătoare, dar și elevilor isteți și activi, care au dovedit cunoștințe, priceperi și deprinderi temeinice. (Ovidiu DAN)
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Lecții demonstrative pentru studenții anului I, specializarea Pedagogia învățământului primar și preșcolar.

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 14:15:23 Ora standard a Europei de Est