Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

„Cunoaște-mă așa cum sunt”

Ziua Mondială a Sindromului Down în România, dar și la ONU în 21/3

„Cunoaște-mă așa cum sunt”

Evenimentul se va susține simultan în 18 orașe din România, dar și la sediul Națiunilor Unite.

În acest an este pentru prima dată când părinții persoanelor cu sindrom Down din România, constituiți sau nu în organizații neguvenamentale din 18 orașe din țară (și anume: Arad, Băilești, Bacău, Baia Mare, Botoșani, București, Câmpina, Cluj, Constanța, Craiova, Deva, Hunedoara, Iași, Oradea, Pașcani, Reghin, Reșița și Timișoara) marchează simultan în data de 21 martie 2012, Ziua Mondială a Sindromului Down, promovând același mesaj și desfășurând activități adresate aceluiași tip de audiență – doctori, profesori, politicieni – prin lansarea campaniei de conștientizare: „Hai să ne cunoaștem și să recunoaștem sindromul Down”.
Câteva din subiectele care vor fi abordate la aceste evenimente sunt: educația incluzivă, drepturile umane, participarea politică, schimbarea atitudinii societății, viața independentă, cum să lucrăm cu media și cercetarea în domeniul sindromului Down.
Copiii, tinerii și adulții cu sindrom Down din România vor fi gazdele evenimentului organizat în orașul în care trăiesc și își vor dovedi abilitățile intelectuale, artistice și sportive prezentând alocuțiuni, spectacole și competiții în fața publicului divers.
La Băilești – o oră de muzică
La Băilești, 9 copii și tineri cu sindrom Down reprezentanți ai Centrului Educațional Teodora din Băilești vor fi gazdele evenimentului, 3 dintre aceștia vor conduce o oră de terapie prin muzică. Tinerii vor preda lecția folosind ghitara, instrumente de percuție, vocea și dansul. Doctorii și profesorii din public sunt invitați să participe la lecția de muzică, și dacă vor învăța tema predată vor fi răsplătiți cu pachetul informativ.
La Oradea – inaugurarea noului sediu
La Oradea  Ziua Mondială a Sindromului Down va fi marcată prin două evenimente: pe 21 martie 2012 de la orele 12.00 va avea loc deschiderea festivă a noului sediu al Asociației Down Oradea România, ADOR, de pe str. Louis Pasteur nr. 42, iar în data de 22 martie 2012, de la ora 12.00, vom sărbători prin activitatea: „Jocuri și concursuri”.
Inițiatorii campaniei sunt Asociația Langdon Down Oltenia, Centrul Educațional Teodora, în parteneriat cu Direcția de Sănătate Publică Dolj. Pachetul informativ al campaniei constituit din o broșură cu informații uzuale despre sindromul Down; o carte cu informații medicale despre urmărirea stării de sănătate a persoanelor cu sindrom Down pe parcursul vieții și o revistă ce cuprinde 28 de povești reale ale unor români cu sindrom Down și familiile lor, care locuiesc în orașele sus menționate au fost tipărite și distribuite la organizatorii din țară cu sprijinul financiar al Primăriei Municipiului Băilești și al Uniunii Europene, prin programul Grundtvig – Învățare pe Tot Parcursul Vieții, în cadrul proiectul  „Unind părinții persoanelor cu sindrom Down – UP4DOWN”
Și ONU sărbătorește ZMSD
În acest an este pentru prima dată când Organizația Națiunilor Unite recunoaște Ziua Mondială a Sindromului Down și o sărbătorește prin Conferința „Construindu-ne viitorul”, ce se va desfășura în data de 21 martie 2012, la sediul ONU din New York, SUA.
Evenimentul este sponsorizat de Misiunile Diplomatice ale Braziliei și Poloniei la ONU și este organizat de Down Syndrome International cu colaborarea Brazilian Federation of Associations of Down Syndrome (FBASD), Down España, Down Syndrome Research and Treatment Foundation (DSRTF), National Down Syndrome Congress (NDSC), National Down Syndrome Society (NDSS), Special Olympics și Secretariatul Națiunilor Unite pentru Convenția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități.
Despre sindromul Down
Sindromul Down este o dispunere cromozomială naturală care a făcut parte întotdeauna din condiția umană, fiind universal prezent în toate națiile, genurile și mediile socio-economice, apărând aproximativ 1 la 800 de nou-născuți, deși există o mare variație a acestei incidențe în întreaga lume. Sindromul Down produce diverse grade de dizabilitate intelectuală și fizică, precum și probleme medicale asociate.
Despre Ziua Mondială a Sindromului Down
Ziua Mondială a Sindromului Down a fost declarată de către Down Syndrome International în anul 2006 și se sărbătorește în 60 de țări din întreaga lume, în data de 21 martie. Această dată semnifică unicitatea triplării cromozomului 21 (trisomie) care produce această stare genetică.
Obiectivul acestei zile este de a crește nivelul de conștientizare și înțelegere a sindromului Down și de a promova drepturile persoanelor cu sindrom Down de a se bucura de viață deplină, în demnitate și de a fi participanți activi și valoroși în comunitățile și societățile în care acestea trăiesc.
În anul 2006, Asociația Langdon Down Oltenia, Centrul Educațional Teodora a propus organizațiilor neguvernamentale din România recunoașterea zilei de 21 martie drept Ziua Mondială a Sindromului Down, propunerea a fost adoptată în unanimitate. De atunci, ziua de 21 martie a fost marcată în mod constant în România prin diverse evenimente locale.
În anul 2008, Organizația Mondială a Sănătății a recunoscut oficial ziua de 21 martie drept Ziua Mondială a Sindromului Down.
În anul 2011, Ministerul Sănătății din România s-a alăturat eforturilor mondiale și a recunoscut în mod oficial semnificația acestei zile.
În decembrie 2011, Adunarea Generală a Națiunilor Unite a adoptat în unanimitate de voturi Rezoluția de recunoaștere a datei de 21/3 drept „Ziua Mondială a Persoanelor cu Sindromul Down”. Rezoluția a fost propusă și promovată de Brazilia și susținută de 78 de state membre ONU.
Începând cu anul 2012 această dată se sărbătorește de către toate cele 192 de țări din Națiunile Unite.
Pentru informații suplimentare despre Ziua Mondială a Sindromului Down, vă rugăm să vizitați: Website-ul ALDO-CET:  www.sindrom-down.ro. sau website:  www.worlddownsyndromeday.org (Lucia CIOBANU)

Trimite email
joi, 26 decembrie 2024, 14:28:23 Ora standard a Europei de Est