Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Primăvară, colț de rai...

La Avram Iancu

Primăvară, colț de rai...

Moto: „Primăvara e ca o Duminică a pământului și florile pomilor sunt drăgălașe ca surâsul unui copilaș din leagăn, căzute de pe crengi, ele tot râd...”

Iarna stă să plece. Între amorțire și trezire, întreaga natură pare cuprinsă de vrajă. Plină de înfiorare, pădurea își așteaptă musafirii. Tulpinile fumurii sunt încă triste. Numai bradul se înalță spre cer, verde, drept, ca o rugăciune... Cerul a deschis ferestrele soarelui și, din înălțimile albastre, acesta privește pământul cu raze călduțe și îngăduitoare. Ici și colo, mărețe ramuri poartă muguri ce plesnesc de bucurie. Cărări parfumate ne-mbie în lungi drumeții. Râuri cu petale de lumină în gură aleargă grăbite la vale, purtând cu ele povești dintr-o lungă și zbuciumată călătorie. Fuioare de vise ne mângâie sufletul trezit parcă și el din amorțirea iernii, spunându-ne că a sosit vremea s-o primim pe fata cu cosițe aurii și mândrul său alai, cu bucurie și nerăbdare, cu speranțe noi ce ne-au crescut odată cu aripile ce se vor zbor spre înălțarea și împlinirea noastră..
 Și în localitatea Avram Iancu, elevii ciclului primar, îndrumați de doamnele învățătoare Goina Ana, Șule Nicoleta și Blaj Doina, au înțeles să sărbătorească în felul lor acest început de primăvară. Ca orice bun gospodar, au început a-și primeni școala și clasele, îmbrăcându-le în hăinuță nouă, plină de lumină și culoare. Și-au primenit apoi sufletele încercând prin muzică și vers să cânte acest anotimp binecuvântat de Dumnezeu și, mai presus de orice, au omagiat chipul drag al ființei ce le-a dat viață, le-a vegheat copilăria și primii pași în viață, le-a mângâiat și alinat sufletul în momente de răscruce...
Zilele acestui început de martie au înmănuncheat în ele hărnicia mâinilor dibace cu bucuria dăruirii de sine, înlănțuind într-un tot seninul și farmecul copilăriei cu iscusința minții...
 Și, pentru că orice sfârșit este de fapt un nou început, fie ca această primăvară să nască speranța în sufletul fiecăruia dintre noi, și așa cum Baba Iarna, Moș Crivăț și Gerul cel aprig n-au reușit să-ngenuncheze plăpândul ghiocel, să nu îngăduim nimănui să-ngenuncheze sau să frângă visele noastre! (Anna Cotro) 

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 13:38:20 Ora standard a Europei de Est