Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

„8 Martie, e primăvara doamnelor”

Miercuri, spectacol la sala Filarmonicii de Stat

„8 Martie, e primăvara doamnelor”

Marți, la sala de ședințe a Consiliului Județean Bihor, Uniunea Femeilor și Consiliul Județean Bihor au înmânat doamnelor diplome de onoare și câte o lalea, iar a doua zi (miercuri, 7 martie), le-au invitat la spectacol în sala Filarmonicii de Stat.

„Femeia – coroana creațiunii”
Dna ing. Miorița Săteanu, organizatorul principal și sufletul celor două manifestări, a rostit un cuvânt de suflet pentru sărbătoritele invitate, iar inițiatorul manifestării (aflate la cea de-a treia ediție), președintele Consiliului Județean, dl Radu Þârle, a adus un cald omagiu femeii – „coroana creațiunii”.  „Femeia este ceea ce sunt ferestrele pentru o casă. Și ele aduc lumină. Fiecare datorăm viața pe pământ unei femei...” Domnia sa a elogiat apoi angajatele Consiliului Județean, „acuzându-le” de competență, dăruire și responsabilitate!
Programul artistic a fost deschis de corul Filarmonicii de Stat (dirijor Laszloffy Zsolt), care a interpretat coruri din opere, soliști: mezzo soprana Ramona Hașaș Pataki și soprana Gergely Erna; momentul următor a fost susținut de Sekaci Jan la violoncel și Ferencz Mercedes la pian, prof. Bozsodi Beata, secondat de Ana Maria Negruțiu la pian (eleva prof. Jambor Fekete Elisabeta).
Scena a fost invadată apoi de o mulțime de copii îmbrăcați în frumoasele lor uniforme, adevărate costume de gală. Este vorba despre membrii Corului „Angelicus” al Liceului de Artă, dirijor prof. Midovschi Narcisa, la pian prof. Anamaria Bulzan, îndrumător, prof. Valeria Bunica. La final, toți copiii au coborât în sală să împartă ghioceii pe care îi aveau în mâini.  Meleg Vilmos, actor al Teatrului „Szigligeti” din Oradea, a recitat poezii din literatura universală, în ton cu tema spectacolului. Baritonul prof. Marian Boboia a interpretat două arii din opere. Ansamblul artistic profesionist „Crișana” a prezentat o suită de dansuri populare, precum și doi soliști de marcă: Leontin Ciucur și Cornel Borza. „Greul” spectacolului l-au dus, totuși, micii artiști ai dnei Valeria Dinu Mișcuția, titrații membri ai grupului „Vivere”, prezenți pe scenă în următoarea formulă: Tania Pantea, Alisa Ienei, Roxana Mureșan, Denisa Ifrim, Horia Onița, Miruna Gavriș, Carla Marin și Patricia Ciobotaru, care au cucerit inimile sărbătoritelor în cadrul unui recital de excepție cu care ne-au obișnuit talentații copii, aflați la etapa preselecției pentru „Mamaia copiilor”.
Încântată de recitalul lor, dna inginer Miorița Săteanu avea să înmâneze artiștilor diplome prin intermediul coordonatorului grupului, dna Valeria Dinu Mișcuția. (Ovidiu DAN)
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: „8 Martie, e primăvara doamnelor”.

Trimite email
sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 10:19:28 Ora standard a Europei de Est

Poza zilei

Conferința anuală ,,Agora”

Ieri, 22 noiembrie 2024, în Aula Albastră a Universității ,,Agora" din municipiul Oradea, s-a desfășurat Conferința anuală ,,Agora" - 2024, cu participarea doamnei rector, conf. univ. dr. Alina Angela Manolescu, a doamnei profesor univ. dr. Adriana Manolescu, președinte fondator, a prorectorilor și decanilor celor două facultăți, cadre didactice universitare, studenți și invitați din partea Primăriei Municipiului Oradea și a Poliției Locale, alți colaboratori ...