Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
29 ianuarie 2025

Profesorii care nu vin la ore, în vizorul ministrului Educației
Voi iniția în următoarele săptămâni o analiză la nivelul sistemului, să văd cât de răspândită este această practică
Daniel David a anunțat, în cadrul unui interviu pentru Edupedu.ro, că va iniția „în următoarele săptămâni o analiză la nivelul sistemului” în privința profesorilor care nu se prezintă la ore. „În primul rând, aștept sesizări concrete, care, după ce au fost la nivel de director și la inspector, n-au fost soluționate”, a spus acesta.
Raluca Pantazi, Edupedu.ro: Problema, în final, se rezumă așa: Ministerul Educației plătește o parte dintre profesori pe fals în acte, condică semnată în fals, pe ore pe care ei nu le efectuează. Care este mecanismul pe care îl aveți în vedere, ca ministru, pentru a vă asigura că nu plătiți, ca angajator, o resursă umană care nu se prezintă la locul de muncă?
Daniel David: În primul rând, aștept sesizări concrete, care, după ce au fost la nivel de director și la inspector, n-au fost soluționate. Le aștept la nivel de minister. Eu am spus că nu toată lumea trebuie să se adreseze ministrului, dar, după ce ai parcurs acele etape și lucrurile nu au fost rezolvate, te adresezi la nivel de minister. Și, în același timp, voi iniția în următoarele săptămâni o analiză la nivelul sistemului, să văd cât de răspândită este această practică. Simplul fapt că faci această analiză începe să-i conștientizeze pe cei din sistem că ministerul ia foarte în serios acest lucru și se uită. Le stimulez, ca să spun așa, întoarcerea spre calea cea bună.
Raluca Pantazi, Edupedu.ro: În trecut erau inspecții ale directorilor din minister către școli.
Daniel David: Vom face acea analiză de sistem, inclusiv verificări, ca să spun așa, într-o variantă neanunțată.
Informații de context
În luna aprilie 2024, Ligia Deca, ministrul Educației la acea vreme, spunea că în cazurile în care profesorii lipsesc nemotivat de la ore ,,trebuie sesizat inspectoratul școlar și chiar ministerul ca să putem să luăm măsurile necesare”.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
3 ianuarie 2025
Ministrul Educaţiei Daniel David:
Planurile-cadru pentru liceu le voi pune în dezbatere în ianuarie și vom avea și o dezbatere națională. Nu sunt pentru a introduce materii noi peste materii noi, mi se pare o greșeală / Problema noastră majoră ține de faptul că nu știm să predăm bine conținuturile pe care le-am stabilit și manualele nu sunt destul de prietenoase
„Eu voi pune în dezbatere, în luna ianuarie, planurile-cadru pentru liceu, veți vedea materiile care sunt acolo. Competențele importante de multe ori ar trebui să apară ca unități de învățare în cadrul disciplinelor pe care deja le avem, nu ca discipline noi”, a anunțat ministrul Educației, Daniel David. Într-o intervenție la Antena 3, David a declarat că după lansarea în dezbatere a planurilor-cadru pentru liceu (lista cu materiile pe care le vor studia elevii de clasele a IX-a – a XII-a și numărul de ore pe săptămână alocat fiecărei discipline), va organiza și o „dezbatere națională”.
Noul ministru al Educației a precizat că nu este adeptul introducerii de materii noi. „Eu nu sunt pentru a introduce materii noi peste materii noi, mi se pare o greșeală atitudinea din ultimii ani: să avem separat și educație pentru mediu, și educație de sustenabilitate, și educație juridică… Toate acestea sunt importante, dar nu ca materii noi, pentru că tot noi ne plângem apoi că copiii au prea multe ore. Putem avea unități de învațare focalizate pe temele astea. Eu voi pune în dezbatere, în luna ianuarie, planurile-cadru pentru liceu, veți vedea materiile care sunt acolo. Competențele importante de multe ori ar trebui să apară ca unități de învățare în cadrul disciplinelor pe care deja le avem, nu ca discipline noi”, a declarat Daniel David, la Antena 3.

„Să fim harnici, sănătoși/ Buni la suflet, credincioși!”

Vineri, 100 de zile de școală la „Don Orione”

„Să fim harnici, sănătoși/ Buni la suflet, credincioși!”

Acestea au fost dorințele și urările pe care învățătoarea clasei, prof. Iohana Florentina Păscar, le-a adresat în scris elevilor săi, vineri (2 martie 2012), la întâlnirea de dimineață, la împlinirea primelor o sută de zile de școală...

Iohana are experiența unor ani în alternativa Step by step. Acum lucrând obișnuit, tradițional, cu elevii clasei I de la Liceul „Don Orione”, caută să alterneze și să îmbine armonios metodele, procedeele, principiile, mijloacele de învățământ pentru a obține o eficiență maximă în procesul instructiv-educativ.
După mesajul adresat sărbătoriților, s-au împărțit brățările prieteniei, confecționate din mărgele albe și roșii, însemnele mărțișorului, dar și culorile uniformei lor școlare.
La concursul de matematică, prichindeii celor 100 de zile de școală au trebuit să ajute mascota clasei, pe Scooby Doo, să completeze, fiecare pe planșa sa, cifrele numerelor omise (care lipseau din șir). Cea mai gustată și mai palpitantă activitate a fost aceea de prezentare a propriilor colecții pe care și le-au făurit în cele 100 de zile, tot adăugând în fiecare zi de școală câte un exemplar la colecție (nasturi, scoici, insigne, pene, abțibilduri ori jucării...). O mână prețioasă de ajutor le-a fost oferită la acest capitol de către distinsul părinte Mihai Fechetă, care, ba le-a dăruit cu generozitate câte o pană de păun (sau de fazan) de la exemplarele pe care le deține școala în cadrul grădinii zoologice proprii, ba i-a ajutat să-și aducă în fața clasei colecția. O nouă provocare a însemnat apoi prezentarea planșelor din portofoliul propriu cu ghicitorile preferate, ghicitori pe care le-au descifrat și învățat odată cu învățarea literei din Abecedar. Citirea listei celor 100 de cuvinte s-a făcut tot sub formă de concurs, ca și scrierea în echipe a celor 100 de cuvinte. Pentru tot și pentru toate cele bune și frumoase, Iohana le-a pregătit diplome, dar și un tort uriaș; tort și șampanie, dar și un moment dansant în sala de sport, alături de grupul de animatori ai liceului, iar pe deasupra... și un concurs de umflat baloane, tot albe și roșii, sub formă de inimioare, 100 de inimioare”.
Super(b) spectacol de o zi... la aniversarea celor o sută de zile de școală! (Ovidiu DAN)
P.S. Pentru mai multe poze (92 de poze), accesați Galeria foto: „Să fim harnici, sănătoși/ Buni la suflet, credincioși!”    

Trimite email
luni, 3 februarie 2025, 21:06:06 Ora standard a Europei de Est