Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Balul bobocilor de la Psihologie

Miercuri seara, la „No Problem”

Balul bobocilor de la Psihologie

Studenții anului II al Facultății de Științe Socio-Umane, specializarea Psihologie, de la Universitatea Oradea, au fost miercuri (28 noiembrie) organizatorii unei seri speciale pentru „boboceii” lor - Balul bobocilor de la Psihologie 2007, cu o săptămână înainte de sosirea lui Moș Nicolae!

Discoteca "No Problem" s-a transformat pentru câteva ore în Galaxia Luminilor, unde au „aterizat” cu o mică întârziere (datorită schimbării fusului orar) cele patru perechi de boboci: Rebecca și Dragoș, Mirela și Bogdan, Mihaela și Andrei, Ioana și Cristi.
Ceilalți boboci au preferat să-i urmărească din sala plină cu simboluri și pancarde prin care se testa „Psihanaliza publicității”…celor aproximativ 250 de subiecți prezenți la show.
 “Experimentul” și „feedback”-ul
Și cum orice terapie într-un spațiu nou trebuie să aibă un cercetător, acesta a fost Claudiu D, student în anul II, atât de bine specializat în undele media (radio), alături de un om de televiziune (Lavinia), o frumoasă și inspirată prezentatoare.
Așadar, „experimentul” era deja minuțios pregătit.
Prima probă aplicată a fost cea de prezentare, însoțită de întrebări de cultură generală, adresate într-un mod cât mai puțin inhibitor („De ce un avea Tarzan barbă?”, „Circulă aer prin pneumurile de la mașină?”). Bobocii au oferit răspunsuri care au creat  primul „feedback” pe fețele celor prezenți.
Atmosfera de psihologie a familiei a fost dată de perechea 3 (care i-a salutat pe „mama” și „tata”- profesorii coordonatori ai anului I, numiți cât se poate de metaforic: Monica Secui și Marius Drugaș).
Andre Marlaux denumea „cultura ca suma tuturor formelor de artă, de iubire și de gândire”, de aceea următoarea probă a constat în intepretarea unei maxime (citat), dând o raită prin Istoria Psihologiei.
După o asemenea cură (de citate peste citate) a venit proba a treia, la care boboacele au fost nevoite să-și machieze partenerul în doar două minute. Privind în “oglindă” capodoperele realizate, am descoperit în autoarele de drept și de fapt, rând pe rând: o „damă bine”, „o chochetă” sau „o rockeriță”- conform machiajului, dar și o „tânără” rebelă franțuză cu o perucă albastră, ce purta clipsuri, mare fan Elvis Presley. Întrebată de ce a ales acest stil, Mihaela a răspuns că voia să-i arate lui Andrei cum e să fii fată și să nu mergi la frizer când freza are doar câțiva milimetri, în timp ce Ioana a vrut să-i îndeplinească lui Cristi dorința de a fi rocker (asemeni artiștilor preferați)!  
Până și în momentele artistice intercalate între probe, au evoluat artiști-psihologi, MegaSTAR-uri!
Șlagăre … “subtitrate”
La proba de karaoke, ne-am delectat cu șlagăre încă actuale: „Drumurile noastre toate”, “Andri Popa”, „Dacă pleci” (Cătălin Crișan)…, iar psihologii s-au străduit din răsputeri să le facă față (chiar cu riscul de a FACE fețe-fețe)! Hora în opt, la proba de dans, urmată de ritmuri nebune-nebune, i-a pus pe jar pe spectatori. Acestora, pur și simplu, le ardeau călcâiele!
După „țopăit”, ne-am trezit cu proba de percepție auditivă. Stând spate în spate cu partenerele lor, bobocii trebuiau să ghicească obiectul pe care acestea îl descrieau (deținând monopolul asupra lui): hârtie igienică, muștar, jucărie de pluș, Ketchup. În replică, boboacele, legate la ochi, trebuiau să ghicească partenerul prin pipăitul părului de pe picioare.
După deliberare, Disco-Galaxia-Experimentală începea să-și elimine misterele. Juriul, alcătuit din profesori, sponsori, Miss și Mister boboc Psihologie 2006, a făcut cunoscut rezultatul „cercetării”: Rebecca Turcuț și Andrei Leahu– Miss și Mister boboc; premiul de popularitate - Andrei Leahu și Mihaela Caba; locul secund - Ioana Găvruța și Răzvan Dragoș (perechea 2), urmați de regruparea Ioana-Dragoș și Mihaela-Cristi.
Dincolo de frumoasa călătorie în Galaxia Luminilor, toți participanții au primit premii oferite de organizatori și sponsori, cu o săptămână înaintea lui Moș Nicolae. (Maria & Ovi)
  P.S. Pentru mai multe poze (211 poze), accesați Galeria foto: Balul bobocilor de la Psihologie.

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 13:49:26 Ora standard a Europei de Est