Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Părintele Mihai Fechetă

Un Om între oameni

Părintele Mihai Fechetă

Când mai marii lumii împlinesc o sumă rotundă de ani, lumea stă în loc și îi omagiază. Aș dori să opresc o clipă gândul și atenția asupra unuia dintre cei mici din lumea asta, dar care pot fi numiți sarea pământului. Îl putem vedea zilnic dând de mâncare animalelor și măturându-le țarcurile, făcând curățenie în curte și îngrijind grădina locului pe care îl păstorește, pentru ca acesta să fie un loc plăcut pentru copii, părinți și bunici.

Îl vedem îngrijindu-se ca școala pe care o administrează și o crește să fie un loc curat, sigur și bun pentru cei ce o frecventează. Îl vedem jucând volei sau baschet, învățându-i pe copii cântece și rugăciuni sau să se gospodărească singuri și să respecte natura. Unii îl văd și în straie preoțești, în ornatul fluturând ca niște aripi pe trupul său firav.
S-a născut acum 40 de ani, pe 29 februarie. A simțit de tânăr o chemare spirituală puternică și s-a hotărât să-și dăruiască viața lui Dumnezeu și semenilor săi, alăturându-se unui mic ordin călugăresc ce activează nu doar între zidurile unei mănăstiri, ci și în societate. De câțiva ani poartă responsabilitatea administrării Congregației Don Orione din Oradea, parte a  unei mari opere de caritate și de educație, auto-intitulată modest „mica operă a Divinei Providențe”. A preluat de la înaintașii săi o parohie, un liceu și instituția cercetașilor și oratoriului. Le-a adăugat grădiniță, clase primare și gimnaziu, noi și noi instituții și activități care îi consumă tot timpul și toată energia. Poarta instituțiilor pe care le administrează e deschisă tuturor, indiferent de etnie, religie sau vârstă, conform preceptului „Să facem binele întotdeauna tuturor!” și credinței că doar caritatea, dragostea frățească va salva lumea.
Părintele Mihai Fechetă nu vorbește despre contribuția sa, ci spune că opera pe care o administrează e rezultatul muncii întregii congregații, a binefăcătorilor și prietenilor acesteia. Ceea ce nu spune și puțini văd e că această operă e ținută în viață, aici și acum, cu viața pe care i-o dăruiește el. La 40 de ani, părintele Mihai a împlinit destule pentru o viață întreagă. Îi doresc și ne doresc să i se poată spune și la 80 de ani: „Mulțumim pentru tot ce ne-ai dăruit, părinte!” (Orlando Balaș)
P.S. Părintele Mihai Fecheta, parohul și administratorul Centrului Don Orione din Oradea, împlinește 40 de ani. E a 10-a lui aniversare, fiind născut pe 29 februarie. Dacă ar fi politician sau vedetă pop-rock sau de talk-show, probabil că ar avea prima pagină sau prime time în mass-media. El e doar un om modest care însă a făcut până la vârsta asta foarte mult pentru comunitate. De aceea am ținut să îi spun La mulți ani și Mulțumesc în public, pe blogul meu:
http://orlandobalas.wordpress.com/2012/02/28/un-om-intre-oameni-parintele-mihai-fecheta/
P.S. Dle Orlando Balaș, subscriem la tot ce ați consemnat despre Părintele Mihai – un Om de mare omenie și de Caracter, iar gestul Dvs este demn de toată atenția și lauda!
La mulți și fericiți ani, Părintelui Mihai și din partea noastră! (Moise-Ovidiu DAN)

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 13:51:42 Ora standard a Europei de Est