Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Despre pesimismul lui Emil Cioran

Astăzi, în dezbatere la ICR Stockholm

Despre pesimismul lui Emil Cioran

Astăzi (marți, 14 februarie 2012), Institutul Cultural Român de la Stockholm organizează o discuție despre pesimism, în viziunea lui Emil Cioran și a lui Thomas Bernhard.

Dezbaterea pornește de la volumul Den nödvändiga pessimismen. Klarsyn och svartsyn i dikt och tanke (Pesimismul necesar. Viziuni sumbre în cuvinte și gânduri"), de Johannes Ekman, apărut de curând la editura suedeză Carlsson Bokförlag. Lucrarea este un tratat despre istoria pesimismului în literatură și se concentrează asupra operei lui Emil Cioran (descris de autor drept probabil cel mai pesimist filosof al secolului XX”), dar și asupra scriitorilor Thomas Bernhard, Louis-Ferdinand Céline și Fernando Pessoa. Volumul face referiri și la alți scriitori români, precum Mircea Eliade, Eugène Ionesco, Marin Sorescu, Ioan Es. Pop și Carmen Firan.
La discuția de la sediul ICR Stockholm va participa autorul cărții, alături de tinerii scriitori Martina Lowden și Andrzej Tichý. Actorul Christian Fex va interpreta texte ale scriitoriilor români mai sus-menționați.
Johannes Ekman (n. 1946) este producător la Radiodifuziunea Suedeză, unde se ocupă de programul Poemul zilei. În cadrul acestei emisiuni au fost prezentați în ultimii ani, printre alii, Marin Sorescu, Nina Cassian, Ioan Es. Pop și Mircea Dinescu. Romanul Pesimismul necesar. Viziuni sumbre în cuvinte și gânduri” este al doilea său volum publicat.
 Martina Lowden (n. 1983) este scriitoare și critic literar la cel mai mare cotidian suedez, Dagens Nyheter. A debutat în 2006 cu volumul autobiografic Allt (Totul”), primit cu entuziasm de presa suedeză. În prezent lucrează la al doilea roman. În noiembrie 2011 a fost interlocutoarea lui Mircea Cărtărescu pe Scena Internațională a Scriitorilor din orașul Göteborg, cu prilejul turneului suedez al acestuia, organizat de ICR Stockholm.
Andrzej Tichý (n. 1978) este scriitor suedez de origine cehă. A debutat în 2005 cu romanul Sex liter luft („Șase litri de aer”), pentru care a fost distins cu premiul pentru debut al publicației Borås tidning – unul dintre cele mai prestigioase premii literare pentru debutanți din Suedia. Cea de-a doua carte, Fält (Câmpul”), a apărut în 2008 și a fost nominalizată la Premiul Radiodifuziunii Suedeze pentru cel mai bun roman al anului. Andrzej Tichý a dialogat cu Mircea Cărtărescu în 2007, la Centrul Cultural Inkonst din orașul Malmö. (Raluca Mihu)

Trimite email
joi, 26 decembrie 2024, 14:04:48 Ora standard a Europei de Est