Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

La Târgul de Carte de la Göteborg din 2013

România, invitată de onoare

La Târgul de Carte de la Göteborg din 2013

Târgul Bok & Bibliotek de la Göteborg, cel mai mare târg de carte din Scandinavia, conferă României statutul de invitat de onoare la ediția sa din 2013, care va avea loc între 26 și 29 septembrie.

Participarea românească va fi asigurată în parteneriat cu Institutul Cultural Român și reprezintă rezultatul a cinci ani de colaborare fructuoasă între târg și ICR Stockholm.
„Suntem mândri că vom juca rolul principal pe cea mai importantă scenă literară a Suediei, a declarat Dan Shafran, directorul ICR Stockholm.
Încă de la înființarea Institutului Cultural Român de la Stockholm, în 2006, târgul a fost vizitat de numeroși scriitori din România, printre ei numărându-se Herta Müller, care a și inaugurat ediția din 2011 a târgului, și Mircea Cărtărescu. Un alt proiect al ICR Stockholm care a devenit deja o tradiție în cadrul Târgului de Carte de la Göteborg este decernarea Premiului Marin Sorescu, premiu literar înființat de institut”.
„Ne bucurăm mult să putem continua și intensifica parteneriatul cu ICR Stockholm și sperăm ca astfel să contribuim la răspândirea literaturii române în Nordul Europei”, a declarat la rândul său Anna Falck, directorul executiv al Târgului de Carte Bok & Bibliotek.
În ultimii ani, literatura română s-a bucurat de o tot mai mare atenție pe plan internațional, atât datorită creșterii numărului de traduceri, cât și a prezenței românești la diferite târguri internaționale. Astfel, în 2011 România a fost țară-invitată la Târgul de Carte de la Madrid, iar în acest an ea va avea același statut la târgurile de la Praga și Torino.
Târgul de Carte de la Göteborg este cel mai mare eveniment cultural din Scandinavia, atrăgând anual în jur de 100 000 de vizitatori. În timpul târgului sunt organizate în jur de 3 000 de evenimente care includ seminarii, discuții, lecturi și ședințe de autografe și la care participă în fiecare an aproximativ 2 000 de scriitori. Târgul are loc la Pavilionul de expoziții din Göteborg, între 27-30 septembrie 2012 și 26-29 septembrie 2013.
Pentru mai multe informații, vizitați www.goteborg-bookfair.com.
Dan Shafran - director ICR Stockholm 

Trimite email
joi, 26 decembrie 2024, 14:06:53 Ora standard a Europei de Est