Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Ședințele vechiului și noului Senat al UO

Vineri, la Universitatea din Oradea

Ședințele vechiului și noului Senat al UO

Astăzi (vineri, 10 februarie 2012), a avut loc ședința vechiului Senat al Universității din Oradea, urmată de ședința noului Senat validat.

La primul punct al ordinii de zi, membrii vechiul Senat au validat alegerile pentru funcția de membru al Senatului Universității din Oradea.
Următoarele puncte de pe ordinea de zi au fost:
a.Propunerea de reprogramare a alegerilor pentru funcția de președinte al Senatului (SUO). Conform calendarului de alegeri, ședința pentru alegerea președintelui Senatului UO era programată pentru 27 februarie. Conform Regulamentului de organizare și desfășurare a alegerilor și concursurilor pentru structurile de conducere la Universitatea din Oradea, art. 51 „candidaturile pentru funcția de președinte al Senatului se depun, la registratura universității, cu cel puțin 15 zile înaintea datei alegerilor”. Astfel, candidaturi se puteau depune doar până duminică, 12 februarie 2012.  Președintele Senatului trebuie să fie membru al acestuia. Având în vedere că astăzi a fost validat noul Senat, termenul avut la dispoziție de potențialii candidați pentru depunerea candidaturilor este destul de scurt, așa încât, s-a decis amânarea alegerilor pe 29 februarie. Astfel, candidaturile se pot depune la registratura UO, până marți, 14 februarie 2012, ora 15.
b.Validarea noului Senat – Senatul în exercițiu al UO s-a întrunit astăzi în ultima ședință pentru a valida structura noului Senat. Au fost validați 57 de candidați din partea facultăților. Din noul Senat fac parte 57 de cadre didactice și 19 studenți. Lista noilor senatori va fi afișată pe www.uoradea.ro, la butonul Alegeri academice 2011 – 2012; noi o inserăm la sfârșitul prezentului articol.
2.Contestația dlui prof. univ. dr. ing. Gheorghe Constantin Ionescu
Noul Senat s-a întrunit astăzi în prima sa ședință pentru a stabili, pe lângă alte subiecte organizatorice, Comisia de analiză și soluționare a contestației depuse de dl prof. univ. dr. Gheorghe-Constantin Ionescu. Senatul a decis constituirea unei comisii formate din 5 membri care să analizeze constestația. Comisia este compusă din conf. univ. dr. Boloș Marcel, lector univ. dr. Lavinia Onica Chipea, prof. univ. dr. ing. Sorin Curilă, conf. univ. dr. ing. Tudor Mitran și lector univ. dr. Adrian Popoviciu. Aceasta va trebui ca în termen de trei zile lucrătoare să vină cu un răspuns la constestație în fața Senatului UO. Răspunsul comisiei va trebui votat de Senatul UO în ședința programată marți, 14 februarie 2012, de la ora 13.
3.Alegerile pentru funcția de președinte al studenților din Senatul UO
Studenții, membri în SUO, s-au întrunit astăzi pentru a-și vota președintele, vicepreședintele și secretarul general al studenților din Senatul UO. În competiția pentru președinte s-au înscris doi candidați: Răzvan Tau și Adrian Vușca, ambii de la Facultatea de Științe Economice. Din 18 studenți prezenți, 15 au votat pentru Răzvan Tau și 3 pentru Adrian Vușca. Noul președinte al studenților din Senatul UO este Răzvan Lucian Tau. Pentru funcțiile de vicepreședinte și secretar general s-a înscris câte un singur candidat: Romeo Vasile Filip (Inginerie Electrică și Tehnologia Informației) care a obținut 18 voturi, respectiv Andra Nistor (Litere), care a fost votată de 17 studenți. Un buletin de vot a fost alb. (Olimpia Popoviciu)
Membrii noului Senat al Universității din Oradea
Vă prezentăm lista cadrelor didactice care au devenit membri ai Senatului UO în urma alegerilor desfășurate miercuri, 8 februarie 2012.
1.Mariș Hinsu Florin Marian (419 voturi), 2.Lazăr Valentin (375), 3.Știop Teofil Ioan (362), 4.Gaie Ștefan (349) – de la Facultatea de Arte; 5. Cîmpan Gabriela (401), 6. Gomboș Dan (390), 7.Luncan Andrei (339) - Facultatea de Construcții; 8.Onica Chipea Lavinia (415), 9.Bodea Radu (382) - Facultatea de Drept; 10.Grama Vasile (438), 11.Dinca Iulian (433), 12.Szabo Alexi Paul (407), 13.Pasztay Zoltan (404) - Facultatea de Geografie, Sport și Turism; 14. Curilă Sorin (501), 15.Silaghi Marius Alexandru (308), 16. Grava Cristian (278), 17.Moldovan Liviu (238) - Facultatea de Inginerie Electrică și Tehnologia Informației; 18. Andreescu Nicoleta Alina (390),19.Dzițac Simona Mirela (362), 20.Albu Adina Victoria (344) - Facultatea de Inginerie Energetică și Management Industrial; 21. Þarcă Ioan Constantin (415), 22.Băban Călin Florin (405), 23.Lucaciu Ioan (388), 24.Mitran Tudor (353) - Facultatea de Inginerie Managerială și Tehnologică; 25. Horga Ioan (313), 26. Popoviciu Adrian Claudiu (308), 27.Albu Ioana (257) - Facultatea de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării; 28. Negruț Dan (399), 29.Indrieș Magdalena (386), 30.Vlad Daciana (380) - Facultatea de Litere; 31.Bodog Florian Dorel (438), 32.Cavalu Simona (410), 33.Mureșan Mariana Eugenia (398), 34.Burtă Ovidiu (374), 35.Drăgan Felicia (374), 36.Feder Bogdan (369), 37.Vîlceanu Alexandru Narcis (347) - Facultatea de Medicină și Farmacie; 38.Vicaș Simona Ioana (285), 39.Mintaș Olimpia Smaranda (258), 40.Brejea Radu Petru (249), 41.Lazăr Andra Nicoleta (248), 42.Bodog Marinela Florica (214) - Facultatea de Protecția Mediului; 43. Căuș Vasile Aurel (365), 44.Toderaș Adina Monica (335), 45.Sebeșan Mioara (308), 46.Covaciu Marcov Severus Daniel (298) - Facultatea de Științe; 47. Meșter Liana Eugenia (297), 48.Boloș Marcel Ioan (275), 49.Coita Dorin Cristian (263), 50.Bodog Simona Aurelia (247) - Facultatea de Științe Economice; 51. Pătroc Dan (357), 52.Drugaș Marius (334), 53.Maria Mihai (333), 54.Popa Berce Carmen (329) -  Facultatea de Științe Socio-Umane; 55. Þepelea Marius (487), 56. Cherescu Pavel (426) - Facultatea de Teologie Ortodoxă „ep. dr. Vasile Coman”; 57.Mandrea Laurențiu (479) - D.P.P.P.D.

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 14:00:30 Ora standard a Europei de Est