Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
3 ianuarie 2025
Ministrul Educaţiei Daniel David:
Planurile-cadru pentru liceu le voi pune în dezbatere în ianuarie și vom avea și o dezbatere națională. Nu sunt pentru a introduce materii noi peste materii noi, mi se pare o greșeală / Problema noastră majoră ține de faptul că nu știm să predăm bine conținuturile pe care le-am stabilit și manualele nu sunt destul de prietenoase
„Eu voi pune în dezbatere, în luna ianuarie, planurile-cadru pentru liceu, veți vedea materiile care sunt acolo. Competențele importante de multe ori ar trebui să apară ca unități de învățare în cadrul disciplinelor pe care deja le avem, nu ca discipline noi”, a anunțat ministrul Educației, Daniel David. Într-o intervenție la Antena 3, David a declarat că după lansarea în dezbatere a planurilor-cadru pentru liceu (lista cu materiile pe care le vor studia elevii de clasele a IX-a – a XII-a și numărul de ore pe săptămână alocat fiecărei discipline), va organiza și o „dezbatere națională”.
Noul ministru al Educației a precizat că nu este adeptul introducerii de materii noi. „Eu nu sunt pentru a introduce materii noi peste materii noi, mi se pare o greșeală atitudinea din ultimii ani: să avem separat și educație pentru mediu, și educație de sustenabilitate, și educație juridică… Toate acestea sunt importante, dar nu ca materii noi, pentru că tot noi ne plângem apoi că copiii au prea multe ore. Putem avea unități de învațare focalizate pe temele astea. Eu voi pune în dezbatere, în luna ianuarie, planurile-cadru pentru liceu, veți vedea materiile care sunt acolo. Competențele importante de multe ori ar trebui să apară ca unități de învățare în cadrul disciplinelor pe care deja le avem, nu ca discipline noi”, a declarat Daniel David, la Antena 3.

Prietenii din Chile ai gojdiștilor au „asediat” Primăria Oradea

Joi, în turnul Primăriei

Prietenii din Chile ai gojdiștilor au „asediat” Primăria Oradea

Așa după cum am mai scris, în aceste zile gojdiștii orădeni nu sunt singuri. Marți seara (24 ianuarie 2012), ei au primit în mijlocul lor oaspeți dragi din Chile.

Cei 22 de elevi, însoțiți de doi profesori (Sandra Moreno Monardes și Eduardo Araya Jofre) vor sta în România până în 2 februarie (dimineața). Și gojdiștii orădeni au fost în Chile, în perioada 13-28 octombrie 2010, la Colegio San Esteban din Antofagasta.
Joi, vizitând municipiul de pe Crișul Repede, elevii din Chile au descălecat și la Primăria Oradea, fiind însoțiți de profesorii lor și reprezentanții gojdiștilor (elevi, dar și profesori – prof. de engleză Raluca Balmoș – coordonator de proiect și consilierul educativ – Mioara Þigan).
Un reprezentant al Biroului de presă al primăriei le-a prezentat oaspeților un scurt istoric al Primăriei Oradea (ca și clădire), după care i-a invitat să urce în turn pentru a avea parte de o panoramă splendidă. Ca să-și reamintească de Oradea, gazdele le-au oferit oaspeților din Chile câteva pliante cu monumente orădene importante.
„Spiritul gojdist unește două continente”
„Acest proiect internațional „Bridge Across the Ocean” (Pod peste ocean) este o dovadă a faptului că spiritul gojdist unește două continente. Aducem mulțumiri profesorilor coordonatori: Robert Naveas și Miguel Rivera din Chile, Raluca Balmoș – prof. de limba engleză și dlui director – prof. Viorel Mititean pentru că au făcut posibilă desfășurarea acestei activități între două țări cu tradiții și culturi diferite”, a declarat prof. Mioara Þigan  – consilier educativ.
Astăzi, oaspeții din Chile vor porni într-o excursie de trei zile la Sighișoara, Brașov și Sinaia, cu oprire la Bran, pentru o vizită la castel.(Ovidiu DAN)
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Prietenii din Chile ai gojdiștilor au „asediat” Primăria Oradea.  

Trimite email
miercuri, 15 ianuarie 2025, 08:21:03 Ora standard a Europei de Est