Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

„Lacătele din noi se deschid cu o lacrimă…”

Deschide ușa, creștine!

„Lacătele din noi se deschid cu o lacrimă…”

Miros de iarnă coboară-ncet din codrii verzi de brad înfiorându-ne ființa...

Am pornit spre școală cu sufletul vibrând, râzând împreună cu fulgii ce se jucau în părul meu. Încercam să mi-l imaginez pe Moș Viscol, în caleașca lui de gheață, azvârlind zăpada peste oameni și locuri, vrând parcă să înghită împărăția pământului... Fulgii nehotărâți pluteau în înălțimile albastre... „o minune de-o secundă”, pentru că îndată se transformau în picuri de apă ce mi se prelingeau pe pleoape și obraji...
Colinde născute sub zăpezi, aromă de brad, miros de cozonac, vin fiert și scorțișoară, aduc cu ele mireasmă de Iisus născut în iesle, Sfântă Sărbătoare ce ne binecuvântează casa și sufletul...
Există Moș Crăciun? Copii sau oameni mari, de câte ori nu ne-am întrebat dacă bătrânelul acela cu părul și barba ninse de vremea multă trecută peste el, cu ochii blânzi și calzi, c-un zâmbet șugubăț născut în colțul gurii, există cu adevărat... Vin însă și vă întreb: cum să nu existe? Cum să nu credem în Moș Crăciun? E adevărat că nu-l vedem, dar asta nu înseamnă că nu există... Ce ne-am face noi fără poveștile cu zâne? Copilăria ar mai fi la fel?
Crăciunul e Credința, Crăciunul e Speranța, Crăciunul e puterea de-a dărui și de-a primi Iubire...
Alături de copiii mei am hotărât să-l întâmpinăm pe Moșul cel bun și drag cu bucuria-nchisă-n casa sufletelor... De glasuri legănat s-a-nfiripat colindul sfânt, iar vocile tremurânde i-au recitat cum au știut mai bine, vrând să-i arate că cel dintâi semestru din viața lor de școlari a fost rodnic și cu folos... I-am povestit Moșului despre truda și vrednicia cu care zi de zi am adăugat lucruri noi la zestrea noastră de cunoaștere, despre faptele bune prin care ne-am ajutat semenii aflați în suferință, despre modul în care am contribuit la ocrotirea mediului, i-am prezentat felul în care ne-am înfrumusețat clasa, școala, pentru a cinsti cum se cuvine sărbătorile... A fost atâta bucurie, atâta frumos și stare de bine, atâta puritate, încât n-au mai contat lacrimile de peste an...
Deschideți ușa și lăsați spiritul Crăciunului să vă intre în casă! Deschideți-vă inimile și lăsați Bucuria și Împlinirea să vă intre în suflet! Deschideți larg brațele și îmbrățișarea voastră caldă, vorba bună și gândul curat să fie cel mai de preț dar pe care-l oferiți celor dragi!
Crăciun fericit și La mulți ani! (Anna Cotro)

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 14:08:28 Ora standard a Europei de Est