Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Carmen și Marcel – Miss și Mister boboc

Miercuri, Cristina Rus și Akcent la Balul studenților orădeni

Carmen și Marcel – Miss și Mister boboc

Miercuri (14 noiembrie 2007), o seară de pomină la „No Problem”. Liceenii își iau liber, iar ringul e luat cu asalt de 22 de boboci studenți.
Un univers bogat și viu colorat, de la gunoieri la campioni, domnițe elegante și domni stilați, artiști de marcă și o atmosferă de vis au fost notele definitorii ale balului studențesc de la „No Problem”.

O organizare ca la carte, cu probe incitante
Pentru cea de-a IV-a ediție a UNIFEST, Asociația Studenților din Universitatea Oradea (ASUO) s-a întrecut pe sine în organizarea celui mai reușit bal studențesc. Prezentarea bobocilor și probele de concurs au demonstrat imaginație, ingeniozitate și originalitate. Lucrurile banale și situațiile neașteptate au avut mare efect privite din unghiuri diferite și bine regizate, reușita fiind dată de farmecul prezentării. S-a intonat imnul, s-a făcut reclamă și antireclamă unor perechi de boboci, reclamă la mere și hârtia igienică, au fost găsite motive pentru a (nu) te lăsa de fumat și a folosi un vibrator, cu umor fin și ironie subtilă, bobocii și-au vârât nasul și în politică, au recitat versuri patriotice, au compus un text de dragoste și au interpretat un cântec de leagăn…Vă puteți lesne imagina ce a ieșit! Dansul a fost personalizat, iar scenetele au avut sare și piper, umor cât cuprinde imaginația, costumație corespunzătoare rolului, un limbaj potrivit și un joc de scenă adecvat, toate spre a oferi momente de relaxare totală, zâmbete și veselie. Mari actori  pe mica scenă în situații comice: zugravi cu diplome universitare, frumoasa Crăciuniță a Moșului, Moșul cu bebelușele pe genunchi, îndrăgostita și pompierul cu suflet mare și apă din belșug, taximetristul, soția și „cadâna”de la Spălătoria auto, piranda și polițistul iubăreț, omul de afaceri, secretara și teroristul, elevul și profesoara, Levi și gunoierii campioni într-un show televizat…
Artiștii locali și vedetele invitate
Organizatorii balului au avut invitați puțini, dar buni, care au făcut spectacol (de calitate). Carmen Popa (membru al trupei M&Q) a scos pe scenă trupa sa – Inovation – cu un număr de dans bine primit de public, iar Levi și M&Q și-au demonstrat valoarea internațională într-un spectacol de lumină și culoare, ritm și frumusețe, vrajă și exuberanță!
Cristina Rus și cele două dansatoare s-au dăruit total prin farmec(e) și frumusețe, înnebunind bobocii. Până și Moșul s-a lăsat fermecat de vrăjitoarea blondă! Bobocii (și nu numai) s-au pozat cu Gabi, Cristina și Raluca, le-au sărutat și îmbrățișat.
Odată electrizați, bobocii și spectatorii au ținut-o într-o veselie și la recitalul băieților de la Akcent (Adrian Sana, Mihai Gruia, Sorin Brotnei și Marius Nedelcu). Ei au reușit să zăpăcească mințile fetelor și să le fure inima (chiar dacă „nu au bani de bilet”, după cum declară ei înșiși peste tot, în gura mare, și fără sfială) cu „Prima iubire”, Dragoste de închiriat” și „Dragostea din Tei”…
Cu alte cuvinte, vedetele și trupele locale invitate au confirmat, prezentatorii (Mădălina și Tudor) au excelat, bobocii au concurat și câștigat, organizatorii (ASUO, alde Raluca și Radu, ex-gojdiștii, și toată trupa…) au bravat, iar publicul s-a distrat.
Înaltele titluri au fost cucerite cu știință, frumusețe și pasiune de doi economiști – Carmen Popa și Marcel Cozma (de la Științe Economice).
Să mai spunem că la regalul semnat de ASUO și frumoșii boboci au fost prezenți și destui profesori, în frunte cu rectorul Cornel Antal. Frumos gestul, admirabil balul!
Ovidiu DAN
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Carmen și Marcel – Miss și Mister boboc.

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 14:00:39 Ora standard a Europei de Est