Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Evenimentele 11EVEN din întreaga țară au fost o surpriză plăcută

În nouă orașe

Evenimentele 11EVEN din întreaga țară au fost o surpriză plăcută

Vineri, 11 noiembrie 2011, nouă orașe din România (Cluj-Napoca, București, Brașov, Sibiu, Timișoara, Oradea, Alba-Iulia, Târgu-Mureș și Iași) au găzduit prima ediție a evenimentelor 11even.

Evenimentele 11even au creat cadrul în care oameni valoroși din societatea în care trăim și-au împărtășit experiențele de viață publicului prezent. Sute de oameni s-au bucurat de discursurile vorbitorilor din cele  nouă orașe. S-a plâns, s-a râs, s-a meditat, s-au schimbat opinii, s-au împărtășit experiențe. Pentru multe persoane, ziua de 11 noiembrie 2011 va rămâne în memorie printr-un eveniment cu totul special.
 Într-o lume în care suntem asaltați din toate direcțiile cu informații multiple despre viața personală și profesională este mai mult decât binevenit un eveniment prin care oameni valoroși acceptă să ne pună la dispoziție experiențele lor de viață. Într-o lume în care e greu pentru mulți oameni să-și găsească adevărata menire și adevăratele valori cu care se identifică, intrarea în contact cu oameni de succes, dispuși să-și împărtășească experiențele, e mai mult decât binevenită.
„Cu ceva timp în urmă am primit o invitație. Să fiu unul dintre cei 11 speakeri ce vor vorbi 11 minute în cadrul evenimentului 11even, organizat în 11 noiembrie 2011. Când tatăl meu a întrebat care ar trebui să fie subiectul discursului, i s-a spus că putem să ne alegem fie o poveste despre succes fie una despre eșec. Automat, ne-am gândit, și eu și el,
despre o poveste de succes și anume câștigarea împreună cu echipa a titlului European la tenis. Am decis să acceptăm invitația și, cu ajutorul câtorva imagini, am reușit să realizăm o prezentare interesantă și optimistă.
[...] A venit și rândul meu. Mi-am ținut discursul și audiența m-a aplaudat. Fără să vreau le-am captat atenția. În timpul discursului meu se
proiecta recursiv pe perete mesajul că o parte din costul biletelor de intrare
îmi va fi donat mie. Mulțumesc mult organizatorilor. Mulțumesc mult celor care au bifat că sunt de acord ca o parte din suma plătită de ei să îmi fie virată mie. Mă simt flatată și motivată pentru viitor. Dar nu pot. Nu pot să
primesc acești bani. Vă rog să îi donați fie din partea mea, fie din partea Dvs. copiilor care ori s-au născut pentru a doua oară ori mai au puțin și vor deveni eterni”, a spus Andreea Roșca, un copil de numai 12 ani care practică tenisul de performanță.
„În contextul unei suferințe personale, inspirația prin contagiune poate fi soluția ieșirii din context. Modelul uman poate fi colacul de salvare atât la nivel individual, cât și social. Nu îmi doresc să fiu fericită. Îmi doresc să fiu echilibrată. Echilibrul înseamnă să te situezi într-o relație de intimitate cu fricile care te bântuie, să accepți că suferința este viață, să ai răbdarea de a-ți descoperi sinele. Ne aruncăm cu înfrigurare în eșec și nu avem răbdarea zidarului care pune piatră peste piatră pentru a clădi durabil o casă.
Fii mai bun, iubește-te mai mult, schimbă-ți obiceiurile, mai ales cele de a gândi!”, a spus jurnalista Dana Deac, prezentă în calitate de speaker la 11even Oradea.
„Ar trebuie să fie mai multe evenimente ca 11even. Din păcate, ne-am pierdut deprinderea de a asculta, iar la 11even am avut impresia că toată lumea prezentă în sală asculta cu adevărat! E important să îi ascultăm pe cei din jur din când în când.”, participant 11even Oradea.
Conceptul 11even va poposi la începutul lunii decembrie la Suceava și Bruxelles. (Emilia BRADEA)

Trimite email
duminică, 22 decembrie 2024, 08:11:36 Ora standard a Europei de Est