Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

La Balul bobocilor de la „Traian Vuia”

Miercuri seara, a plouat cu premii la No Problem

La Balul bobocilor de la „Traian Vuia”

„Traian Vuia” confirmă. Echipa îndrumată de prof. Voichița Darna și Luminița Ciugudean a făcut spectacol și în această seară (miercuri, 7 noiembrie 2007), la „No Problem”. Răzvan și Denisa au câștigat titlurile și se vor bate cu liceenii orădeni la Balul balurilor.

Campioni pe scenă, campioni și în juriu
Cu această echipă de aur, „Vuia” a dat lecții și la edițiile anterioare ale Balului bobocilor, dar și la Balul balurilor. În juriu, alături de dl director Dorel Șaitoș și alți profesori, au luat loc Marieta Popovici și George Marincaș – bobocii extraordinari de anul trecut, câștigători ai locului al doilea la Balul balurilor.
Pe scenă, artiști campioni – trupa de dans a școlii „Gașca”, premiul II la Balul balurilor și locul I la Miss Highscool, „Șatra” , premiul juriului la „Cel mai bun liceu”, Alin Soană, din clasa a IX-a B (a venit tocmai din Focșani să învețe mecatronică la „Vuia”), a venit cu valiza Cleopatrei Stratan și cu bebelușele „cârcotașilor” pentru un show de zile mari și o parodie de dragoste, Ruana  (alias Oana Târb) s-a dat pe lângă M&C (Cristian Șuteu-Andrei Marc), ca și Cristian Paul – pentru o repriză de rap. Și ca să fie totul ca la carte, iar moda să fie modă, „vuiștii” au adus și o creatoare de modă (pe dna Cristina Lazăr, cu al ei salon de rochii de pe Gutenberg) și Ruxi, prezentatoarea, tot acolo s-a îmbrăcat pentru bal. Nu întâmplător, am vorbit de bebelușele „cârcotașilor” pentru că gimnasta de excepție, Andrada Popa, a devenit și ea o bebelușă (mai multe nu vă spunem acum, că nu e voie).
Un bal mascat
La prima lor înfățișare, bobocii s-au prezentat (funny) într-o ipostază inedită și o costumație originală: familia Adams (IX E), armata (IX B), păpușa Barbie și Ken (IX SAM), mumia (Egiptului antic) și cercetătoarea (IX A), Scufița și vânătorul (IX C), poveste de cartier, a la Romeo și Julieta (IX D). Și dacă fiecare boboc a fost original prin îmbrăcăminte și rolul interpretat, la fel de originali s-au dovedit și în declarațiile de dragoste, în funcție de profilul la care învață (tehnică de calcul, mecatronică, contabilitate, turism, informatică…). Proba a fost trecută cu bine de toți concurenții, nicio parteneră nu a căzut pe spate la auzul declarației. Cele mai multe rateuri s-au înregistrat la ghicitul melodiei fredonate de partenerul cu căștile la urechi. A venit apoi momentul adevărului (pentru boboacă) și al provocării (pentru boboc). Dacă fetele trebuiau să confirme sau să infirme adevărul unei afirmații făcute de Ruxi sau Dorin (prezentatorii balului), băieții aveam de îndeplinit anumite sarcini: că conducă un burlan… cu capul, să invite o profesoară la un limbo, să adune monede din sală, să danseze pe „Lacul lebedelor”, să poarte o pereche de pantofi de damă…
A fost un bal de bal, iar la final a plouat cu premii, din partea generoșilor sponsori.
Câștigătorii
Privind prin prisma premiilor oferite concurenților, cu toții au fost câștigători, alături de spectatori.
Clasamentul, însă, stabilește o ierarhie de moment: Claudia Bulcău și Bogdan Balaj - premiul I; Mădălina Anton și Bogdan Avram – premiul II; Ramona Șișca și Bogdan Gălășel – premiul III; Corina Lontiș și Răzvan Duma – premiul de popularitate; Denisa Comoți și Mădălin Jolța – pereche cea mai potrivită; Renate Boroș și Cristian Mateoc – premiul funny; Denisa Comoți – Răzvan Duma – Miss și Mister boboc.
Denisa (fostă pedagogistă) vrea să ajungă stilistă. A făcut doi ani dans modern și trei ani dansuri populare la palat, îi place muzica și dansul; Răzvan vine de „Dacia”, e Taur, plin de viață, și dansează bine. A dansat trei ani la „Quasar”, iar de doi ani e la „Young Spirit”.  (Ovidiu Dan)
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: La Balul bobocilor de la „Traian Vuia”.

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 14:03:57 Ora standard a Europei de Est