Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

GOGA premiată – deci mai puternică

Felicitări, GOGA! Sunteți cei mai tari!

GOGA premiată – deci mai puternică

Nicolae Iorga spunea că „Școala cea mai bună e aceea în care înveți înainte de toate să înveți”.
Colegiul Național „Octavian Goga”– Marghita a ÎNVĂÞAT, deci să învețe că nu e destul să știe, ci trebuie să și aplice, că nu e destul să vrea, ci trebuie să și facă!

Și ...... a făcut. A aplicat. A promovat tot ceea ce înseamnă implicare autentică în viața comunității, a dat un nou sens educației, un nou rol școlii, a deschis orizonturile elevilor, a reușit să-i încurajeze, să fie activi și implicați, le-a descoperit talentele și i-a ajutat să le îmbogățească.
Cum? Prin ceea ce știe să facă ȘCOALA cel mai bine: prin educație. Educația non-formală mai exact, cu ajutorul căreia elevi și profesori deopotrivă au pus în aplicare mai multe campanii, proiecte de ecologie sau umanitare dintre care amintim:  campania „Drogurile - un pericol social pentru adolescenți”, care face parte dintr-o serie de patru campanii reluate o dată la patru ani (printre care și Campania de educație sexuală, Educația pentru sănătate, Campania anti –violență); parcul Goga între educație și relaxare (realizat printr-o finanțare a OMV PETROM prin proiectul „Þara lui Andrei”); proiectul educațional „Cu Moș Crăciun în jurul lumii”; proiectul educațional Eco-școala; proiectul internațional de educație pentru orientarea în carieră Job Shadow Day, printr-o colaborare cu Junior Achievement România. De asemenea, din sponsorizări, s-a reușit realizarea unui laborator lingvistic dotat cu laptop, video-proiector și sistem audio. La toate acestea se adaugă rezultatele deosebite ale elevilor la concursuri și olimpiade școlare: școala noastră se mândrește cu medalia de argint obținută la Concursul Internațional InfoMatrix, cu premiul II la etapa națională a Concursului de proiecte informatice InfoMatrix, cu mențiuni la etapa națională a Olimpiadei de Fizică, la etapa națională a Olimpiadei de Religie Ortodoxă, la Olimpiada națională a Sportului Școlar, locul II la Concursul național de muzică; de asemenea, cu participări la etapele naționale ale olimpiadelor de Matematică și Fizică, și cu rezultate foarte multe și foarte bune la etapele județene ale olimpiadelor: 23 de premii I, 10 premii II, 15 premii III și 34 de mențiuni.
O extraordinară muncă în echipă și un binemeritat PREMIU!
Rezultatul? O extraordinară muncă în echipă și un binemeritat PREMIU.
PREMIUL II (constând în 10.000 de euro), acordat de Fundația Dinu Patriciu – în cadrul Galei Premiilor în Educație la secțiunea „Școala anului”. Premiu pentru care, C.N. „O. GOGA” – Marghita a reușit (după cum s-a menționat anterior) să îndeplinească toate condițiile cerute de către Fundație (și verificate de altfel de către o comisie desemnată) și anume: prezentarea a cel puțin două proiecte educaționale implementate la nivelul întregii școli în anul școlar 2010 - 2011, asigurarea egalității de șanse și a incluziunii sociale în școală / comunitate, asigurarea unui cadru pentru dialogul permanent cu părinții și comunitatea, oportunități create pentru elevi (CDS, proiecte educaționale, laboratoare, bibliotecă), obținerea și utilizarea în mod substanțial a resurselor materiale din sponsorizări, din proiecte de finanțare, din 2% .
 Astfel că pe 2 noiembrie 2011, un juriu format din personalități de marcă ale societății civile, ale mediului de business, din mass-media sau din sectorul public, ne-a premiat școala, ne-a apreciat și ne-a prezentat drept model de bune practici; școala care pregătește o nouă generație de oameni voloroși.
Ne-au premiat, au premiat educația, deci NE-AU făcut mai puternici! Simona Stoianovici
În foto: domnul director Marcel Emil SAS, între două doamne: prof. Simona SARCA - director adjunct (în dreapta) și prof. Margareta POP - consilier educativ (în stânga).
P.S. Felicitări, GOGA! Sunteți cei mai tari! Ovidiu Dan

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 17:05:46 Ora standard a Europei de Est