Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Dl Nicolae Balotă a fost proclamat „doctor honoris causa al inimilor și cugetelor noastre ardelenești”

Conferința „Cercul literar de la Sibiu – tradiție și perspective”

Dl Nicolae Balotă a fost proclamat „doctor honoris causa al inimilor și cugetelor noastre ardelenești”

Facultatea de Litere a Universității din Oradea l-a invitat pe dl prof. univ. dr. Nicolae Balotă să susțină, joi (3 noiembrie 2011), în Aula Magna, conferința „Cercul literar de la Sibiu – tradiție și perspective”.

În prezentarea distinsului invitat Nicolae Balotă - eseist, critic, istoric și teoretician literar -, decanul Facultății de Litere, dl prof. univ. dr. Ion Simuț, a propus să i se acorde dlui Nicolae Balotă un titlu simbolic, să fie proclamat „doctor honoris causa al inimilor și cugetelor noastre ardelenești” (ca semn al prețuirii tuturor).
„Domnia sa este una din marile personalități ale literaturii române contemporane, un profesor universitar de renume european prin activitatea la catedră în universități din Franța, Germania, înainte de 1989, și, după 1990, și în România. Nicolae Balotă este, de asemenea, numele unuia dintre cei mai importanți critici literari, un comparatist cu o mare capacitate de cuprindere a fenomenului literar, cunoscător de finețe și în profunzime nu numai al literaturii române, dar și al literaturii germane, al literaturii franceze și al literaturii maghiare, citite în limbile lor de exprimare... Este un memorialist apreciat, îndeosebi prin volumul „Caietul albastru” și prin continuările pe care le promite. Nicolae Balotă reprezintă unul din marile modele culturale, intelectuale și morale din categoria Tudor Vianu... Este vorba despre o personalitate de mare anvergură, un critic erudit, un savant, dar în același timp un om de o mare discreție, distincție, modestie și, mai ales, smerenie...
Nu mi-am propus să fac o prezentare de dicționar, ci o întâmpinare călduroasă și, pe cât posibil, edificatoare pentru cei care se întâlnesc pentru prima dată cu domnia sa... Pe scurt, Nicolae Balotă este un cetățean european, un om de bibliotecă, un credincios greco-catolic, un magistru aulic. În fiecare din cele patru laturi ale portretului ar fi câte ceva de nuanțat...” a mai spus dl decan, punctându-le pe fiecare în parte. Făcând referire și la Cercul literar de la Sibiu, dl profesor Ion Simuț i-a aruncat mănușa, metaforic vorbind, dlui Nicolae Balotă, care avea să conferențieze tocmai despre „Cercul literar de la Sibiu – tradiție și perspective”, ca ultim supraviețuitor și mărturisitor al acestei grupări literare din jurul lui Lucian Blaga, ca reprezentant tipic al Cercului literar de la Sibiu.
„Oradea a fost pentru mine un loc al renașterii”
Mulțumind pentru o asemenea întâmpinare călduroasă și edificatoare, dl Nicolae Balotă a făcut o mărturisire orădenilor, faptul că, după ce a vizitat mormintele părinților, la Cluj, se întoarce „cu adevărată bucurie sentimentală și spirituală la Oradea. Oradea a fost pentru mine un loc al renașterii”.
Ca redactor la revista „Familia”, am avut un loc unde să pot spune ceva. Să aștern pe hârtie. Aceasta a însemnat pentru mine o adevărată renaștere”...
„Ca ultim „mohican” al acelui „trib” literar, îmi petrec timpul printre morți, dar nu voi privi în urmă, ci înainte”. Pentru început, domnia sa a privit cercul în raport cu timpul, constatând că „Cercul literar a apărut într-un moment istoric solid, brutal, în1943, în plin război”, după care s-a oprit la Manifestul cerchiștilor (inițiat de Ion Negoițescu, în 1943, și prezentat într-o scrisoare de către Eugen Lovinescu). Cerchiștii au fost niște răzvrătiți în plan literar, părând de un cras conservatorism. Ei credeau cu convingere în valoarea salvatoare a artei, în valoarea mântuitoare a literaturii. „Am încercat să slujesc cuvântul. Aș fi dorit să o fac și pe tărâmul logosului, unde am făcut mult prea puțin. Continui să-mi exprim încrederea în cuvânt. Întrezăresc să văd viitorul cuvântului, dacă nu în roz, dar mult mai luminos”.
Apoi, domnia sa a zăbovit asupra celor trei mari idei (întrebări și răspunsuri) ale literaturii, la care a revenit și dl Ion Simuț la finalul întâlnirii. Dacă literatura trebuie să fie angajată. Nu această implicare, angajare, contează, ci aspirația spre atemporal. A doua întrebare este legată de obiectivul literaturii. Dacă literatura poate fi mântuitoare. Da, literatura poate fi mântuitoare. Și cea de-a treia: estetismul cercului literar. O literatură de dragul literaturii? „Esteticul trebuie să se conjuge neapărat cu moralul – esența eseului pe care l-am ascultat”, a conchis dl prof. univ. dr. Ion Simuț. (Ovidiu DAN)
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Dl Nicolae Balotă a fost proclamat „doctor honoris causa al inimilor și cugetelor noastre ardelenești”.

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 13:35:13 Ora standard a Europei de Est