Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

A apărut nr. 48 al revistei „OviDan”

Semnal

A apărut nr. 48 al revistei „OviDan”

Ediția conține știri și fotoreportaje din școli, de la diferite evenimente din municipiu și județ.

Numărul se deschide cu proiectul PractiPASS, aflat în cel de-al doilea an de implementare. Managerul de proiect, dna prof. univ. dr. Floare Chipea, a organizat vineri, 28 octombrie, o conferință de presă, cu prilejul inaugurării Biroului de implementare a proiectului. Din buchetul de acțiuni desfășurate la Primăria Oradea, ne-am oprit la vizita ambasadorului Marii Britanii la Primăria Oradea și conferința publică pe tema „Ecologia – de la opțiune la singura opțiune”, cu participarea Laviniei Șandru, a regizorului Cornel Diaconu și a reputatei ecologiste orădene, dna Anna Marossy. Inspectorul școlar general ne-a vorbit despre două dintre proiectele strategice ale I.S.J. Bihor: „Formarea profesorilor de matematică și științe în societatea cunoașterii” și „A doua șansă, o nouă șansă”, aflate în cel de-al doilea an de implementare. Vineri, a avut loc alegerea membrilor Biroului permanent al Consiliului Județean al Elevilor. În pagina rezervată Universității din Oradea, am consemnat despre conferirea titlului de Doctor Honoris Causa domnului prof. univ. dr. Constantin Tulai (distinsul economist clujean) și conferința de presă a dlui rector Cornel Antal (susținută în 19 octombrie). Nu întâmplător, în pagina alăturată, am plasat articolul Alinei Oros, care vorbește despre vizita pe care liceenii de la Grupul Școlar Agricol „Horea” din Marghita au făcut-o la Universitatea din Oradea. Joi (20 octombrie), prof. Stela Tăut și colegii din ciclul primar de la Școala „Nicolae Bălcescu” au organizat cea de-a XII-a ediție a tradiționalului Festival al toamnei. În continuare, am inserat articolul Cameliei Rusu, care ne-a scris despre Festivalul toamnei la Inand. În paginile din mijlocul revistei am plasat fotoreportajul de la Școala de Pregătire a Agenților de Poliție de Frontieră „Avram Iancu” din Oradea, despre cea de-a IV-a ediție a Simpozionului internațional de comunicări științifice, fotoreportaj realizat de Eugen Micheș – purtătorul de cuvânt al școlii. Tot Eugen Micheș ne-a scris și despre cea de-a IX-a ediție a Balului bobocilor. Andrei Toia ne-a relatat despre excursia economiștilor orădeni la Săpânța și Ocna-Șugatag. De la Școala din Gurbediu ne-a scris prof. Lavinia Floruț despre Ziua Internațională a Bibliotecilor Școlare și despre „Clasa bântuită”... în ajun de Halloween. La Școala nr. 11 din Oradea, am participat miercuri seara la o masă rotundă care a urmărit un dublu scop: promovarea ofertei educaționale și diseminarea proiectului „Curriculum pentru părinți”. Membrii Astroclub „Meridian Zero” din Oradea au sărbătorit cinci ani de la înființare, printr-o suită de manifestări, din care nu a lipsit Simpozionul național „Istoria meridianului zero”. Marți și vineri, la Școala din Mierlău și Hidișelu de Sus, sub îndrumarea directorului coordonator, prof. Camelia Bocor, au fost marcate nu mai puțin de trei evenimente: Ziua Armatei Române, O toamnă binecuvântată și Sărbătoarea de Halloween. În fiecare toamnă, în jurul zilei de 20 octombrie, grupele secției germane de la Grădinița nr. 46 din Oradea (director, prof. Rodica Ștef) sărbătoresc, potrivit tradiției germane, Octoberfest și Ziua Recoltei – Ertendanfest. În cea de-a doua pagină „Promovarea imaginii”, ne-am ocupat de elevii dnei profesor Monica Molnar, de la Școala de Arte „Francisc Hubic” care au fost selectați între cei 130 de concurenți (din 1.800) pentru emisiunea-concurs „Vocea României”, dar și de gojdista Karina Ochiș, care a participat la cea de-a 68-a sesiune internațională a EYP. (Ovidiu DAN)

Trimite email
sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 09:57:46 Ora standard a Europei de Est

Poza zilei

Conferința anuală ,,Agora”

Ieri, 22 noiembrie 2024, în Aula Albastră a Universității ,,Agora" din municipiul Oradea, s-a desfășurat Conferința anuală ,,Agora" - 2024, cu participarea doamnei rector, conf. univ. dr. Alina Angela Manolescu, a doamnei profesor univ. dr. Adriana Manolescu, președinte fondator, a prorectorilor și decanilor celor două facultăți, cadre didactice universitare, studenți și invitați din partea Primăriei Municipiului Oradea și a Poliției Locale, alți colaboratori ...