Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Ni s-a oferit o lecție de istorie în trei acte

De Ziua Oradiei, pe 12 octombrie

Ni s-a oferit o lecție de istorie în trei acte

Miercuri, 12 octombrie 2011, de Ziua Oradiei, municipalitatea ne-a pregătit un program special, care s-a constituit, putem spune, într-o veritabilă lecție de istorie, în trei acte, autori: primarul municipiului Oradea, dl ing. Ilie Bolojan și academicianul Aurel Pop, în cadrul ședinței festive a Consiliului local, ținută în sala mare a Primăriei Oradea; primarul Ilie Bolojan și prof. univ. dr. Ion Zainea, la Statuia Ostașului Român din Parcul 1 Decembrie și prof. dr. Aurel Chiriac, directorul Muzeului Þării Crișurilor, la Statuia lui Aurel Lazăr.

Nu ne vom referi în articolul de față la conferirea înaltului titlu de Cetățean de onoare al municipiului Oradea academicianului Marius Sala, vicepreședinte al Academiei Române, despre care am scris anterior.
La toate cele trei acte, vorbitorii s-au bucurat de o audiență selectă, cadre militare, politicieni, deputați, personalități culturale, reprezentanți ai Primăriei, Prefecturii și Consiliului Județean, cetățeni, dascăli și elevi. 
Citind un pasaj din „Istoria Transilvaniei”, dl primar a concluzionat cum că „trecutul trebuie cunoscut, dar nu pentru ... răzbunare. Astăzi trebuie să fim decenți! Să ne facem treaba, fiecare la locul său de muncă. Să susținem interesele acestui județ și ale acestui oraș”...
În alocuțiunea sa, academicianul Aurel Pop a abordat tema „Eliberarea orașului Oradea și a întregii Transilvanii în 1944”. A vorbit despre ziua de 12 octombrie ca despre o zi de importanță națională, iar Declarația de la Oradea, a ținut să sublinieze Domnia sa, avea să deschidă calea creării Regatului României; vorbind de-acum despre Þara Românească, asemeni lui Nicolae Iorga, fără a se referi doar la o singură provincie (Muntenia), ci cuprinzând toate locurile locuite de români. În acest caz, îmi place să spun că avem de-a face cu „curățenia unui gând”...
Ajungând să trateze problema Celui de-al doilea război mondial și a Dictatului de la Viena, istoricul clujean a pus punctul pe i și degetul pe rană în problema Transilvaniei și poziția marilor puteri (făcându-se auzită cu deosebire „vocea Moscovei”), raportul dintre minorități și majoritatea românească, dintre populația urbană și rurală și interdicțiile impuse românilor, la ei acasă!
 În Parcul 1 Decembrie
În cadrul manifestărilor desfășurate în Parcul 1 Decembrie, la Statuia Ostașului Român, dl primar Ilie Bolojan s-a referit la evenimentele din 12 octombrie 1944, subliniind că noi astăzi trebuie să fim recunoscători înaintașilor care au scris cu litere de aur paginile acelor vremuri în istoria noastră națională.
Spre cinstea lor, în careul de ași de la statuie și la depunerea de coroane, jerbe și flori, am remarcat un număr mare de elevi și cadre didactice, în flancul drept, de o parte și de alta a oficialităților, elevi de la Școala „Nicolae Bălcescu”, însoțiți de prof. Stela Tăut și Maria Bughiu, iar în flancul stâng, elevi de la Școala „Dacia”, în frunte cu dl director, prof. dr. Florian Hava și prof. Teodora Sîncelean, elevi de la „Avram Iancu”, alături de dna director, prof. dr. Gheorghina Bîrlădeanu, liceeni de la „Gojdu”, „Transilvania” și „Aurel Lazăr”... În fața Ostașului Român, am ascultat vocea istoricului Ion Zainea. În alocuțiunea sa, dl profesor s-a oprit la cele două momente de 12 octombrie (1918 și 1944), făcând o radiografiere a celor două evenimente majore - Declarația de autodeterminare de la Oradea, semnată în casa lui Aurel Lazăr și 12 octombrie 1944, eliberarea Oradiei de către diviziile române și sovietice de sub ocupația străină (trupele ungare și germane).
La Casa Memorială și Statuia lui Aurel Lazăr
Din Parcul 1 Decembrie, alaiul, în frunte cu oficialitățile și militarii care au participat la ceremonialul militar, a trecut de partea cealaltă a Crișului Repede, pe pasarelă, spre a ajunge la Casa Memorială și mai apoi la Statuia lui Aurel Lazăr. Aici, la statuie, aveam să-i reperăm și pe liceenii de la „Dimitrie Leonida”, însoțiți de profesorul de istorie, doamna Elisabeta Ungur. Despre cel mai important om politic din Oradea acelor vremuri (12 octombrie 1918) a vorbit dl prof. dr. Aurel Chiriac, după care picioarele lui Aurel Lazăr au fost acoperite cu flori, coroane și jerbe, în semn de aleasă recunoștință din partea oficialităților și instituțiilor reprezentative, a partidelor politice, dar și din partea unor elevi și dascăli orădeni. (Ovidiu DAN)
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Ni s-a oferit o lecție de istorie în trei acte.

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 17:50:59 Ora standard a Europei de Est