Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Acțiuni educativ-preventive multiple în „Săptămâna Prevenirii Criminalității”

În perioada 26 - 30 septembrie

Acțiuni educativ-preventive multiple în „Săptămâna Prevenirii Criminalității”

Polițiștii bihoreni vă invită să participați la evenimentele programate în cadrul „Săptămânii Prevenirii Criminalității”.

În perioada 26 - 30 septembrie 2011, la nivel național se va desfășura cea de-a șasea ediție a manifestării „Săptămâna Prevenirii Criminalității”, eveniment prin care se urmărește sensibilizarea populației cu privire la importanța prevenirii criminalității și la necesitatea adoptării unor conduite antivictimale și antiinfracționale.
Apropierea de comunitate și nevoile acesteia reprezintă unele dintre obiectivele prioritare ale Poliției Române, de unde și inițiativa de a realiza anual, timp de o săptămână, o acțiune ale cărei priorități sunt informarea și conștientizarea populației cu privire la aspectele de natură infracțională și antivictimală, dar și consolidarea parteneriatului Poliție - Cetățean.
Activitățile desfășurate anterior au reușit să atragă atenția unui număr mare de cetățeni care s-au implicat activ în manifestării și au recepționat într-un mod pozitiv parteneriatul cu instituția Poliției.  
În perioada menționată, prin colaborarea dintre structurile de analiză și prevenire a criminalității, ordine publică și poliție rutieră, la nivelul întregului județ, se vor desfășura activități structurate pe mai multe domenii preventive, fiecare zi având o temă specifică.
Printre obiectivele manifestării se regăsesc: Creșterea gradului de informare a populației; creșterea gradului de responsabilizare și implicare a polițiștilor, comunității și societății civile în asigurarea unui spațiu de siguranță în societate; reducerea riscului victimal; parteneriatul Poliție – Cetățean.
Activitățile sunt structurate pe diverse domenii de prevenire, fiecare zi având o altă temă educativ - preventivă. Pentru promovarea și derularea eficientă a manifestărilor, vor fi cooptați și polițiștii de proximitate din județ, cei de ordine publică, iar activitățile menite a marca „Ziua Siguranței Rutiere” vor fi desfășurate în colaborare cu polițiștii Serviciului Poliției Rutiere.
De asemenea, polițiștii de proximitate din cadrul Poliției municipiului Oradea vor contribui activ la derularea activităților ce vor avea loc în municipiul Oradea prin diverse activități educativ - preventive.
Lupta împotriva criminalității poate înregistra rezultate optime doar printr-un efort continuu de dezvoltare a unui parteneriat eficient între poliție și comunitate, cu accent pe formarea și consolidarea relațiilor de parteneriat.
Printre colaboratorii I.P.J. Bihor implicați în derularea activităților preventive se află Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane - Centrul Regional Oradea, Centrul Județean de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Bihor, Uniunea Femeilor Bihor, FOCUS – filiala Oradea, Inspectoratul Școlar Județean Bihor și instituții de învățământ din județul Bihor.
În acest interval activitățile preventive vor fi realizate și desfășurate într-o manieră interactivă și inovativă structurate pe zile după cum urmează:
Luni, 26 septembrie - Lansarea evenimentului și activități dedicate prevenirii infracțiunilor contra patrimoniului
Marți, 27 septembrieActivități dedicate prevenirii delincvenței juvenile în școli
Miercuri, 28 septembrieActivități dedicate prevenirii delincvenței juvenile, cu recomandarea derulării de activități în afara instituțiilor școlare (în parcuri, cluburi sportive, spectacole etc)
Joi, 29 septembrieZiua Polițistului de Proximitate
Vineri, 30 septembrie Activități preventive în vederea creșterii gradului de siguranță rutieră.
Prevenirea delincvenței juvenile și a victimizării minorilor
Programul de ieri (miercuri, 28 septembrie) a cuprins o paletă largă de activități.
„Ce înseamnă să fii martor la o infracțiune” - Experiența de a fi martor al unei infracțiuni” activitate derulată la sediul I.P.J. Bihor; la acțiune au fost invitați să participe elevi din cadrul a trei unități școlare orădene: Colegiul Național „Mihai Eminescu”, Școala cu clasele I- VIII „Oltea Doamna” și Colegiul Național „Emanuil Gojdu”.
Polițiștii de proximitate din Marghita, Ștei, Nucet și Vașcău și-au programat o serie de activități preventive cu elevii în afara unităților de învățământ la Clubul Copiilor din Marghita, Casa de Cultură din Nucet, respectiv în zona centrală a localităților Ștei și Vașcău.
Astăzi, joi, 29 septembrie, este Ziua Polițistului de Proximitate
9.00-15.00 - Activități ale polițiștilor de proximitate din județ în comunitățile în care aceștia își desfășoară activitatea. La aceste activități vor participa și reprezentanți ai Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane - Centrul Regional Oradea, Centrului Județean de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Bihor
În Oradea
10.00 -11.00 – la Școala cu clasele I- VIII „Oltea Doamna” (a.s. Gheorghe Bredău)
12.00 – 13.00 - la Școala cu clasele I – VIII „Dimitrie Cantemir” (a.s. Sorin Secară)
11.00 – 13.00 – la Centrul multifuncțional pentru persoane vârstnice „Sf. Apostol Andrei” (a.s.p. Capriș Florian)
12.00 – 13.00 - la Colegiul Tehnic „Dimitrie Leonida” (a.s. Teodor Terec).
În județ
De asemenea, vor avea loc întâlniri ale polițiștilor de proximitate cu elevii în cadrul următoarelor unități de învățământ: Școala cu clasele I-VIII din Nucet, Colegiul Tehnic „Unirea” și Colegiul Național „Avram Iancu” din Ștei, Școala cu clasele I- VIII „Nicolae Bogdan” – Vașcău și Colegiul Național „Octavian Goga” din Marghita.
Mâine, vineri, 30 septembrie, este Ziua Educației Rutiere
7.00 - 8.00 – Activitate desfășurată cu patrula școlară de circulație în zona adiacentă Școlilor cu clasele I - VIII din localitatea Sânmartin, Școala cu clasele I-VIII „Dacia” și Școala cu clasele I-VIII „Dimitrie Cantemir” (comisar de poliție Claudiu CIUCLEA – Serviciul Poliției Rutiere)
10.00- 12.00 „ABC- ul circulației pentru cei mici”- proiect preventiv pe educație rutieră.
Lansarea proiectului va avea loc în cadrul a trei unități de învățământ: la Școala cu clasele I- VIII „Dacia” (10.00-11.00, inspector de poliție Flaviu IOVA – Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității), la Școala cu clasele I-VIII „Dimitrie Cantemir” (11.00-12.00, comisar de poliție Ioana INDRIEȘ – Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității) și la Școala cu clasele I- VIII din Sânmartin (11.00-12.00, agent de poliție, Lăcrimioara FĂRCANE)
 „Atenție, circul și eu!”
Activitatea se va desfășurată cu patrula școlară de circulație în zona adiacentă a Școlii cu clasele I- VIII „Dimitrie Cantemir” (la ora 12, în intersecția Cantemir cu Muntele Găina), coordonator - comisar de poliție Claudiu CIUCLEA – Serviciul Poliției Rutiere.
„Învățăm să circulăm, viața să ne-o protejăm”
Sub acest generic vor avea loc activități de educație rutieră în patru unități de învățământ bihorene, susținute de polițiștii de proximitate și polițiștii rutieri din Marghita, Ștei, Vașcău și Nucet (între 10.00 și 13.00).
Activitățile preventive vor avea loc în următoarele instituții de învățământ: Școala cu clasele I- VIII „Nicolae Bogdan”- Vașcău, Grupul Școlar „Horvath Janos” - Marghita, Școala cu clasele I-VIII „Miron Pompiliu” – Ștei și Școala cu clasele I-VIII din Nucet. (Ioana Indrieș & Alina Dinu)

Trimite email
sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 11:33:18 Ora standard a Europei de Est

Poza zilei

Conferința anuală ,,Agora”

Ieri, 22 noiembrie 2024, în Aula Albastră a Universității ,,Agora" din municipiul Oradea, s-a desfășurat Conferința anuală ,,Agora" - 2024, cu participarea doamnei rector, conf. univ. dr. Alina Angela Manolescu, a doamnei profesor univ. dr. Adriana Manolescu, președinte fondator, a prorectorilor și decanilor celor două facultăți, cadre didactice universitare, studenți și invitați din partea Primăriei Municipiului Oradea și a Poliției Locale, alți colaboratori ...