Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Două clase Freinet la gimnaziu

În premieră națională la Școala nr. 11 din Oradea

Două clase Freinet la gimnaziu

Prof. drd. Adelina Iacob (directorul Școlii cu clasele I-VIII nr. 11 din Oradea) este un dascăl plin de idei și de bune intenții, deschisă la nou, care vibrează la fiecare sclipire a elevilor și dascălilor școlii, care primește cu brațele deschise toate provocările care vin în direcția revoluționării sistemului de învățământ pentru eficientizarea lui, pentru alinierea lui la cerințele învățământului european de calitate.

Din cele 37 de clase, 31 sunt tradiționale (16 la ciclul primar și 15 la gimnaziu), iar șase clase abordează două alternative: o clasă step by step și cinci clase Freinet (o clasă I la secția română, două clase la secția maghiară, câte una de clasa I și a II-a, iar din acest an școlar, în premieră națională, clasele a V-a A și B (română și maghiară) vor aplica pedagogia Freinet.
Școala „Ion Bogdan” a devenit structura Școlii nr. 11
Tot din acest an școlar (2011-2012), Școala „Ion Bogdan” a devenit structura Școlii cu clasele I-VIII nr. 11. Așa se face că de-acum, Școala nr. 11 va număra 45 de clase (37 de clase proprii, la sediu, plus 8 – la structura „Ion Bogdan”).
„Ideea de revitalizare a școlii este susținută în principal de nevoia de a exista în continuare în cartier o școală. S-au păstrat clasele și specificul de clase vocaționale de sport la învățământul primar”, ne-a declarat directorul Adelina Iacob.
În vară au avut loc lucrări de reabilitare a școlii: au fost montate geamuri termopan la corpurile 2 și 3 de clădire, s-au făcut igienizări, iar clasele Freinet au fost dotate cu aparatură și mobilier specifice, conform cerințelor acestei alternative. „Dacă la nivelul întregii școli (inclusiv structura „Ion Bogdan”), prima limbă modernă (obligatorie) este engleza, iar cea de-a doua, germana, ne propunem în oferta educațională servicii de formare în sprijinul comunității: cursuri de învățare a limbii germane. Un model de bună practică sunt examenele de tip Cambridge. Am oferit copiilor pregătire suplimentară și un opțional pentru pregătirea și susținerea examenului Cambridge”.
„În luna mai 2011, școala noastră a fost centru pentru examenele Cambridge. Toți candidații au luat examenul cu rezultate foarte bune” a ținut să precizeze dna prof. Zoia Ciogu, profesor de engleză și consilier educativ. Dorim să oferim cursuri de pregătire pentru obținerea certificatelor lingvistice Cambridge și pentru comunitate. Ne bucură să avem în fruntea școlii un manager cu viziune, cum este doamna director Adelina Iacob.” (Ovidiu Dan)
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Două clase Freinet la gimnaziu.

Trimite email
sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 22:13:24 Ora standard a Europei de Est

Poza zilei

Conferința anuală ,,Agora”

Ieri, 22 noiembrie 2024, în Aula Albastră a Universității ,,Agora" din municipiul Oradea, s-a desfășurat Conferința anuală ,,Agora" - 2024, cu participarea doamnei rector, conf. univ. dr. Alina Angela Manolescu, a doamnei profesor univ. dr. Adriana Manolescu, președinte fondator, a prorectorilor și decanilor celor două facultăți, cadre didactice universitare, studenți și invitați din partea Primăriei Municipiului Oradea și a Poliției Locale, alți colaboratori ...