Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

„Avem cei mai mulți copii înscriși, din toate școlile din oraș!”

„La școala fără nume, dar cu renume”

„Avem cei mai mulți copii înscriși, din toate școlile din oraș!”

Vorbind la bac cu dl prof. Mircea Gârba (directorul Școlii nr. 16 din Oradea) despre noutățile de la începutul anului școlar 2011-2012, ne-am propus ca vineri (9 septembrie 2011) să vizităm patru școli gimnaziale orădene: Școala nr. 16, Școala nr. 11, școlile „Dacia” și „Oltea Doamna”.

Vineri, la ora 8.00, la Școala cu clasele I-VIII nr. 16 din Oradea, dascălii erau pe baricade, dar nu de frica directorului (prof. Mircea Gârba), a generalului (prof. Dorel Luca), a premierului sau a ministrului, ci din conștiință, din simțul datoriei și al apostolului (al dascălului model). În clasa I C, Monica Blag (nu Blaga, cum ar crede unii) pregătea atmosfera de Bun venit pentru cei mai mici învățăcei ai școlii. Din respectiva sală de clasă și-au luat zborul 24 de absolvenți ai ciclului primar. În locul lor vor veni 28 de bobocei, pe care Monica îi așteaptă cu sufletul, propunându-și „să-i corupă”, așa încât să vină cu mult drag la școală. În II B, învățătoarea clasei, dna prof. Florica Torjoc, pregătea sala de clasă pentru cei 24 de foști boboci – „o serie foarte bună, neastâmpărați, gălăgioși, alintați, mofturoși, dar foarte buni!” În II A, prof. Otilia Luca avea rânduite, ca în bibliotecă, în fața clasei, caietele auxiliare, multe și interesante care îl ajută pe fiecare să parcurgă în ritm propriu, cu forțele și cunoștințele de care dispune, fiecare pagină, menită să le stârnească curiozitatea și să-i facă să gândească. Din sala de clasă a dnei prof. Corina Gârba și-au luat zborul 28 de vulturi. În locul lor vor veni 30 de „grăniceri”, cei mai grozavi combatanți din 11 grădinițe orădene (grădinițele nr. 52 și 53, 45, 54, 48, 43, 31, 37, 17, 20 și „Trei Ursuleți”)... pentru că i-a mers vestea (Corinei) în tot orașul! „În ciclul primar, copilul (părintele) își alege mai degrabă învățătoarea decât școala”, ca să o cităm pe doamna viceprimar Biro Rozalia. În clasa I D, vor învăța 26 de școlărei și școlărițe; mai mulți cu doi decât au absolvit clasa a IV-a, îndrumați de prof. Florica Mușet.
„Aveți o școală prietenoasă!”
„Avem cei mai mulți copii înscriși din toate școlile din oraș, rezultate foarte bune la Testarea națională. 107 elevi în clasa I pe 100 de locuri; am găsit însă loc pentru toți, 28 la secția maghiară. Așteptăm cu încredere bugetul pe elev, ne-a declarat domnul director, prof. Mircea Gârba.
Dintre absolvenții școlii noastre, 22 sunt la „Eminescu”, câte 12 la „Gojdu” și la „Blaga”, 10 la „Partenie Cosma”, 7 la „Ady Endre”..., iar doamna prof. Smaranda Burcă, director adjunct al școlii, prezentă la discuții, ne supune atenției tabelul, spre a nu avea rezerve...
De vreo doi-trei ani, cei mai buni absolvenți ai Colegiului Național „Mihai Eminescu” sunt foști elevi ai școlii noastre. Se vede treaba că etalonarea noastră este bună. Cei mai buni elevi ai noștri sunt cei mai buni și în liceele pentru care optează...
Îmi place caracterizarea pe care a făcut-o un părinte școlii noastre: „Aveți o școală prietenoasă!” Cred că are dreptate, iar cei peste 900 de elevi pot să confirme sau să infirme! Orarul este gata, e pus! Privim, însă, cu îngrijorare în viitor din pricina celor peste 80 de metodologii care vin spre noi”, a afirmat domnul director. (Ovidiu DAN)
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: „Avem cei mai mulți copii înscriși, din toate școlile din oraș!”

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 13:59:00 Ora standard a Europei de Est