Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

„Sfaturi mari pentru cei mici!”

Reguli de autoprotecție

„Sfaturi mari pentru cei mici!”

Sub îndrumarea polițiștilor de prevenire, copiii bihorenilor au învățat prin joc, principalele reguli de autoprotecție.

Polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul I.P.J. Bihor, în parteneriat cu reprezentanții Orășelului copiilor din municipiul Oradea au desfășurat, în perioada 7 iulie – 8 septembrie 2011, un curs estival de prevenire a criminalității, destinat copiilor cu vârsta cuprinsă între 7 și 14 ani.
Activitățile, intitulate sugestiv „Sfaturi mari pentru cei mici”, au fost desfășurate în fiecare zi de joi, în intervalul orar 10.30 – 13.00, în incinta Orășelului copiilor și au avut ca scop informarea copiilor și părinților cu privire la măsurile care trebuie adoptate în vederea prevenirii delincvenței juvenile și a victimizării tinerilor.
Tematica prezentată de polițiști în cadrul întâlnirilor cu copiii, părinții sau bunicii acestora a cuprins aspecte referitoare la grupul de prieteni, influențe pozitive și negative asupra grupului sau individului, răspunderea penală a minorilor, faptele antisociale săvârșite în mediul școlar, despre violență, agresiune și prevenirea accidentelor rutiere și, totodată, recomandări pentru prevenirea disparițiilor de copii.
Pe parcursul desfășurării activităților au fost proiectate filme educativ – preventive, care să contribuie la dezvoltarea unui comportament preventiv.
Peste 300 de copii au participat, în perioada de referință, la activitățile derulate de polițiștii bihoreni alături de parteneri, context în care au fost distribuite 1.200 de materiale cu caracter preventiv, pliante, fluturași, broșuri și alte materiale cu caracter educativ – preventiv: orare cu recomandări preventive, brățări cu mesaje preventive, pixuri inscripționate etc.
Copiii au fost implicați în numeroase concursuri de desene cu tematică rutieră, de perspicacitate și de cunoaștere a semnificației indicatoarelor rutiere.
Peste 200 de părinți și bunici prezenți la activitate au fost informați cu privire la principalele reguli pe care trebuie să le discute cu copiii pentru a preveni victimizarea acestora sau implicarea în fapte de natură antisocială.
Joi, 8 septembrie, a avut loc ultima activitate desfășurată în Orășelul copiilor în cadrul proiectului preventiv „Sfaturi mari pentru cei mici!”, în cadrul căreia polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Bihor au organizat un concurs de biciclete pentru cei mici.
Toți copiii participanți la cursul estival au fost răsplătiți cu premii de către polițiștii bihoreni și partenerii de program. (Alina Dinu)

 

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 15:06:32 Ora standard a Europei de Est