Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Activitatea Comisiei municipale pentru aplicarea Legilor Fondului Funciar

Stadiul aplicării Legii nr.247/2005

Activitatea Comisiei municipale pentru aplicarea Legilor Fondului Funciar

În cadrul conferinței de presă de miecuri, 10 agust 2011, Ionel Vila, secretarul municipiului Oradea și Eugenia Borbei, șeful Direcției Juridice din cadrul Primăriei Oradea, în calitate de coordonator, respectiv ca membru al Comisiei municipale pentru aplicarea Legilor Fondului Funciar, au prezentat activitatea comisiei respective.

Conform Regulamentului de aplicare a legilor fondului funciar, Comisia municipală pentru aplicarea fondului funciar printre altele preia și analizează cererile depuse în conformitate cu prevederile legii, pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, cu excepția celor formulate de comune, orașe sau municipii.
Legile a căror aplicabilitate este supravegheată de comisie sunt: Legea 18/1991, Legea 169/1997, Legea 1/2000 și Legea 247/2005.
Astfel, în baza Legii 247/2005, la Comisia municipală au fost depuse 1.404 cereri de către persoane fizice și juridice, dintre care 939 de cereri au fost respinse, fiind soluționate 394 de cereri, fiind emise titluri de proprietate pentru restituirea în natură a unei suprafețe de 442,73 ha.
Momentan, pe rolul instanțelor de judecată se află un număr total de 75 de dosare care au ca obiect obligarea comisiei locale la reconstituirea dreptului de proprietate în natură pe amplasamente identificate prin rapoarte de expertiză extrajudiciară. Dintre acestea, un număr de 28 de dosare sunt ale unor persoane care au formulat cereri în temeiul Legii nr. 247/2005, restul de 47 de dosare sunt cu cereri soluționate prin acordare de despăgubiri în temeiul Legii nr.169/1997 și Legea nr. 1/2000.
„La ora actuală, procentual suntem la 95% din cererile rezolvate, comisia având o activitate semnificativă”, a declarat secretarul Ionel Vila, în cadrul conferinței de presă. (Biroul de presă)
Stadiul aplicării Legii nr.247/2005
Din 1.404 cereri depuse de persoane fizice și juridice, în termenul legal prevăzut de Legea nr.247/2005 (care  modifică și completează Legile Fondului Funciar), un număr de 939 cereri au fost respinse și 465 de cereri se încadrează în prevederile legale.
Din cele 465 de cereri au fost soluționate prin validare de către Comisia Județeană Bihor pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra terenurilor un număr de 394 de cereri și au fost emise titluri de proprietate pentru restituirea în natură a unei suprafețe totale de 442,7313 ha. Din care cca.100 ha pe vechile amplasamente deținute inițial. Până în data de 31 iulie 2011, cererile formulate în temeiul Legii nr.247/2005 au fost soluționate în procent de 95 %.
Suprafața totală solicitată prin cele 1.404 cereri a fost de 960 ha teren agricol și 54 ha pădure.
Prin Hotărârea Guvernului României nr.1460/2006 a trecut din domeniul public al Statului în domeniul privat și la dispoziția comisiei o suprafață de 266,53 ha teren agricol de la fosta Stațiune de Cercetare și Dezvoltare Agricolă Oradea.
Prin Hotărârea Guvernului nr.1087/2008 a trecut din domeniul public al Statului în domeniul privat și la dispoziția comisiei suprafața de 161,68 ha teren agricol de la fosta Stațiune de Cercetare și Dezvoltare Pomicolă Oradea.
Conform proceselor verbale de delimitare s-au transmis comisiei în vederea reconstituirii dreptului de proprietate, de la Agenția Domeniilor Statului, Filiala Bihor. o suprafață de 104,69 ha teren agricol de la fosta unitate S.C.Orser S.A și o suprafață de 31,35 ha teren agricol de la fosta S.C.Ovipers S.A Oradea.
Suprafața totală preluată în acte este de 564,25 ha, dar suprafața disponibilă, rezultată în urma măsuratorilor faptice în teren este de 552,31 ha. Diferența dintre suprafața scriptică și cea faptică se explică prin faptul că ultima întreținere a cadastrului general a fost efectuată în anul 1984. În același timp din parcelele cu suprafețe mari, comisia este obligată să asigure drum de acces la fiecare proprietate pusă în posesie, din teren agricol preluat.
Un număr de 71 de cereri nu au fost înaintate până în prezent Comisiei Județene Bihor cu propunere de validare a reconstituirii dreptului de proprietate.
Pe rolul instanțelor de judecată se află un număr total de 75 de dosare care au ca obiect obligarea comisiei locale la reconstituirea dreptului de proprietate în natură pe amplasamente identificate prin rapoarte de expertiză extrajudiciară. Din acestea un număr de 28 de dosare sunt ale unor persoane care au formulat cereri în temeiul Legii nr.247/2005, restul de 47 de dosare sunt cu cereri  soluționate prin acordare de despăgubiri în temeiul Legii nr.169/1997 și Legea nr.1/2000.
Un număr de 12 Sentințe Civile definitive și irevocabile sunt în curs de punere în executare. 
Mai sunt în lucru un număr de 31 de cereri formulate în temeiul Legii nr.247/2005.
În evidența comisiei se află un număr de 84 de cereri formulate în temeiul Legii nr.67/2010.
Prin Legea nr.67/2010 a fost modificat alin.(3) art.18 din Legea nr.18/1991 în sensul ca, terenurile neatribuite, rămase la dispoziția comisiei, din domeniul privat al statului, din aceeași localitate sau din alte localități se pot restitui la cerere, în condițiile legii, foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora care au fost înscriși în anexele privind despăgubirile la regulamentele de aplicare a Legilor Fondului Funciar. În acest fel s-a dat posibilitatea legală a persoanelor aflate în această situație de a solicita atribuirea de teren în natură. La comisia municipală această lege va putea fi pusă în aplicare doar după finalizarea soluționării tuturor cererilor aflate în evidență în temeiul Legii nr.247/2005 în situația în care, vor mai exista terenuri disponibile.
Conform ultimului anunț din data de 03.08.2011 suprafața de 157 ha teren agricol mai poate fi pusă la dispoziția comisiei pentru a face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate pentru persoanele îndreptățite.

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 13:58:39 Ora standard a Europei de Est