Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

„Despre copilărie să povestim, căci ea singură este fericită și nevinovată!”

Acțiune SNAC

„Despre copilărie să povestim, căci ea singură este fericită și nevinovată!”

Și în acest an (2011), de 1 Iunie, la Grupul Școlar „Ioan Bococi” din Oradea, s-a desfășurat o serie de activități deosebite, încercând să aducem câteva momente de bucurie elevilor noștri și să ne considerăm cu toții, pentru câteva momente, copiii de altădată.

În sala de festivității a școlii i-am avut ca oaspeți pe partenerii noștri din cadrul programului S.N.A.C., elevii Colegiului  Național „Iosif  Vulcan” din Oradea, coordonați de dna prof. Krenek Claudia, responsabil cu acest program în cadrul colegiului și prof. Ganea Daniela,  coordonatoarea grupurilor de elevi care au prezentat spectacolul.
În deschiderea programului, dna prof. Șumălan Mihaela (responsabil S.N.A.C în școala noastră) a spus: „Orice om se raportează la copilărie, ori de câte ori trece printr-o cumpănă”, citându-l pe marele nostru povestitor Ion Creangă: „Hai, mai bine despre copilărie să povestim, căci ea singură este fericită și nevinovată!”
Ne putem aduce aminte de copilărie, dar, din păcate, nu o mai putem repeta.
Au fost apoi prezentați partenerii, mulțumindu-le pentru efortul depus, dar și pentru interesul manifestat în cadrul  programului S.N.A.C. Grupul folk al clasei a XI-a A (de la profilul Instructor pentru activitățile extrașcolare), grup format din elevele: Bara Florina, Szakacs Roxana, Zelea Lavinia, Bradea Lavinia, Deak Beatrix, Iordache Georgiana, Ștefan Alexandra, Leuca Alina, Hosu Luminița, Sime Florica, a interpretat câteva cântece cu acompaniament de chitară; au urmat: Muț Mădălina, din clasa a IX-a A, cu trei cântece populare, Dobai Răzvan,  din clasa a VII-a D, cu trei piese de muzică ușoară și trei dansatoare (Biluță  Bianca, Soboni Cristina și Trifan Andrada), cu un număr de dans modern.
Gazdele au fost reprezentate pe scenă de grupul „Lioara” - grupul artistic al școlii (coordonat de dna prof. Mihaela Șumălan).
În cuvântul său, directorul adjunct, dna prof. Mihaela Popovici, a subliniat importanța zilei de 1 Iunie, ziua în care, indiferent de vârstă, ne aducem aminte de copilărie, etapa cea mai frumoasă din viața unui om; a felicitat apoi toți artiștii prezenți în spectacolul închinat Măriei sale, Copilul!  
De Ziua lor, toți copiii de la învățământul special (beneficiarii programului S.N.A.C.) au primit mici atenții din partea elevilor voluntari. (M. S.)
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: „Despre copilărie să povestim, căci ea singură este fericită și nevinovată!”

Trimite email
joi, 26 decembrie 2024, 14:24:23 Ora standard a Europei de Est