Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

„Oradea-i încă o dată/ Verde, verde, verde toată!”

Concursul național „Bune practici” în educația pentru protecția mediului

„Oradea-i încă o dată/ Verde, verde, verde toată!”

„Mulțumim că ne-ați chemat/ Și de noi nu ați uitat!/ Din Suceava noi venim/ Al treilea an la Oradea poposim./
Bune practici aplicăm/ Și aici le prezentăm/ Transmitem în lung și-n lat/Că vrem un mediu curat/ Știți și domniile voastre/ Terra e-n mâinile noastre!

Să se-audă-n lumea toată/ Oradea-i încă o dată/ Verde, verde, verde toată!/ Mulțumim de mii de ori/ inimoșilor organizatori!”
Cu aceste versuri, sucevenii (Claudiu Lucescu, Cosmin Mariei, Ioan Rusu și prof. Valerica Ignătescu, insp. Tatiana Vîntur și insp. Mariana Drumea) ne-au surprins din nou ... Au ei un stil al lor și calități pe care le moștenesc de la Ștefan cel Sfânt, Eminescu, Creangă și Ciprian Porumbescu... Sunt și acestea tot „bune practici” pe care le „administrează” cu eficiență.
Ieri (marți, 21 iunie 2011), la Colegiul Tehnic „Transilvania” din Oradea, a avut loc deschiderea celei de-a patra ediții a proiectului - Concurs național „Bune practici” în educația pentru protecția mediului, cu sloganul „Viitorul Terrei este în mâinile noastre”.
Participanții la competiție au fost salutați din prezidiul reuniunii de către generalul Inspectoratului Școlar Județean Bihor, dl prof. Dorel Luca, de dna prof. inspector Elisaveta Roșu – inițiatorul și coordonatorul proiectului, lect. univ. dr. Lucian Blaga – Departamentul Geografie al Facultății de Istorie, Geografie și Relații Internaționale a Universității din Oradea, prof. insp. de biologie Luminița Citrea, prof. ec. dr. Maria Ruge – directorul colegiului gazdă.
Cele 23 de echipaje participante, reprezentând cele trei cicluri de învățământ: primar (7), gimnazial (11) și liceal (5) din opt județe (Caraș - Severin, Constanța, Bacău, Bihor, Brăila, Hunedoara, Suceava și Timiș) și municipiul București și-au prezentat, ieri, portofoliile și proiectele (în power point), scenetele și filmele pregătite; cei din Bacău, Timiș și București și-au expediat doar lucrările...
Astăzi, o aplicație practică la Roșia
Astăzi (miercuri), de dimineață, concurenții urmează să plece la Roșia, pentru o aplicație practică programată a se desfășura în arealul carstic al comunei Roșia.
La întoarcere, tot la C.T. „Transilvania” (gazda bună a evenimentului) va avea loc festivitatea de premiere. (Ovidiu DAN)
P.S. Pentru mai multe poze (92 de poze), accesați Galeria foto: „Oradea-i încă o dată/ Verde, verde, verde toată!”

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 16:34:18 Ora standard a Europei de Est