Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
3 ianuarie 2025
Ministrul Educaţiei Daniel David:
Planurile-cadru pentru liceu le voi pune în dezbatere în ianuarie și vom avea și o dezbatere națională. Nu sunt pentru a introduce materii noi peste materii noi, mi se pare o greșeală / Problema noastră majoră ține de faptul că nu știm să predăm bine conținuturile pe care le-am stabilit și manualele nu sunt destul de prietenoase
„Eu voi pune în dezbatere, în luna ianuarie, planurile-cadru pentru liceu, veți vedea materiile care sunt acolo. Competențele importante de multe ori ar trebui să apară ca unități de învățare în cadrul disciplinelor pe care deja le avem, nu ca discipline noi”, a anunțat ministrul Educației, Daniel David. Într-o intervenție la Antena 3, David a declarat că după lansarea în dezbatere a planurilor-cadru pentru liceu (lista cu materiile pe care le vor studia elevii de clasele a IX-a – a XII-a și numărul de ore pe săptămână alocat fiecărei discipline), va organiza și o „dezbatere națională”.
Noul ministru al Educației a precizat că nu este adeptul introducerii de materii noi. „Eu nu sunt pentru a introduce materii noi peste materii noi, mi se pare o greșeală atitudinea din ultimii ani: să avem separat și educație pentru mediu, și educație de sustenabilitate, și educație juridică… Toate acestea sunt importante, dar nu ca materii noi, pentru că tot noi ne plângem apoi că copiii au prea multe ore. Putem avea unități de învațare focalizate pe temele astea. Eu voi pune în dezbatere, în luna ianuarie, planurile-cadru pentru liceu, veți vedea materiile care sunt acolo. Competențele importante de multe ori ar trebui să apară ca unități de învățare în cadrul disciplinelor pe care deja le avem, nu ca discipline noi”, a declarat Daniel David, la Antena 3.

„Să duceți mai departe bunul renume al școlii!”

Vineri, absolvenții gojdiști la C.C.S.

„Să duceți mai departe bunul renume al școlii!”

Aflați „la un moment de cumpănă”, vorba dlui profesor Viorel Mititean – directorul Colegiului Național „Emanuil Gojdu”, absolvenții gojdiști s-au adunat, vineri (17 iunie 2011), pentru premiere, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea.

În prezidiu, au luat loc șefii de promoție, Dan Mercea – cel mai titrat olimpic dintre cei peste 180 de absolvenți gojdiști, alături de diriginții claselor și bărbații din fruntea colegiului, directorul Viorel Mititean și directorul adjunct, dl prof. Viorel Chirilă.
De fiecare dată, la momentele festive importante ale școlii, dascălilor și elevilor gojdiști li se alătură cu mult drag dl profesor Dorel Tifor, fostul lor director, precum și primarul Oradiei, dl ing. Ilie Bolojan – absolvent de „Gojdu”.
În cuvântul său, dl director Viorel Mititean a îndemnat absolvenții să ducă mai departe bunul renume al școlii, să fie recunoscători familiilor, să dovedească o înțelegere superioară a tot ce li s-a oferit pe băncile școlii din partea dascălilor și părinților, să rămână călăuziți de spiritul gojdist care le cere să dovedească faptul că sunt cei mai buni în profesia aleasă, să arate mai multă omenie, chibzuință și dragoste pentru acest neam, să ia aminte la faptul că „bogăția unora strivește demnitatea celor din jur”, să fie cumpătați în toate, să ne reprezinte cu cinste țara peste hotare, știindu-se că foarte mulți gojdiști ajung să studieze peste hotare...
„Locul românilor este în România!”
„Absolvenții de la „Gojdu” fac parte din elita statului român”, a ținut să sublinieze dl primar Ilie Bolojan. Chiar dacă foarte mulți gojdiști își desăvârșesc pregătirea în străinătate, dl primar i-a îndemnat să se întoarcă acasă, pentru că „locul românilor este în România!”
Profesorul de Limba și literatura română, dl Dorel Tifor este, întotdeauna, pregătit să-și sensibilizeze auditoriul. La sărbătoarea celei de-a 47-a promoții (incluzând-o și pe cea proprie), pornind de la frumoasa poveste (cu a dărui și a-ți vedea sufletul... întruchipat de EMINESCU), Domnia sa le-a urat absolvenților să reușească să-și vadă sufletul, iar acesta să fie mare și bun..., învingând astfel toate greutățile... spre stele!
Vraja stârnită de cei trei vorbitori a fost întreținută de dna profesor Mioara Niță și de ceilalți diriginți, iar absolvenții au ținut să puncteze și ei, făcând o emoționantă radiografiere, în vers și cânt, a frumoaselor momente petrecute împreună în anii de liceu. (Ovidiu DAN)
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: „Să duceți mai departe bunul renume al școlii!”

Trimite email
miercuri, 15 ianuarie 2025, 08:10:29 Ora standard a Europei de Est