Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
3 ianuarie 2025
Ministrul Educaţiei Daniel David:
Planurile-cadru pentru liceu le voi pune în dezbatere în ianuarie și vom avea și o dezbatere națională. Nu sunt pentru a introduce materii noi peste materii noi, mi se pare o greșeală / Problema noastră majoră ține de faptul că nu știm să predăm bine conținuturile pe care le-am stabilit și manualele nu sunt destul de prietenoase
„Eu voi pune în dezbatere, în luna ianuarie, planurile-cadru pentru liceu, veți vedea materiile care sunt acolo. Competențele importante de multe ori ar trebui să apară ca unități de învățare în cadrul disciplinelor pe care deja le avem, nu ca discipline noi”, a anunțat ministrul Educației, Daniel David. Într-o intervenție la Antena 3, David a declarat că după lansarea în dezbatere a planurilor-cadru pentru liceu (lista cu materiile pe care le vor studia elevii de clasele a IX-a – a XII-a și numărul de ore pe săptămână alocat fiecărei discipline), va organiza și o „dezbatere națională”.
Noul ministru al Educației a precizat că nu este adeptul introducerii de materii noi. „Eu nu sunt pentru a introduce materii noi peste materii noi, mi se pare o greșeală atitudinea din ultimii ani: să avem separat și educație pentru mediu, și educație de sustenabilitate, și educație juridică… Toate acestea sunt importante, dar nu ca materii noi, pentru că tot noi ne plângem apoi că copiii au prea multe ore. Putem avea unități de învațare focalizate pe temele astea. Eu voi pune în dezbatere, în luna ianuarie, planurile-cadru pentru liceu, veți vedea materiile care sunt acolo. Competențele importante de multe ori ar trebui să apară ca unități de învățare în cadrul disciplinelor pe care deja le avem, nu ca discipline noi”, a declarat Daniel David, la Antena 3.

„Icarii Carpaților - Vlaicu, Vuia și Coandă”

Proiectul educațional județean

„Icarii Carpaților - Vlaicu, Vuia și Coandă”

S-a întâmplat într-o zi de marți (7 iunie 2011). Am plecat împreună cu dna dirigintă (prof. Anderson Dora) și un grup de profesori (prof. Petrila Maricica, Ignat Cristina și Berchez Daniela) spre Colegiul Tehnic „Traian Vuia”.

Acțiunea avea loc în cadrul unui proiect educațional județean, intitulat „Icarii Carpaților - Aurel Vlaicu, Traian Vuia și Henri Coandă”.
De la „Gojdu” la „Traian Vuia” am mers pe jos, încolonați, plini de elan și voie bună. Ajunși la destinație, am urmat-o pe dna prof. Corina Negruțiu - coordonatoarea proiectului și ghidul nostru, până la biblioteca școlii, locul de desfășurare a evenimentului. Biblioteca era plină de exponate, fotografii, manuscrise, schițe ale celor trei icari ai Carpaților: Aurel Vlaicu, Traian Vuia și Henri Coandă. Priveam entuziasmați pozele, citeam pe nerăsuflate informațiile scrise sub, lângă sau deasupra fotografiilor, ascultam atenți detaliile date de către persoane avizate. Eram captivați de tot ce era în jurul nostru: fotografii ale brevetelor obținute, ale invențiilor create, schițe ale planoarelor și avioanelor, practic, cei trei icari au scris ... istorie. Fiecare rând citit ne fascina...
O invenție prețioasă dăruită omenirii
Și câte lucruri impresionante nu am aflat: *Că în 1910, Aurel Vlaicu a creat „Vlaicu I” care este primul avion care  s-a construit pe pământ românesc. Geniul românesc a mai dăruit o invenție prețioasă omenirii – „Vlaicu III” care a fost primul avion funcțional din lume construit integral din metal! *Că Traian Vuia dovedește încă de când urma cursurile primare, și apoi secundare, o atracție irezistibilă și o predilecție pentru mecanica aplicată. La 10 ani, asistă la primele manifestări cu caracter aviatic, iar micul Vuia dezvoltă o pasiune pentru zmeie. El urmărește atent detaliile lor și încearcă să construiască altele mai perfecționate. Ajuns la liceu, Vuia își însușește noțiuni de fizică și mecanică și nu se mai mulțumește să construiască zmeie, ci încearcă să explice ce se petrece în jurul aparatului, forțele care acționează la lansarea și menținerea lui în aer, condițiile de echilibru etc.
După „Vuia I” și „Vuia III”, „Coandă-1910”
Iar Henri Coandă, cu sprijinul inginerului Gustave Eiffel și al savantului Paul Painlevé, care l-au ajutat să obțină aprobările necesare, a efectuat experimentele aerodinamice prealabile și a construit în atelierul de carosaj primul avion cu propulsie reactivă, de fapt, un avion cu reacție, fără elice, numit convențional „Coandă-1910”, pe care l-a prezentat la al doilea Salon internațional aeronautic de la Paris, tot în 1910.
Și colegii mei, gojdiștii, au venit pregătiți.Trei dintre ei s-au documentat și ne-au relatat lucruri interesante și inedite despre inventatorii români. Și am mai învățat ceva: o trăsătură a marilor inventatori este capacitatea de a nu se descuraja în fața dificultăților.
La final, am plecat cu un sentiment plăcut, că am participat la o expoziție cu adevărat memorabilă și mă bucur că pot să împărtășesc impresiile mele și altor elevi și nu numai. (Diana Săcăcian)

Trimite email
miercuri, 15 ianuarie 2025, 08:25:42 Ora standard a Europei de Est