Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

A apărut nr. 39 al revistei „OviDan”

Semnal

A apărut nr. 39 al revistei „OviDan”

Marți, 31 mai 2011, a apărut nr. 39 al revistei „OviDan”.
Prinși cu atâtea activități interesante‚ am tot amânat... să ne prezentăm „marfa”!

Ediția conține știri (de la Primăria Oradea - Primăria și-a deschis din nou porțile pentru primirea micilor vizitatori; Banca Transilvania acordă creditul rapid fără garanții materiale; fotoreportaje din școli, de la diferite evenimente din municipiu și județ.
Numărul se deschide cu simpozionul național și „Zilele școlii” de la Eco Școala „Avram Iancu” din Oradea; miercuri, în cadrul conferinței de presă susținute de rectorul Universității Oradea - dl prof. univ. dr. Cornel Antal, conf. univ. dr. Daniela Zăpodeanu a vorbit despre „Adevărata competiție între universități”, prezentând premianții Facultății de Științe Economice care s-au întors cu premii și mențiuni de la Olimpiada Națională a Studenților Economiști; la rubrica „Noutăți” ale Legii Educației Naționale, consilierul juridic al Inspectoratului Școlar Județean Bihor – jr. dr. Ramona Bacter –  ne vorbește despre drepturile personalului din învățământ (partea I); marți, la Școala din Sînmartin, elevii s-au întâlnit cu scriitorul Florian Brădeanu (poetul ce-și are rădăcinile în Tulca); marți, la Școala nr. 11, în cadrul proiectului „Pace și nonviolență pentru copiii lumii”, a avut loc „Cupa prieteniei” între reprezentanții a trei școli: Școala nr. 11, Liceul cu Program Sportiv „Bihorul” și Grupul Școlar Industrial din Suplacu de Barcău; la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” din Oradea, s-a desfășurat cea de-a V-a ediție a Festivalului „Lumea dansului”; de „Zilele școlii”, la Colegiul Național „Iosif Vulcan” au fost înmânate diplome unui număr de 49 de premianți și profesorilor lor, în cadrul „Galei premianților – 2011”; la Grădinița „Voinicel” din Oradea, au fost înmânate, joi, premiile Concursului național „Personajele îndrăgite, la teatru, vin să se prezinte”; la Grădinița din Șuncuiuș – Expoziția „Sărbătoarea Luminii”; concursul cu premii („Să învățăm să circulăm corect!”) a ajuns la nr. 5; în paginile 11 și 13, despre „Micii campioni” – fotbaliști și dansatori, care s-au întrecut în două zile (în 26 și 27 mai) la Grădinița nr. 52; după întrunirile de la Amsterdam, Roma, Oradea, Lyon (Franța) și din Marea Britanie, echipele membre ale proiectului Comenius – METER s-au reunit la Atena (în Grecia). În acest proiect, România este reprezentată cu mult succes de echipa de elevi și profesori a Colegiului Tehnic „Mihai Viteazul” din Oradea. La rubrica sa („Cântarea zilei”), Adrian Crăciunaș ne prezintă un frumos Imn dedicat morților, scris de Radu Gyr; elevi și dascăli orădeni au fost în excursie tocmai la Praga – în „Orașul de aur”; Șuncuiușul și Șteiul – campioni județeni la concursul „Educația rutieră – educație pentru viață”; în cadrul „Zilelor școlii”, profesorul de limba franceză Gheorghe Iuliu Tileagă (de la C.N. „Iosif Vulcan”) și membrii cercului de limba franceză au furnizat o mare surpriză poeților orădeni, traducându-le parte dintre poezii în limba franceză. Traducerile au fost apoi adunate într-un volum tipărit, intitulat „Poetes oradiens” care le-a fost înmânat, miercuri, la Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai” din Oradea, împreună cu un portret realizat de eleva Dora Marchiș... (Ovidiu Dan)

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 14:21:19 Ora standard a Europei de Est